de gaz, folosindu-se de legitimații false, au intrat în casa unei familii care rămăsese fără gaz după o alunecare de teren. I-au legat pe cei doi soți și au torturat-o pe bătrâna bunică până le-a dat cifrul de la seif. În al doilea caz era vorba de un atac în plină noapte, comis de mai mulți indivizi cu cagule, care i-au legat pe toți membrii familiei, ceea ce coincidea cu profilul căutat de ei. Au furat, dar le-au și violat pe femei, în timp ce soțul a fost obligat să privească.
Copiii au fost închiși tot timpul într-o altă cameră. Al treilea caz părea a fi unul de ucidere-sinucidere. Cu opt luni în urmă, anul trecut, în decembrie, în Galveston, Texas, Joseph Andrews, de patruzeci și opt de ani, își împușcase soția și cei doi copii, un băiat de doisprezece ani și o fată de șaisprezece, după care și-a luat viața. Nu trecuse mai mult de o lună de când se mutaseră din Sacramento, din motive de serviciu, deși problemele lor nu păreau să fie de ordin financiar.
Andrews era unul dintre directorii unei firme care-l mutase cu serviciul, oferindu-i o creștere salarială substanțială. Locuiau într-o casă frumoasă, cu debarcader. Soția lui era o celebră decoratoare al cărei blog era urmărit în toată
țara și, pentru că îi plăcea foarte mult teatrul, imediat după mutare, s-a alăturat unui grup de pasionați de teatru. Fotografia adolescentei fusese extrasă dintr-o fotografie de grup făcută la noua ei școală din Galveston, unde părea să se fi adaptat destul de bine. Însă băiatul cel mic provocase câteva certuri cu vecinii.
Conform raportului, în ziua asasinatelor, Andrews nu a mers la muncă.
Cadavrele au fost găsite în interiorul casei de către un vecin, care trecuse să vadă
dacă totul era în ordine. Arma tatălui a fost găsită lângă el.
Existau șase fotografii. Amaia le-a întins pe pat și le-a privit cu atenție.
Cadavrele apăreau întinse pe jos, cu capetele îndreptate spre… Nu puteai vedea din fotografie dacă erau îndreptate spre nord, iar cerneala în exces a imprimantei făcea imposibil să-ți dai seama dacă existau urme că fuseseră legați. Dar ceea ce i-a atras atenția a fost restul scenei crimelor. Deși nu se menționa nicăieri în raport, întreg salonul apărea cu susul în jos, dezordonat, existau ghivece cu plante răsturnate, tablouri rupte. Departe de ceva atât de bătător la ochi precum efectele unei tornade, dar totuși…
A aranjat pe pat toate cele șase fotografii de la locul crimelor, plus încă patru individuale, cu membrii familiei extrem de zâmbitori. S-a întrebat dacă fuseseră
făcute chiar în casă.
– Johnson, vino să vezi astea, a spus, scoțându-l pe agent din gândurile lui.
El a ridicat privirea din dosarul pe care-l citea, l-a pus deasupra teancului de pe birou și s-a apropiat.
– Se presupune că în acea zi, tatăl a rămas acasă pentru a-și elimina întreaga familie. I-a împușcat în cap pe toți, apoi s-a împușcat și pe el. Dar fii atent la cum sunt așezate cadavrele, știu că sunt doar patru și că nici nu se văd urme că ar fi fost legate, iar calitatea fotografiei scoase la imprimantă oricum nu ne-ar permite să le vedem, dacă ar fi vorba de niște urme ușoare. Conform raportului, a tras toate cele patru gloanțe cu revolverul găsit lângă el și înregistrat pe numele său.
Johnson a luat de pe pat una dintre fotografii și s-a dus la fereastră ca să o vadă
cât mai bine.
– Scrie dacă există alți membri ai familiei, care nu au fost atunci acasă?
– Da, fiul cel mare, care se potrivește la vârstă cu profilul căutat de noi, a fost anchetat pentru că a moștenit casa din Sacramento și pe cea din Galveston, plus destul de mulți bani, dar nu a fost considerat niciodată suspect cu adevărat.
Locuia în Sacramento și s-a dovedit că se afla acolo când au avut loc asasinatele.
Se pare că a făcut ceva vâlvă prin presă, spunând oricui voia să-l asculte că
familia lui fusese ucisă de un necunoscut și că o investigație defectuoasă l-a scos vinovat pe tatăl său de ceva ce nu comisese.
Johnson a luat dosarul din mâinile Amaiei și a căutat pe ultima pagină contactele detectivului care investigase cazul. A format numărul din Galveston și i s-a spus că detectivul Nelson ceruse să fie mutat. A zâmbit, a format un alt număr și a pus telefonul pe difuzor, ca să poată auzi și Amaia. Agenta Tucker a răspuns cu vocea ei ușor nazală.
