― Ești sigură? Nu vreau să-i fac ceva rău.
― Caraghioaso! În afară de Cédric și de mama, ești singura care ai acest drept. Hai, ia-o! Profită!
Am luat în brațe acel ceva micuț și fragil, cu respirația iute și am lipit-o de mine, aplecând capul spre ea; i-am mângâiat pielea atât de delicată de pe frunte cu vârful nasului.
― Welcome, baby Élie…
Alice s-a ridicat și și-a trecut brațul pe după umerii mei, și-a lipit fața de a mea și și-a plimbat un deget pe obrazul minuscul al fiicei ei. ― E în regulă? mi-a șoptit.
― Da, am șuierat.
― Atunci de ce plângi?
― Nu știu.
― Dacă știi, dar nu vrei să-mi spui…
― Sunt fericită, atâta tot… Sunt aici, cu tine, cu voi… Am impresia că am ratat atât de multe lucruri… și…
Ea m-a strâns și mai tare la piept.
― S-a terminat totul, nu-ți face griji… și vei avea și tu într-o zi…
― Nu… pentru mine s-a zis… ceasul ticăie… Nu contează, voi fi cea mai bună mătușă din lume…
― Nu vorbi prostii! Ai toată viața înainte…
Am depus un sărut pe fruntea lui Élie.
― Îți promit că voi fi aici pentru tine și pentru fratele și sora ta, toată viața…
Alice m-a sărutat pe păr și a început și ea să plângă.
― Ești aici… ești cu adevărat aici, a șoptit.
― Suntem două proaste! i-am spus într-un târziu. O duc la loc.
Am așezat bebelușul în pat, Alice s-a lungit din nou și am stat ora următoare una lipită de cealaltă, vorbind puțin, doar ca să ne șoptim secrete, ca atunci când eram mici. Am auzit o bătaie în ușă.
― Ai musafiri, i-am spus reașezându-mă corect pe pat.
― Intră, a spus Alice.
Ușa s-a deschis și i-am văzut ceasul înainte să-l văd pe el. M-au cuprins fiori din cap până-n picioare, mâinile au început să-mi tremure, am simțit un nod în gât și respirația mi s-a tăiat. În secunda care a urmat, el a apărut și a încremenit. Privirile ni s-au întâlnit. Aproape patru luni de când nu-l mai văzusem… Vârtejul de emoții pe care mi le stârnea nu se diminuase, îmi venea să alerg să
mă arunc în brațele lui, să-i simt pe obraz haina de velur, să-i aud tic-tac-ul ceasului în ureche, să tremur la mângâierile lui pe gâtul meu. Totul a revenit la suprafață, mai rău decât un val care se sparge. Cum putusem să cred, cu câteva săptămâni în urmă, că l-am eliminat din viața mea? Îl voiam încă la fel de mult, mai mult decât orice. De ce a trebuit să ne întâlnim într-o maternitate? Aveam mari păcate, de trebuia să trec prin asta!
― Marc! l-a strigat veselă Alice. E drăguț că ai venit.
El și-a întors privirea.
― Am ratat ocazia de două ori, nu și a treia…
M-am ridicat, am înconjurat patul și m-am dus pe partea cealaltă, aproape de fereastră, cât mai departe cu putință de el. În acest timp, Alice își luase fiica în brațe. Fără să se mai sinchisească
de mine, Marc s-a apropiat de ele. S-a aplecat și a sărutat-o pe obraz pe sora mea, apoi i-a aruncat o privire drăgăstoasă bebelușului. Nu puteam să văd asta, am privit pe fereastră.
― Este tare mică.
Au râs amândoi.
― Sunt onorată să-ți arăt ce înseamnă un bebeluș, i-a răspuns sora mea.
În următorul sfert de oră, m-am întrebat de unde își lua Alice energia. Întreținea discuția cu Marc, găsind chiar cum să-l anime când el devenea brusc tăcut. O puneam într-o situație imposibilă și ea o gestiona cu o mână de maestru. N-aș fi fost în stare să spun despre ce vorbeau. Nu deschideam gura. Mă uitam la spatele lui Marc, era tot ce vedeam din el — de cele câteva ori când am crezut că se va întoarce spre mine, a renunțat în cele din urmă. Simțeam asupra mea privirea binevoitoare și liniștitoare a lui Alice. Dar asta nu schimba nimic, mă simțeam la fel de rău. Mă sufocam. Era acolo, la mai puțin de doi metri de mine, și nu puteam să mă apropii de el, între noi exista ca o frontieră de netrecut. Aș fi vrut să-i strig: „Exist!
Sunt aici! Privește-mă!“ Sigur, faptul că-l vedeam umplea oarecum golul pe care îl lăsase ieșind din nou din viața mea, dar asta nu diminua cu nimic durerea. Cred chiar că era mai rău; regretele și dorințele mele se ciocneau.
― Bun, vă las între voi, fetele, a spus ridicându-se. Aveți grijă de voi. Nu! Nu pleca! Dacă pleci, doare prea tare!
― Fii sigur de asta, i-a răspuns Alice.
I-a adresat un ultim zâmbet surorii mele și s-a răsucit pe călcâie, fără nicio privire pentru mine. În acel moment, s-a deschis ușa și au apărut Cédric și copiii. Încăperea mi s-a părut ciudat de mare. Am văzut-o pe Alice oftând ușurată, soțul ei va lua toată tensiunea pe umerii lui. Marc și cu el și-au strâns mâinile, copiii s-au dus repede la sora lor.
― Vii diseară la masă? i-a propus cumnatul meu. Adrien și Jeanne trec pe-aici pe seară și vor veni și ei, așa facem de fiecare dată.― Vin!
― Mă bucur, i-a răspuns Cédric.
― Și cine-i sărmana care rămâne singură de tot la maternitate?
