Agentul Dupree a apăsat un buton de pe pupitru și pe ecranul din spatele său a apărut chipul unui bărbat tânăr, în costum, chipeș, chiar dacă foarte slab.
Imaginea alb-negru părea luată dintr-un ziar vechi.
– În anii ’80, investigatorul englez Noah Scott Sherrington, de la Scotland Yard, a început să creeze o bază de date cu posibile victime, bazându-se pe profilul femeilor dispărute sau fugite de acasă. Cel mai important lucru este că
inspectorul Scott Sherrington nu a putut apela la nici un cadavru, sau resturi umane, care să-i permită să presupună că erau moarte, sau la indicii care să ducă
la concluzia că fuseseră sechestrate sau că dispariția lor nu fusese voluntară.
Când veți citi dosarul pe care-l veți primi la sfârșitul acestei conferințe, veți vedea că era vorba despre o zonă de coastă, devastată de șomaj și cu o climă
oribilă. Promisiunea pop din anii ’80 din Londra era foarte atractivă în comparație cu un loc de muncă într-o fabrică de conserve, și asta dacă aveai noroc; de aceea, mulți tineri plecau de acasă. Sosirea periodică a muncitorilor calificați și șederea lor de scurtă durată făceau ca tinerele din zonă să spere că-și vor găsi un iubit care să le scoată de acolo. Dezvoltarea bazei de date cu profilurile fetelor i-a permis lui Scott Sherrington să stabilească ceea ce puteau fi zonele de acțiune a unui atacator. Ani întregi a urmărit acea listă specială cu dispărutele, de pe care unele nume cădeau pe măsură ce inspectorul avea dovezi că apăruseră într-o altă parte a țării. Încetul cu încetul, s-au conturat zonele de acțiune, iar profilul concret al victimei a fost tot mai precis, până într-acolo încât a devenit alarmant. Când vorbim despre victimologie, inspectorul Scott
Sherrington este un model pentru toți investigatorii din lume, pentru că a dedus prezența unui asasin bazându-se pe profilul potențialelor lui victime. Începând din acel moment, a început o investigație care a inclus elementele pe care le știm cu toții: căutarea martorilor, reconstituirea ultimelor ore în care fuseseră văzute și șlefuirea profilurilor atât de mult încât să poată stabili, aproape fără
posibilitate de eroare, care dintre toate acele fete, ce aveau în comun dorința de a pleca de acasă, plecaseră de bună voie sau fuseseră victimele atacatorului. La vremea lor, teoriile inspectorului Sherrington nu s-au bucurat de susținerea de care au parte în prezent.
Dupree a făcut o pauză, s-a uitat la Amaia, făcându-i și pe alți agenți să o privească.
– Urmându-și instinctul și ajungând la punctul culminant al acelei investigații impecabile, Scott Sherrington a redus lista suspecților la doi, chiar dacă
inspectorul însuși a numit asta „o nebunie“, a subliniat Dupree.
– O nebunie, a șoptit Amaia, făcând o conexiune în mintea ei.
Cu șase luni în urmă, imediat după ce fusese înaintată la gradul de subinspector în cadrul poliției, i-a fost încredințat cazul încă nerezolvat al dispariției unei tinere asistente, care își începuse practica la un spital. Cei care lucraseră la caz până atunci investigaseră deja cercul cunoștințelor mai apropiate ale fetei și se gândeau să-l claseze ca dispariție voluntară, însă maică-sa a continuat să le stea pe cap polițiștilor, ba chiar să facă valuri în mass-media, prin apariții pline de tristețe în presă și la televiziune. Cazul nu a fost deloc un cadou, mai degrabă o modalitate de a scăpa de el a celor care-l începuseră, însă Amaia l-a primit plină
de entuziasm. A reluat toate datele investigației de până atunci și și-a concentrat atenția imediat pe unul dintre medicii spitalului. În timpul anchetei inițiale nu fusese considerat nici măcar suspect, chiar dacă i s-a luat o declarație în calitate de martor, pentru că mai mulți colegi de-ai lui își aminteau că-l văzuseră stând de vorbă cu fata. A fost eliminat de pe lista suspecților pentru că nu se putuse stabili nici o legătură clară, dar, mai ales, pentru comportamentul său ireproșabil.
