— Ia uite ce grasă e! S-a îngrăşat cu sângele fermierilor, a spus celălalt.
Am fost trasă şi împinsă pe coridor şi prin sufragerie. Am urlat după copiii mei, în timp ce cineva m-a azvârlit până la baza celor cinci trepte. M-am străduit să deschid ochii şi l-am văzut pe Minh zvârcolindu-se pe jos.
— Mẹ ơi, m-a strigat el.
În spatele meu, faţa lui Công era palidă de frică.
— Jos cu ticăloşii de moşieri!
Mulţimea ne-a înconjurat scandându-şi cuvintele răutăcioase, cu feţele contorsionate de furie.
Vocile copiilor mei s-au înălţat deasupra zgomotului. Printre picioarele în mişcare i-am zărit pe Ngọc, Đạt, Thuận şi Hạnh, cuibăriţi în braţele doamnei TÚ.
— Unde e copilaşul meu Sáng, unde e? am ţipat.
— Omorâţi-i pe toţi moşierii ticăloşi!
Turbarea mulţimii mi-a înghiţit vocea.
— Vă implor, daţi-le drumul!
Công s-a aplecat în faţă, lovindu-şi fruntea de cărămizi.
— Eu sunt capul gospodăriei. Femeia asta şi fiul ei sunt nevinovaţi. Vă rog... daţi-le drumul.
Plângeam. Mă durea să-l văd pe fratele meu tremurând. Fâşiile pantalonilor şi cămăşii lui rupte lăsau sà se vadă porţiuni de carne însângerată. Dinspre drum a început să crească zgomotul unor tobe. Mulţimea s-a întors şi a fiicut loc copiilor să avanseze în marş către noi, lovind cu mâinile tobele roşii sprijinite de burtă. Guava, unii dintre acei copii fuseseră elevii bunicului tàu. Unii dintre ei fuseseră prietenii unchilor şi ai mamei tale. Eram convinsă că o să ne ajute familia. Eram convinsă că unii dintre oamenii din jurul nostru o sà ne ajute.
Mulţimea a ovaţionat şi copiii au devenit şi mai frenetici. Bătăile puternice ale picioarelor lor îmi făceau oasele să vibreze. Am văzut licărirea cruzimii în ochii tuturor. Le-am văzut zâmbetele satisfăcute. Toboşarii au avansat şi s-au aliniat în faţa noastră. Când răpăitul tobelor a încetat, un băiat a ridicat piciorul şi l-a lovit pe Công direct în faţă. Am ţipat.
O femeie a ţâşnit brusc în faţă, ţinând o cărămidă în mână.
— Taci, proprietăreasă ticăloasă, sau îţi crap capul ăla prost!
Am lăsat capul în jos. Când am ridicat privirea, din casă erau scoase scaune şi aranjate într-un rând, între noi şi toboşari. Câţiva oameni au fost conduşi la scaune. Erau doamna TÚ, domnul Hai şi şase fermieri care lucrau pentru noi. L-am implorat din priviri pe domnul Hải. El ne salvase de Fantoma Afurisită, putea oare să ne salveze şi azi?
A apărut un bărbat cu chipul îngust. Îmbrăcat ca un ţăran, dar cu pielea fără cusur, ca a celor care şi-au petrecut mare parte din viaţă departe de soare. S-a prezentat drept preşedintele Tribunalului Poporului pentru Reforma Agrară. A spus că e fermier, dar felul în care arăta şi se comporta îmi spunea altceva. Bărbatul şi-a dres vocea.
— Astăzi este o zi importantă pentru noi toţi. Reforma Agrară a ajuns în satul Vĩnh Phúc. Timp de sute de ani, moşierii bogaţi i-au exploatat pe ţăranii săraci. Astăzi ne ridicăm împotriva exploatării. Astăzi am venit să ne redobândim drepturile! Tobele au răpăit şi oamenii au ţipat:
— Jos cu ticăloşii de moşieri!
— Đe generaţii întregi, aceşti burghezi bogaţi ngồi mát àn bát vàng – au stat la umbră răcoroasă şi au mâncat din bolurile lor de aur –, în timp ce noi, săracii, a trebuit să ne rupem spinările în soare ca să muncim pentru ei şi să-i servim, a strigat funcţionarul.
Răpăit de tobe. Strigăte furioase.
— Acum este rândul vostru să faceţi dreptate. Bărbatul s-a întors cu faţa la doamna TÚ, domnul Hải şi la lucrători.
— Denunţaţi-i. Spuneţi-ne cum v-au exploatat. Răpăit de tobe. Strigăte furioase.
— Pe mine nu m-au exploatat niciodată. M-au tratat ca pe un membru al familiei, a spus doamna TÚ plângând.
— Proasto! Te-au spălat pe creier.
Măcelăreasa a sărit în faţă. Ea mi-l smulsese pe Sáng din braţe. Unde era? Ce făcuse cu el?
— E adevărat, a spus domnul Thanh, unul dintre cei mai vechi angajaţi ai noştri. Ne plătesc bine. Ne trimit copiii la şcoală.
— Nu ne-au insultat niciodată, a spus domnul Hải.
— Suntem norocoşi că lucrăm pentru ei. Mai norocoşi decât majoritatea, a spus domnul Hà, un alt lucrător.
— Taci din gură! Eşti naiv şi prost, a strigat un bărbat păşind în faţă.
A ridicat un ciomag în aer şi şi-a arătat dinţii galbeni.
— Nu vă daţi seama că s-au îmbogăţit din sudoarea şi sângele vostru? V-au exploatat şi v-au spălat pe creier.
— V-au otrăvit mintea, a strigat altcineva.
— În alte sate din jurul nostru au fost dezvăluite crime oribile comise de moşieri. Exploatare, bătăi, chiar şi violuri, a lătrat bărbatul cu dinţi galbeni. Ia gândiţi-vă. Nu v-au violat, bătut şi înfometat?
Şi-a ridicat ciomagul mai sus şi l-a izbit pe Minh în cap, doborându-l din picioare.
M-am zbătut să ajung la fiul meu, dar cineva m-a lovit şi m-a tras înapoi.
Funcţionarul se plimba încolo şi încoace.
— Moşierii sunt răul întruchipat. În Vĩnh Tiến, satul vecin, o femeie şi-a denunţat propriul tată. A spus că a violat-o de o sută cincizeci şi nouă de ori. O sută cincizeci şi nouă de ori! Propria fiică.