– Ați putea să ne arătați zonele unde credeți că vor rămâne mai mulți oameni?
– Bineînțeles, a spus Bill Charbou, îndreptându-se spre o hartă a orașului. Nu e pentru prima dată când un uragan se abate peste New Orleans, am mai trecut prin asta. Și chiar dacă de data aceasta s-a decretat evacuarea totală, știm că
există oameni care nu vor pleca, riscându-și viața: cei care sunt prea săraci, a spus arătând pe hartă, cei care sunt în vârstă și nu mai au pe nimeni care să-i ajute, invalizii, cei care nu au nici măcar o mașină, și dintr-ăștia sunt mulți în New Orleans, plus delicvenții obișnuiți, care așteaptă să treacă furtuna pentru a da spargeri. De când primarul a decretat evacuarea orașului, sunt mulți care-și freacă palmele de bucurie. Atât timp cât veți umbla cu noi, trebuie să aveți vesta antiglonț… și asta ce mai e?! Pentru Dumnezeu! Kevlar? Spectra? a spus privind vesta prinsă de rucsacul Amaiei, lăsat la intrare, chiar lângă ușa biroului. Trebuie să purtați o vestă tip IV, ca a noastră, Spectra și Aramida, de cincisprezece ori mai rezistentă decât oțelul, plutește pe apă și e rezistentă la umezeală, reduce impactul gloanțelor oblice, a focului automat, inclusiv focurile de pușcă.
– Sunt vestele oficiale, conform normelor…, a protestat Johnson.
– Nu știu ce arme folosește FBI la antrenamente cu foc real, dar vă asigur că
orice traficant de mâna a șaptea are o armă destul de puternică încât glonțul ei să
treacă prin vesta voastră ca prin unt. Și credeți că traficanții își vor lăsa prada la îndemâna concurenței din cauza unei amărâte de avertizări meteo? Dacă vreți să
mergeți prin cartierele alea după trecerea uraganului și să bateți la uși purtând însemnele FBI, atunci va trebui să faceți cum spunem noi, sau o lăsăm baltă, a conchis Charbou.
Dupree a intervenit ferm.
– Sunt de acord, domnule Bill, domnule Bull. Sunt sigur că vom colabora perfect, a spus și le-a întins mâna pentru a consfinți înțelegerea.
Jason Bull a strâns scurt mâna lui Dupree, făcând același gest de asentiment pe care Amaia îl mai observase și înainte, și care, de data aceasta, s-a văzut limpede că e un semn clar de susținere și colaborare. Jason Bull și Dupree se cunoșteau dinainte. Se întreba de ce mai jucaseră farsa cu prezentările și saluturile.
Bill Charbou l-a privit pe colegul său, căutând sprijin la el, apoi a afișat o expresie de dezamăgire profundă, înainte de a-i întinde mâna lui Dupree.
– Bill și Bull, lăsați faza cu „domnul cutare“ și „domnul cutare“, a spus Charbou supărat. Bill și Bull. Așa ni se spune aici, așa ni se spune în stradă.
Jason Bull a făcut din nou un gest prin care cerea înțelegere din partea lui Dupree. „E clar“, s-a gândit Amaia.
– Cum vreți, Bill și Bull, a fost de acord Dupree.
Mulțumiți, polițiștii au bătut palma și au revenit la hartă.
– Bill și cu mine am ajuns la concluzia că locul cel mai potrivit pentru a sta până
când trece furtuna este sediul pompierilor din Lake Marina Tower. În partea de sus a clădirii se află serviciul de urgențe 911; fiind atât de important să aflăm imediat orice posibilă reclamație despre focuri de armă, cred că e cel mai bun loc. Am vorbit cu cel care coordonează situațiile de urgență și cu șeful parcului auto. Avem la dispoziție o mașină de teren, iar unitatea de salvare portuară ne-a dat o barcă cu motor. Dar dacă lucrurile se complică – și se vor complica –, ei ne mai pot pune la dispoziție camioane și vehicule speciale, cele mai adecvate dispozitive, chiar și un elicopter. Chiar în aceste momente, mai multe patrule ale acestui comisariat merg din cartier în cartier, informându-i și avertizându-i asupra uraganului pe cei care nu vor să-și părăsească locuințele. Asta ne ajută ca să ne facem o idee destul de clară despre zona în care vor rămâne cei mai mulți oameni.