– Tucker, ești pe difuzor, te ascultă și subinspectoarea Salazar. Sunteți tot la sediul central de poliție din Miami?
– Bună, Salazar, da, așteptăm să fim transportați în zonele afectate și, deocamdată, izolate. Până atunci, suntem atenți la toate anunțurile de crimă sau de morți accidentale de pe durata furtunii. Dar nu ne facem multe speranțe; liniile telefonice au căzut, iar cele care încă mai funcționează sunt sufocate. S-au primit mai multe reclamații pentru focuri de armă. Cele care au putut fi verificate sunt negative. Avem două familii, despre care rudele lor spun că au rămas în casă; ambele se potrivesc cu profilul, dar încă nu am reușit să intrăm în contact
cu ele. Dacă compozitorul a acționat deja, ar putea trece ore până când să fim anunțați.
– Cercetând dosarele primite în această dimineață, Salazar a găsit un caz de sinucidere-ucidere petrecut în urmă cu opt luni, în Galveston. Soțul își ucide soția și pe cei doi copii, apoi își zboară creierii cu propriul pistol. Până aici, nimic anormal, numai că mai au un copil, care nu se afla în casă atunci și care face să se potrivească destul de mult cu profilul de familie căutat de noi. Am dinaintea ochilor fotografiile de la locul crimelor și toate cadavrele sunt cu capetele apropiate; nu știm dacă sunt îndreptate spre nord, din fotografie e imposibil să ne dăm seama. Nu se poate vedea nici dacă există urme că ar fi fost legați, iar raportul balistic precizează doar că există urme de la împușcături pe mâinile tatălui și că gloanțele extrase la autopsie corespund cu calibrul armei, 22, un revolver aparținând tatălui și care a fost găsit pe jos, lângă el.
– Credeți că ar putea fi vorba de omul nostru?
– Acum încercăm să stabilim, dar pentru asta e obligatoriu să vorbim cu detectivul care s-a ocupat de caz. Raportul ne spune că e vorba despre Brad Nelson, secția omucideri din Galveston.
– Și?
– Faza e că detectivul Nelson a cerut să fie mutat la Tampa. Se pare că soția lui e de-a locului, iar acum Nelson lucrează la comisariatul de acolo.
– Chiar aici suntem. N-are sens să vă spun ce nebunie e la sediu, toți agenții disponibili sunt pe străzi, dar dacă Nelson e de serviciu, o să-l localizăm. Haideți să facem o teleconferință peste cincisprezece minute. Sunați la numărul ăsta.
În timp ce aștepta, Amaia a intrat în baie, a deschis robinetul de la chiuvetă și și-a ținut încheieturile mâinilor sub jetul de apă rece. Bufeurile făceau ca durerea de cap de care se temea să fie tot mai aproape. A udat un prosop pe care și l-a pus pe ceafă.
– Salazar, începem, a spus Johnson, speriind-o cu apariția lui bruscă în cadrul ușii.
– Agent Johnson, subinspectoare Salazar, telefonul e pe difuzor, așa că vă aude și agentul Emerson. Detectivul Brad Nelson e de serviciu, a plecat cu primul grup de voluntari în zona calamitată și e puțin probabil să se întoarcă în următoarele ore. Nu se pot stabili legături telefonice, dar am reușit să vorbesc cu el prin stația radio. Deocamdată, am aflat de la el următoarele: revolverul era un Smith&Wesson, calibru 22, același cu al gloanțelor extrase din cadavre.
Detectivul crede că încrâncenarea fiului nu demonstrează altceva decât refuzul lui de a accepta ceea ce a făcut tatăl său și ce s-a întâmplat cu familia lui.
Studiază la New Orleans, la Universitatea Tulane. După asasinate, a revenit o singură dată la Galveston. De atunci, casa e pustie. Băiatul îl sună săptămânal pe Nelson pentru a-i spune că trebuie să redeschidă cazul. Ultima dată l-a sunat chiar ieri, încă nu părăsise orașul. Poate reușiți să vorbiți cu el. Îl cheamă Joseph Edwards, ca pe tatăl său.
Johnson se uita lung la Amaia, așteptând o reacție din partea ei. Ea a strâns din buze, a dat negativ din cap, apoi a ridicat ușor din umeri; nu era mult mai mult decât apărea în raport, puteau sta de vorbă cu băiatul, da, dar detectivul avea dreptate, cel mai probabil era vorba despre simplul proces al doliului și de refuzul de a accepta niște fapte atât de îngrozitoare.
Vocea lui Tucker a răsunat din nou.
– L-am întrebat și despre dezordinea din casă.
Amaia și-a ținut respirația.
