mai simţea în ţeastă schimbarea de presiune. Era ca şi cum o alarmă de maşină îi stătea lipită de urechi. Auzea şi vedea, însă cu mare greutate. Billy înţelesese până la urmă ce avea de făcut şi apucase să se încolăcească înainte să înceapă
tirul.
Aparatul de emisie reda fidel răpăitul focurilor de armă. Titus stătea în picioare, cu mâinile în şolduri şi se holba la radio, de parcă asta îl ajuta să vadă pe viu
ceea ce se întâmpla. Calista repeta încruntată: „Ce se petrece acolo? Ce se petrece?“
Nimeni nu se obosi să-i răspundă.
Lui George îi era greu să reconstituie scena în minte. Mai mulţi oameni de la Cold Harbor fuseseră doborâţi. De asta era sigur. Unul dintre ei striga incoerent.
Un adevărat balamuc. Zâmbi în sinea lui. Jenn Charles şi Dan Hendricks erau hotărâţi să-şi vândă scump pielea.
– Breşă, rosti clar o voce în aparat, acoperind tot haosul.
Două detunături răsunară simultan. Calista păli.
– Grenade paralizante.
Titus începu să se plimbe încolo şi încoace, înjurând în barbă, în timp ce bătălia se mută în interiorul casei.
Cold Harbor pierdea.
– Mai e cineva acolo! Împuşcaţi-l! Împuşcaţi-l! Ce naiba...
Vocea se înecă într-un gâlgâit umed. După aceea, nimic inteligibil.
– Tinsley, şopti Calista pentru sine. O, Doamne Dumnezeule!
Îşi scoase telefonul şi începu să tasteze frenetic.
Titus înşfăcă staţia de emisie şi ceru raportul.
– Care-i situaţia acolo? Raportaţi! Terminat.
Surprinse privirea lui George şi nu-i plăcu ce văzu. Scoase pistolul, se apropie furios şi coborî arma la nivelul capului lui George.
– Nu, interveni Calista.
Titus se opri şi o privi încruntat.
– Poftim?
– S-ar putea să avem nevoie de el mai târziu.
– Dar planul era…
– Planul era să pui la bătaie o echipă de oameni competenţi, îl întrerupse Calista.
Acum am nevoie de un plan nou.
38
Abia după cincizeci de mile, Gibson slăbi apăsarea pe accelerator şi încetini la şaptezeci de mile pe oră. Conducea cu un ochi pe şosea şi cu celălalt în oglinda retrovizoare, scrutând întunericul în căutarea eventualilor urmăritori. Urechile încă îi ţiuiau.
Îşi trăsese pe ochi şapca Phillies a Ursuleţului. În haosul creat la casa lui Musgrove capul său fusese cel mai sigur loc pentru ea, dar acum şapca i se părea un accesoriu care îi aducea, surprinzător, un pic de alinare. În tot acel haos reuşise să o ia cu el, împreună cu cartea Ursuleţului. Arma lui Billy se odihnea lipită de coapsa lui dreaptă. Gibson încă nu-şi dădea seama cum de scăpase neîmpuşcat. Avusese un noroc chior.
Habar n-avea dacă Jenn sau Hendricks erau în viaţă. Se despărţiseră în timpul schimbului de focuri şi, foarte probabil, cei doi fuseseră prinşi sau omorâţi. Nu îi plăcuse că îi părăsise, însă Billy încasase un glonţ în stomac şi trebuia dus la spital. Gibson îl cărase în spate ca un pompier până la maşină, împiedicându-se la fiecare pas şi aşteptându-se din clipă în clipă la un glonţ, care totuşi nu venise.
Scoase Cherokee-ul de pe şosea şi, într-un refugiu, găsi o staţie de benzină
abandonată, care părea închisă de mulţi ani. Opri motorul, dar lăsă cheile lui Hendricks în contact. Stând la umbra marchizei din staţie, se uită în spate pe drum şi ascultă scrâşnetul umed al respiraţiei lui Billy.
În licărul difuz al iluminatului public studie faţa lui Billy, palidă şi îmbrobonată
de sudoare. Billy tuşi şi scuipă o substanţă asemănătoare cu gudronul, care i se prelinse pe bărbie. Gibson îl şterse şi observă că avea pantalonii şi cămaşa îmbibate cu sânge. Tânărul murmură ceva neinteligibil. De la evadarea lor nebunească, îşi pierduse şi îşi recăpătase conştienţa de mai multe ori, dar nu rostise nici un cuvânt care să aibă sens.
Trebuia să-l ducă pe Billy la spital, dar mai întâi trebuia să se asigure că nu erau urmăriţi. În clipa când deschise portiera de pe partea sa, bordul maşinii zăngăni zgomotos. Billy întinse braţul brusc şi-l prinse de încheietura mâinii.
– Ştii unde vei merge de aici? îl întrebă el.
– Da, mi-am făcut o idee.
– Ştiam eu că te-ai gândit deja la ceva. Poţi să faci ceva pentru mine?
– Sigur.
– Când o găseşti, te rog să-i povesteşti despre mine.