— Părinţii mei abia aşteaptă să te vadă.
M-a strâns de mână. În faţa unei case de cărămidă, sub culorile în plină explozie ale florilor de bougainvillea, au apărut un bărbat şi o femeie.
— Chào bà, chào bác, i-au întâmpinat ei pe bunica şi pe domnul Hải.
Mama lui Tâm a întins mâinile spre mama şi a îmbrăţişat-o.
— Sunt atât de bucuroasă că ai putut veni, sora mea. Fiica ta a moştenit trăsăturile tale frumoase.
Privirea i-a alunecat spre faţa mea şi am roşit.
— Intraţi, intraţi, vă rog, ne-a spus tatăl lui Tâm.
— Mulţumim pentru darurile pe care ni le-aţi trimis, a spus bunica. Mă bucur să vă cunosc în sfârşit.
M-a întâmpinat răcoarea casei lui Tâm. Era o casă prietenoasă. Plantele înfloreau în dreptul ferestrelor luminoase, pereţii erau decoraţi cu tablouri de bun gust.
— Lành, scandalagioaica, mi-a prezentat-o Tâm pe sora lui.
Mi-a plăcut pe dată zâmbetul ei. Pe cap purta bentiţa roz pe care i-o cususem, un dar pe care Tâm să i-l ofere surorii lui. Părea de aceeaşi statură ca mine, mă gândeam că aş putea să-i fac o fustă. În bucătărie, oalele scoteau aburi; cratiţele sfârâiau. Mama lui Tâm s-a întors la sobă. Mi-am suflecat mânecile şi am ajutat-o pe Lành să spele legumele. În mod surprinzător, nu eram deloc emoţionată. Îmi plăcea să stau de vorbă cu mama şi sora lui Tâm. Râsul lor m-a relaxat şi m-am trezit şi eu râzând. După ce mâncarea a fost gata, am oferit mai întâi din ea strămoşilor lui Tâm. Am aranjat farfuriile pe o tavă de aramă, decorându-le cu trandafiri roşii şi lotuşi albi sculptaţi în roşii şi cepe. Tâm a dus tava în sufragerie, unde tatăl lui le servea ceai mamei, bunicii şi domnului Hải.
L-am ajutat pe Tâm să pună mâncarea pe masă, în faţa altarului familiei. S-a apropiat de mine.
— Astăzi o să-i rog pe strămoşii mei să te accepte ca soţia mea. Abia aştept să vină primăvara.
L-am ciupit.
— Nu fi aşa de nerăbdător.
M-a ciupit şi el.
— Să fii o soţie bună.
În timp ce ne străduiam să ne înfrânăm chicotelile, mama lui Tâm a trecut pe lângă noi, la braţ cu un bărbat în vârstă. Era cocârjat, îi tremurau mâinile şi picioarele. Părea să aibă dureri mari.
— Tatăl meu, l-a prezentat ea bunicii, mamei şi domnului Hải.
Bunica a ridicat privirea. Şi-a despărţit buzele.
— Ôi trời đất ơi!
A invocat Cerurile şi Pământul. Părea îngrozită. Mai îngrozită decât o văzusem vreodată.
— Ôi trời đất ơi! a exclamat domnul Hải şi, până să-mi dau seama ce se întâmplă, bunica s-a prăbuşit pe podea.
Pe patul lui Tâm, mama îi masa fruntea bunicii.
— Trezeşte-te, te rog, am implorat-o.
Genele bunicii au tresărit. Dar ce se întâmpla? De ce plângea?
Trupul îi tremura.
— Nu, nu poate fi adevărat, suspina ea.
Voiam să-i cuprind mâinile într-ale mele, dar domnul Hải m-a îndepărtat de lângă pat.
— Dă-i un răgaz, Hương.
Am stat lângă perete, tremurând şi urmărind-o pe mama, care încerca disperată să o aline pe bunica. Domnul Hải se plimba de colo-colo.
— Ce se întâmplă, unchiule? l-am întrebat.
— Nu ştiu sigur, Hương...
A clătinat din cap.
— Ce? Spune-mi.
L-am apucat de braţ.
— Îmi pare rău.
— Pentru ce?
Domnul Hải m-a privit. Avea ochii larg deschişi. Colţurile gurii îi tremurau. Şi-a pus mâinile pe umerii mei şi m-a ţinut o vreme aşa. Apoi m-a îmbrăţişat.
— Îmi pare foarte rău, Hương... Bunicul lui Tâm... Bunicul lui Tâm e Fantoma Afurisită.
