ajung cu întârziere. De fapt, nu chiar cu așa mare întârziere, de vreme ce, împingând ușa restaurantului, i-am văzut pe toți în jurul barului, așteptând o masă și pălăvrăgind cu un pahar în mână.
Măcar voi putea să-mi aleg locul. Marc era acolo, cu o mână își ținea haina pe umăr, cu mânecile suflecate, și râdea cu Cédric. M-a observat înaintea celorlalți și și-a ațintit ochii într-ai mei.
Reminiscențe ale sărutărilor noastre, ale mângâierilor lui m-au năpădit, corpul mi-a fost străbătut de frisoane, respirația mi s-a tăiat pentru o clipă. Preț de câteva secunde, am avut impresia că
restaurantul era gol, că eram singuri. M-am forțat să mă desprind de privirea lui. Era mai complicat decât prevăzusem. Mi-am făcut drum până la ei, m-au întâmpinat cu exclamații.
― Uau! Ești aici! Ce face șeful tău? a rânjit Adrien. La ce oră
trece să te ia?
― I-am propus să vină să mănânce desertul cu voi, ești de acord?
A izbucnit în râs. Am început turul de pupături, fără să mă
grăbesc. Și apoi, înainte să ajung la Marc, minune; ospătarul ne-a anunțat că masa noastră era gata, aș fi fost în stare să-i sărut picioarele drept mulțumire. Nimeni nu a părut să observe că ne evitam, în orice caz așa speram. Ca să îndepărtez și mai mult
atenția, am luat-o de braț pe sora mea și i-am spus cât de radioasă
mi se părea:
― Arăți magnific! Ai ceva să-mi povestești?
― Nimic deosebit, sunt fericită, atâta tot, mi-a spus cu un zâmbet larg.
Nu mă lua de proastă, Alice. Îmi ascundea ea ceva, aveam de gând să n-o las până nu-mi spunea tot… în subsidiar, să mă
concentrez asupra ei va face ca privirea să nu-mi devieze prea mult spre Marc. Să-l știu așa aproape de mine îmi ațâța simțurile; era insuportabil să mă simt atât de slabă în fața hormonilor! Jeanne a spus că era exclus să ne așezăm la masă, „pe o parte bărbații, pe o parte femeile“. Bingo! Singurul lucru pe care voisem să-l evit. Cina avea să fie infernală căci, parcă cineva o făcuse dinadins, m-am trezit stând lângă Marc. Am îndrăznit să-i arunc o privire când a venit sentința; el a lăsat capul în jos, ciupindu-se de nas, apoi și-a pus ochelarii. Am făcut înconjurul mesei ca să ajung la locul meu, el m-a ajutat să mă așez pe scaun, fără să spună un cuvânt sau să mă
privească, și a așteptat să iau loc ca să se așeze și el. Începând din acel moment, am discutat, am râs, am răspuns la întrebările care mi s-au pus, fiind pe deplin conștientă că, dacă a doua zi voi fi întrebată
despre ce discutaserăm, nu voi avea habar. Dar mă simțeam bine, ca peștele în apă, cu ei. Și când mă gândesc că luni, ani de zile mă
lipsisem de asta. Fără să schimb un cuvânt cu Marc, aveam un scenariu bine pus la punct, făcând în așa fel încât niciodată nu ne adresam direct unul altuia. Când își punea brațul pe masă, mă
trăgeam în fundul scaunului și invers. Singurul lucru care a făcut să-mi crească tensiunea a fost că din când în când își întorcea ceasul; măcar el nu risca să se oprească! Numai că după masă, a început să gesticuleze, nemaistând locului, agitându-și piciorul pe sub masă. M-am abținut să-i pun mâna pe coapsă ca să înceteze, pentru că degeaba pusesem maximum de distanță fizică între noi, îi simțeam trupul din ce în ce mai aproape de mine și asta devenea insuportabil. Nu doream decât un lucru: ca toți ceilalți să dispară, să
fiu singură cu el ca să lămuresc această poveste sau să mă arunc pe
el, ezitam încă între cele două variante. A cedat primul:
― Vă las cinci minute, ne-a spus, ridicându-se.
S-a aplecat și a căutat în buzunarul hainei de velur. N-am putut să nu mă întorc; fețele noastre au fost atât de apropiate, i-am privit buzele, el pe ale mele. S-a ridicat repede, cu țigara de rulat în mână
și a pornit spre exterior. Am băut ce mai rămăsese din paharul de vin roșu și am întâlnit privirea curioasă și amuzantă a lui Alice.
Aveam nevoie neapărat de o ieșire de urgență. Cu obrajii în flăcări, l-am întrebat pe Adrien:
― Anul viitor împlinești patruzeci de ani! O să organizezi o petrecere pentru noi?
― Ba chiar două! Data este aproape stabilită!
― Deja?
Nu aveam decât să țin pumnii ca să pot merge, nici nu intra în discuție să ratez seara aceea. Aveam nevoie de prietenii mei, regăsisem gustul de a fi cu ei, îi iubeam, își regăsiseră locul în viața mea.― Fără probleme, Yaël? Vei fi acolo? În parte, din cauza ta am hotărât așa de devreme! Vreau să te văd dansând pe mese!
― Am să fac totul ca să… îți promit… Dar, în privința dansului pe mese…
― Asta o să mai vedem! Adrien și-a început delirul, atenția s-a îndreptat înspre el, eu m-am ghemuit pe scaun. Câteva minute mai târziu, am simțit prezența lui Marc chiar înainte să revină la locul lui. Aroma tutunului său m-a făcut să întorc capul și să-mi doresc să
mă lipesc de el.
― E valabil și pentru tine! i-a spus Adrien. Pe de altă parte, știu deja că vei fi acolo, de vreme ce vei veni împreună cu Yaël.
A trecut repede la altceva, în timp ce Cédric s-a înecat și a băut o gură de vin. Cât despre Jeanne și Alice, au chicotit ca niște adolescente de cincisprezece ani. Eu am rămas imperturbabilă.
― Despre ce vorbește? m-a întrebat Marc aplecându-se spre mine, cu un braț pe spătarul scaunului meu.
Ce urmărești cu asta, Marc? Să mă provoci?
― Despre aniversarea lui de patruzeci de ani, i-am răspuns fără
să mă uit la el. Anul viitor…
Mi-am îndreptat din nou atenția spre discuțiile de grup. Marc nu și-a schimbat poziția și a intervenit și el în conversație. A trebuit să
rămân țeapănă ca un par, dacă mă lăsam să cad pe fundul scaunului aveam impresia că sunt din nou în brațele lui.
