― Foarte bine, e bine, o adevărată minune. Abia are două
kilograme șapte sute.
Am râs.
― Marius și Léa unde sunt? Vrei să mă ocup de ei?
― Nu, mulțumesc, ești drăguță. I-am dus azi-noapte la părinții mei, mă duc să-i iau imediat.
― Când pot să vin?
― Când vrei. Ea te așteaptă, nu, ele te așteaptă.
― Voi veni diseară și dacă vrei rămân până puțin mai târziu ca să te ajut cu copiii.
― Așa facem. A, era să uit… părinții tăi vin mâine dimineață! a adăugat vesel. Mama ta era gata să închirieze un avion privat în noaptea asta! E promițător!
Apoi a închis. M-am așezat pe pat sprijinindu-mi bărbia de genunchi. Alice era mamă pentru a treia oară, ziua care începea nu era una obișnuită. Familia se mărise, inima mea se umplea deja de iubire pentru acest copilaș. Deși sora mea va fi și mai ocupată ca înainte, știam că această naștere ne va apropia. Nu voi trece pe lângă primii ani ai lui Élie, cum făcusem cu Marius și cu Léa. Cu toate acestea, nu puteam să nu am inima strânsă, gândindu-mă la singurătatea mea.
Când am ajuns la birou, primul lucru pe care l-am făcut a fost să
trimit un buchet de flori la maternitate, în ciuda insistențelor lui Angélique de a se ocupa ea. Nașterea lui Élie a adus-o în culmea fericirii: „Ador bebelușii!“ Exuberanța ei mă amuza și îmi distrăgea atenția, deși oricum nu aveam nevoie de asta ca să fiu cu mintea aiurea. La ora 14:00, am lăsat treaba, nu reușeam să rezolv nici urgențele. Cu atât mai rău, căci aveam să fiu de negăsit până a doua zi. ― Plec, Angélique, trebuie să mă duc s-o văd.
― O să ne descurcăm, du-te! Ne arăți fotografii mâine?
― Bineînțeles!
― Eu sunt aici, în caz de nevoie, a spus din spatele meu Benjamin, noua mea mână dreaptă.
― Știu că pot să contez pe tine! i-am răspuns fericită și senină.
Scena pe care am văzut-o era absolut magică și m-a făcut să
încremenesc în loc, cu un nod în gât: Cédric lungit lângă Alice, cu brațul în jurul ei, amândoi privind spre leagăn — supravegheați îndeaproape de Marius și Léa, care păreau că stau de gardă. Mi-am pus mâna la gură, încercând să mă stăpânesc; Doamne, ce familie frumoasă! Sora mea probabil că mi-a simțit prezența, a ridicat privirea și m-a văzut. Zâmbetul ei obosit și strălucitor era unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care îmi fusese dat vreodată să
le văd. Tocurile mi s-au părut deplasate și, pentru că refuzam să rup farmecul, am mers în picioarele goale. Cédric m-a văzut atunci și mi-a zâmbit ridicându-se.
― Marius, Léa, salutați-o pe Yaël!
― Yaya!
― Ssst! le-am spus copiilor aplecându-mă ca s-o iau pe Léa.
După ce i-am sărutat, Marius m-a luat de mână.
― Vino s-o vezi pe surioara mea!
― Ba nu, e-a mea, l-a întrerupt Léa.
Remarca ne-a făcut pe noi, adulții, să ne înăbușim râsul. Eu am tăcut instantaneu când m-am aplecat peste leagăn.
― E frumoasă, mi-au spus în cor fratele și sora mai mare.
― Da, e frumoasă și… blondă.
După aceea i-am adresat o privire amuzantă surorii mele.
― Iar ai ratat! i-am spus. Trebuie să-l faci și pe-al patrulea!
― E clar, nu voi avea niciodată copii cu părul ca al tău!
― Fetelor, vă las să continuați această dezbatere capilară, ne-a întrerupt Cédric. Iau copiii să dăm o raită și ne întoarcem mai târziu.
― După aceea, vin la voi și mă ocup eu de ei, așa veți putea să
fiți doar amândoi, i-am propus.
― Mulțumesc, mi-a spus el îmbrățișându-mă. E bine să te-avem
cu noi.
A dispărut ducându-și de mână copiii mai mari. M-am așezat pe pat lângă Alice, care mi-a luat mâna într-a ei.
― N-aș fi crezut niciodată că e posibil. Sora mea mai mică, acea working girl superocupată, în mijlocul după-amiezii la maternitate și, în plus, pare și în largul ei. La Marius și la Léa ai venit la sfârșitul programului de vizite, cu telefonul lipit de ureche și ai zbierat la infirmiere!
― Am crezut că nu se mai sfârșește dimineața, nu mai puteam, voiam să vă văd pe amândouă.
― Ia-o-n brațe!
