― Nu vă refuz, prieteni. Mai ales că, peste trei zile, adio somn!
Toată lumea a debarasat, dând o mână de ajutor pentru ca a doua zi el să aibă cât mai puține de făcut. Căutam în poșetă după
telefon, când l-am simțit în spatele meu.
― Te duc eu.
De ce, Marc? La ce folosește? Vrei să mă torturezi? Nu vezi cât demult sufăr? Nu ți-e de-ajuns? Vrei să mă termini?
― Nu cred că…
― E ridicol să iei taxiul…
Mă va durea și mai mult, dar nu contează. Oricum, pentru câteva minute în plus cu el, merita să adorm plângând. Adrien a avut bunul-simț să nu facă nicio remarcă nepotrivită când a fost clar pentru toată lumea că Marc mă va duce acasă. Cédric m-a îmbrățișat și mi-a mulțumit că fusesem acolo astăzi pentru Alice.
Am regăsit cu nostalgie mirosul de piele și de benzină al bătrânului său Porsche, după aceea zgomotul motorului. M-am lipit de portieră
cât de mult am putut, uitându-mă pe drum. După câteva minute, am cedat, voind să-i aud iarăși vocea, și-apoi chiar îmi era dor de Abuelo:
― Ce mai face bunicul tău? l-am întrebat fără să mă uit la el.
― Foarte bine.
― Și magazinul?
― Merge, zilele frumoase aduc clienți.
― Mă bucur.
― Și la tine, agenția merge cum vrei?
― Da.
Am cedat și mai mult și l-am privit: chipul serios, maxilarul încordat m-au paralizat.
― Știi… am venit în vizită la Alice în mijlocul după-amiezii pentru că eram sigur că nu te voi găsi acolo… nu voiam să te văd…
și apoi te-am văzut… erai acolo în plină zi, râzând cu sora ta și privindu-i fiica. Dacă am acceptat invitația din seara asta, a fost doar ca să nu-l rănesc pe Cédric. Și acum aflu că te duci regulat la Lourmarin, că nu ești la Paris când eu mi te închipui epuizându-te muncind și când sunt în Piața de vechituri duminica, împreună cu Abuelo.
A oprit mașina și asta m-a surprins; ajunseserăm deja în fața imobilului meu. A apăsat frâna de mână, lăsând motorul să meargă.
Mi-a aruncat o privire dură.
― Chiar m-ai luat de fraier! Cel puțin, lucrurile sunt clare. Nu mă voiai! Îți faci timp pentru toată lumea, dar pentru mine, nu aveai!
M-am prăvălit pe scaun și mi-am trecut mâna peste frunte oftând.
― Bine… M-am săturat de reproșuri, sunt obosită. M-am scuzat, ți-am explicat lucrurile. M-am luptat cu mine însămi ca să-mi găsesc în sfârșit un echilibru în viață. Și acum, îmi reproșezi asta!
Oftând, și-a întors fața, la fel de încruntat. Am coborât din Porsche. Motorul a huruit. Abia închisesem ușa de la intrarea în clădire, când a demarat în viteză. Cortină de final.
14
Două săptămâni mai târziu, eram în Lourmarin, într-un weekend prelungit, ba chiar mai mult, pentru că începusem să am întâlniri cu agenții imobiliari din regiune, ai căror clienți erau în cea mai mare parte mari bogătași străini — ruși, suedezi, olandezi, americani, englezi — ca să le propun un parteneriat cu agenția mea.
Iar luni avea să fie de asemenea o zi mare pentru Mica Floare: sosea internetul!
Dar, pentru moment, aveam de gând să profit din plin de zilele de odihnă. Când am ajuns, m-am întâlnit cu șeful de șantier; eram mulțumită, nu mai rămâneau de făcut decât finisajele. Deci să fii intransigent își avea avantajele sale. După ce el a plecat, mi-am aruncat cât colo pantofii cu toc — nu mai aveam nevoie de ei — și mi-am luat bătrânii bascheți Puma, care își reintraseră în drepturi de câteva luni. Am urcat direct în noua mea cameră și m-am tolănit fericită pe parchetul gol, pe care îl alesesem într-o nuanță deschisă.
După aceea am deschis fereastra ca să aerisesc și să alung mirosul de zugrăveală proaspătă și m-am rezemat în coate ca să admir priveliștea. Am tras adânc aer în piept. Apoi, cu o plăcere nedisimulată, mi-am făcut patul pentru prima oară acolo, fără să
bag marginile plăpumii pe sub saltea. După ce i-am trimis un mesaj lui Alice ca să-i spun că ajunsesem cu bine și i-am dat un telefon tatei, am coborât pe jos în sat, mă aștepta aperitivul la terasă. Pe străduțele mici, am întâlnit și salutat numeroase persoane.
Progresisv, îmi reluam legăturile cu vechi cunoștințe din copilărie și adolescență. Îmi plăcea asta. Nu fără o strângere de inimă, am căutat decorațiuni noi în magazinele pe care le descoperisem în acele ultime luni. Hambarul ducea lipsă de veioze și de rame, voiam
fotografii pe pereți. Fără să uit de lumânări. Ca foarte adesea, mi-am găsit fericirea la La Colline și la L’Apothicaire de Lourmarin. După ce mi-am cumpărat pâinea prăjită și chifla dulce pentru weekend, am putut în sfârșit să mă instalez la terasa de la Café de l’Ormeau. Am luat prima înghițitură din vinul alb Fontvert, apoi am oftat de mulțumire, bucurându-mă de căldura acelui sfârșit de mai. Am privit în jurul meu cu zâmbetul pe buze; ospătarii mereu amabili, familiile încântate să fie în weekend, perechile de pensionari. Peste două săptămâni va fi mai multă lume, eram fericită să profit de acea liniște de dinaintea sezonului estival. În seara aceea, o să adorm fără să plâng sau să folosesc vreun artificiu, doar pentru că mi-era bine. Sigur, îmi lipsea cineva. Îl așteptasem mai bine de zece ani, puteam s-o mai fac încă puțin, mai ales că gustasem din bărbatul minunat care era. Cu toate acestea, începusem cu adevărat să mă
obișnuiesc cu ideea că nu se va mai întoarce la mine. Nu o accepta pe cea care eram. Făcusem întotdeauna pe toată lumea să mă
aștepte din cauza serviciului meu, era rândul meu să învăț lecția răbdării. Parcursesem suficient drum într-un an, astfel încât să nu mai fac aceleași greșeli. Aveam de-acum o nouă viață pe lângă cea de la agenție, recuperam timpul și profitam de viața de familie așteptând poate ca, într-o bună zi, să am familia mea. Puteam să le am pe amândouă, înțelesesem, în sfârșit! Ca și faptul că aceste două
elemente esențiale ale vieții mele puteau să se influențeze unul pe celălalt; eram mai bună în meseria mea, mai amabilă cu colegii, de când viața mea nu se mai rezuma la agenție. Ca să reușesc în viața mea de femeie, trebuia să știu să iau lucrurile ușor și să le acord timp celor pe care îi iubeam. Acest ultim gând m-a făcut să zâmbesc.
Luam lucrurile atât de ușor acum, încât îmi uitasem telefonul în hambar!
― Știți cumva cât e ceasul, vă rog? l-am întrebat pe ospătar.
Un braț a apărut atunci sub nasul meu. Am privit acest braț
