— Ai păţit ceva?
Am chicotit, încercând să mă ridic în picioare. Tâm mi-a întins mâna şi m-a ajutat să mă ridic. Din cauza forţei cu care m-a tras, era să cad peste el. Mirosul lui mi-a făcut inima să stea pe loc. Eram atât de aproape unul de celălalt. Îi simţeam respiraţia pe faţă.
— E rândul meu, am spus.
Tâm a făcut ochii mari în timp ce-i mânjeam faţa cu mâinile mele pline de ulei. M-am răsucit pe călcâie şi am luat-o la fugă. Tâm m-a apucat de talie, ţinându-mă pe loc.
Am râs. Tâm m-a tras către el, pieptul lui frecându-se de spatele meu.
Ne-am întors unul către celălalt. Mi-am lăsat capul în pământ, ca să-i evit privirea. M-a cuprins o senzaţie nouă şi puternică. Stăteam în tăcere, vântul sufla deasupra capetelor noastre.
— Eu... trebuie să plec.
M-am desprins de el, simţind furnicături în tot corpul.
— Cred că e târziu şi trebuie...
— Hai să te speli pe mâini.
Tâm m-a luat de braţ, conducându-mă înapoi la iaz. Acolo, a luat apă în căuşul palmei şi mi-a îndepărtat uleiul de pe piele. Când a terminat, m-am aplecat şi mi-am înmuiat batista. Acum, că Tâm era lângă mine, nu-mi mai era teamă că o să cad în apă.
Tâm a închis ochii când mi-am apropiat batista de faţa lui. Am şters cu blândeţe urmele negre.
A deschis un ochi să se uite la mine, i-ar buzele i s-au curbat într-un zâmbet radios.
— Mă ajuţi cu ceva?
— Cu ce?
Am încercat să nu mă holbez la genele lungi şi la buzele lui pline.
— Mă ţii de mână?
— Ce?
A arătat către o floare de lotus aflată la ceva mai mult de un braţ distanţă. Apoi a făcut un gest către rădăcina proeminentă a copacului bătrân.
— Şi te ţii de aia?
— Dar... eşti sigur că e permis?
A dat din umeri şi mi-a întins mâna.
Am apucat rădăcina. Cu cealaltă mână, am strâns mâna lui Tâm.
— Ai grijă.
Ţinându-se bine de mine, Tâm şi-a întins trupul deasupra apei. Am închis ochii, fiindcă nu voiam să-l văd căzând. Nu credeam că poate să ajungă până la floare, dar, când am aruncat o privire, petalele roz îi tremurau în dreptul pieptului.
Mi-a dăruit floarea.
— Pentru cea mai fermecătoare şi mai inteligentă fată.
Mi-am ascuns zâmbetul în spatele lotusului, parfumul lui tăindu-mi respiraţia.
— Hei. Hoţilor!
De undeva de pe lac au izbucnit strigăte furioase. M-am întors şi am văzut un bărbat agitându-şi frenetic braţele. Vâslea către noi pe un sampan.
— Florile mele!
— Aoleu!
Tâm m-a ridicat în picioare. În timp ce mă grăbeam să iau ghiozdanele, aruncându-le peste umăr, Tâm mi-a ridicat batista de pe jos. A împins în grabă bicicleta pe iarbă şi a ajuns la drum.
— Îmi pare rău, unchiule, a strigat Tâm către barcagiu. Floarea asta e prima pe care am cules-o vreodată pentru o fată. Te rog să mă ierţi.
Nu eram sigură că barcagiul l-a auzit pe Tâm. Continua să vâslească furios, strigând între timp. Tâm a sărit pe bicicletă. Am sărit şi eu în spatele lui. Ţinându-l de talie şi simţindu-i muşchii prin cămaşă, degetele mă ardeau. Tâm a gonit pe străzi, făcându-şi loc prin trafic.
— Eşti bine?
— Sigur.
Am chicotit, cu floarea cuibărită la piept.
Râsetele noastre s-au înălţat spre cer. În jurul meu, vara era în plină înflorire. Şi în mine înflorea ceva.
— Şi acum... încotro? m-a întrebat Tâm.
