Înainte să urce în mașină, a ridicat capul; când m-a văzut la geam, mi-a zâmbit și apoi a dispărut.
Alice era încântată să mă vadă devorând puiul cu mazăre gătit de ea și șterpelind pielița din farfuriile copiilor. Pentru că mă
trezisem târziu, sărisem peste micul dejun și, când am ajuns la ei, muream de foame. Sora mea m-a lăsat să mănânc fără să mă
întrebe nimic; îmi arunca priviri la fiecare două minute întreținând conversația, vorbindu-mi vrute și nevrute. Oricum, dacă trecea la atac, aveam să fac la fel. Și mă îndoiam că masa din sufragerie, la care stăteau copiii și Cédric, îi convenea pentru confidențe. Știam unde se va termina asta; fie în bucătărie, cu capul deasupra chiuvetei, fie pe canapea, după cafea. Vreo douăzeci de minute mai târziu, mi-a dat de înțeles ce alesese:
― Mă duc s-o culc pe Léa și ne vedem în salon.
Fără să-mi lase nici cea mai mică șansă în privința deciziei sale, l-a luat pe Marius, propunându-i să se uite la un DVD în camera lor; așadar, era hotărâtă să fie lăsată în pace în următoarea oră și jumătate! Am terminat de făcut ordine în bucătărie, împreună cu Cédric, care cu greu își reținuse râsul nebun.
― E în formă, i-am spus punând detergent în mașina de spălat vase.
― A, da! E dezlănțuită, așa face mereu!
― Ce are?
A ridicat mâinile în aer.
― Nu conta pe mine că o să mă las tras de limbă. Dacă aș fi în locul tău, m-aș gândi repede la ce vreau să-i spun! Continua să
vorbească despre bănuiala ei, aseară, când deja sforăiam. Și abia m-am trezit azi-dimineață, că a luat-o de la capăt!
― O, nu…
― Ba da, mi-a spus râzând.
Să-l văd umplând ibricul și pregătind un ceai pentru Alice mi-a confirmat în ce măsură momentul era serios. Am cerut un espresso și el a avut aceeași alegere. Ne aflam în camera de zi și ne beam cafeaua când a venit ea. S-a oprit nu prea departe de soțul ei, cu mâinile în șolduri și privindu-l fix.
― OK! Vă las! a spus el.
A dat din cap, s-a ridicat din fotoliu și și-a sărutat soția pe buze.
M-a bătut pe umăr când a trecut pe lângă mine și mi-a șoptit „curaj“.
Apoi s-a făcut nevăzut, nu fără a-și însoți plecarea de un râs eliberator. Alice s-a instalat pe canapea, cu o pernă la spate și cana de ceai în mână.
― Ai ajuns cu bine aseară, cu Marc?
― Da, da… tu ce mai zici?
A băut o înghițitură de ceai și m-a privit cu indulgență.
― Ultima dată, nu ai remarcat, pentru că erai prea ocupată cu munca. De data asta, din cauza lui Marc n-ai văzut nimic ieri, prefer așa, ai să-mi spui tu…
― Fii mai clară, nu înțeleg nimic. Te joci de-a ghicitoarea?
― Indiciu: va trebui să dărâmăm pereții casei…
Am ridicat din sprâncene; casă prea mică, Alice zâmbind radioasă, Cédric și mai grijuliu decât de obicei… sora mea era…
― Însărcinată! Ești însărcinată!?
― Ai fost mai rapidă decât de obicei!
Am sărit pe ea strângând-o puternic la piept, înăbușindu-mi înțepătura din inimă, pe care o simțisem o clipă.
― Spune-mi totul! Când o să fie? Te simți bine? Nu ești prea obosită? Știți ce este?
― Așază-te la loc, mă sufoci!
― Bine, bine…
După ce am revenit la locul meu, mi-am dat palme în gând; cum putusem să nu observ? Alice era mamă în toată splendoarea sa, foarte puternică, înfloritoare, ca la fiecare sarcină, toată rotunjimi și delicatețe.
― O să fie la sfârșitul lui aprilie sau în primele zile din mai, sunt în plină formă și păstrăm surpriza, ca de obicei.
― Mai spune-mi…
― Suntem nebuni de bucurie, ce altceva vrei să-ți spun…
― Mama și tata sunt la curent?
― Nu, le voi spune de Crăciun, altfel mama o să-și facă apariția mâine!
Am izbucnit în râs; când Alice era însărcinată, mama era mai rea decât o lupoaică ce își apără puii.
― Bun, acum e rândul tău!