Dupree a citit un mesaj de pe telefonul său, apoi a intervenit, adresându-se lui Johnson și Amaiei.
– Mi-au spus de la Quntico că ne trimit un compendiu cu cazurile care întrunesc caracteristicile sugerate de Salazar, tentative sau asemănări care pot să fie încercări ratate sau atacuri care au ieșit prost, comise împotriva familiilor asemănătoare cu cele căutate de individul nostru. Johnson, căpitanul Forneret o să vă pună la dispoziție un birou unde veți putea scoate la imprimantă tot materialul pe care-l vom primi. Sunt șase cazuri, iar pe lângă documentație, există și destul de multe fotografii. Ar fi bine să le tipăriți la o calitate cât mai mare. După ce terminați cu asta, agenții Charbou și Bull o să vă conducă la hotelul unde suntem cazați. Începeți cu aceste cazuri. Eu o să mă alătur dumneavoastră ceva mai târziu. Domnilor, a spus către Bill și Bull, nu-i lăsați
nici o clipă singuri în stradă.
Dupree a ieșit din birou, urmat de șeful secției. După ce s-au îndepărtat puțin de birou, căpitanul Forneret s-a oprit, s-a întors puțin pentru a-l privi în față pe Dupree și a zis:
– Acum, pe bune, prietene, ce faci pe aici?
– Ți-am spus când am vorbit la telefon: urmărim un ucigaș de familii. A ucis de mai multe ori, în toată țara, și are un apetit special pentru catastrofe naturale, așa că…
– Deci nu are nimic de-a face cu uraganul?
– N-ai înțeles. Are totul de-a face cu uraganul.
– Uite, Dupree, o să fiu sincer. Când șeful tău m-a sunat ca să-mi spună că vii încoace, nu mi-a făcut așa o mare plăcere. Uraganul bate la porțile orașului; aici, la sediu, s-au adunat într-o sală cei de la Agenția de Combatere a Catastrofelor, care au gândit un plan prin care o parte din oamenii mei trebuie să se ocupe cu închiderea străzilor, iar cealaltă parte, cu intervenția rapidă; în altă sală sunt cei de la Crucea Roșie, care pregătesc adăposturi; noi trebuie să coordonăm toată
desfășurarea de forțe și, brusc, apari tu. Sper că înțelegi că după cele petrecute ultima dată, nu prea te am la inimă. După trecerea uraganului, vom avea două
sau trei zile cumplite. Toată lumea e agitată, au apărut, ca de obicei, profeți anunțând sfârșitul lumii, oamenii devin superstițioși în astfel de cazuri, și sper să
nu se dezlănțuie panica, așa cum s-a întâmplat ultima dată. Așa că, dacă ai de gând să reînvii stafiile trecutului…
– Au trecut zece ani, a șoptit sec Dupree.
– Ai dreptate, au trecut zece ani și nici unul dintre cei implicați atunci nu am uitat.
– Acesta e un caz cu totul diferit, nu mai intru în detalii, știu că șeful ți-a explicat că ordinele vin direct de la Washington, a spus Dupree pe un ton tăios.
Căpitanul și-a pus mâinile în șolduri și a lăsat privirea în pământ. A scos un oftat.
– Bine, o să am încredere în tine, vreau să cred că nu are legătură cu Samedi, dar pentru asta vreau să-mi promiți că nu o să te apropii de Terrebonne Parish.
Dupree a strâns din buze și a preferat să nu răspundă. A apucat palma căpitanului, iar cu cealaltă mână l-a bătut pe braț, considerând discuția încheiată, după care s-a îndreptat spre ieșire.
Forneret l-a urmărit cu privirea pe Dupree, până când acesta a ieșit pe ușa comisariatului. Și-a scos telefonul și a format un număr din memorie, unul care nu apărea în lista de contacte.
– S-ar putea să avem o problemă, i-a spus persoanei care a răspuns apelului.
11. Giulgiu
New Orleans, Louisiana