Un chirurg promițător, provenind dintr-o familie cu tradiție în medicină, una dintre cele mai reputate familii din Pamplona. Și-a amintit de cuvintele comisarului atunci când ea și-a exprimat îndoiala: „Cunosc foarte bine familia asta. Așa ceva e inimaginabil“. A vorbit cu o atitudine plină de gravitate și respect, făcând ca argumentele ei să pară stupide. Amaia nu a mai adus vorba despre bănuielile ei, dar, după ce l-a urmărit săptămâni la rând, inclusiv în timpul
liber, pe chirurgul promițător, a găsit locul unde o ținea sechestrată pe tânăra pe care o obliga să fie sclava lui sexuală. Nu era prima. Arestarea lui a dus la descoperirea a încă cel puțin două femei dispărute. Când a trebuit să explice în raportul oficial cum ajunsese să-și concentreze atenția asupra chirurgului, nu a găsit o formulă mai potrivită decât că fusese „o nebunie“.
Dupree a continuat, adresându-se din nou întregii săli.
– Ideea lui Scott Sherrington a fost cu adevărat o nebunie. Săptămâni în șir i-a pândit pe rând pe cei doi indivizi pe care-i bănuia. Într-o noapte, în timpul unei furtuni teribile, pe când se întorcea acasă după ce-l supraveghease pe unul dintre cei doi, a oprit la semafor în dreptul mașinii celuilalt suspect și s-a decis să-l urmărească, fără să știe că tocmai îl găsise pe cel pe care-l căuta și că în noaptea aceea avea să vadă cum acesta scăpa de victimele sale. Tot ceea ce încă nu reușise să facă Sherrington fusese să deducă ce făcea criminalul cu victimele după ce le ucidea, deși însemnările inspectorului ne surprind, retrospectiv, prin acuitatea deducțiilor sale. Din nefericire, după cum am mai spus, inspectorului Scott Sherrington nimeni nu îi dădea o mână de ajutor sau atenția cuvenită. Zona în care asasinul ascundea cadavrele era imensă, peisajul asemănător amplifica dificultatea de a găsi locurile unde le ascundea, așa că se dovedise aproape imposibil de a găsi cadavrele. Singur, în crucea nopții, în timpul unei furtuni, inspectorul a încercat să-l aresteze pe criminal, în vreme ce acesta încerca să
scape de cadavrul ultimei lui victime, o fată care se potrivea cu profilul trasat de Scott Sherrington. Surpriza că-l găsise pe ucigaș, plus superioritatea fizică a acestuia și o cardiopatie a inspectorului de care el habar nu avea, i-au provocat acestuia un infarct în timp ce se lupta cu ucigașul. În dimineața următoare, Scott Sherrington a fost găsit de niște vânători din zonă, care l-au dus la spital. Viața i-a fost salvată după o complicată operație pe inimă. Până când și-a recuperat starea de conștiență, ucigașul deja dispăruse. Cu toate acestea, investigațiile sale au fost suficiente pentru a dovedi parcursul criminal al individului și a localiza cadavrele a nouă dintre victimele sale. Baza de date creată de Scott Sherrington continuă să fie de referință și este o lecție magistrală despre cum să aplicăm victimologia, indiferent dacă crima este evidentă sau nu, ori dacă, apelând la anumite circumstanțe, asasinul a făcut-o să pară o sinucidere sau un accident.
Inspectorul, din cauza gravei sale boli cardiace, s-a văzut nevoit să se pensioneze.
Dupree și-a rotit privirea asupra întregii săli.
– Mulțumesc agenților și cadeților academiei pentru atenția pe care mi-ați acordat-o. Polițiștii invitați vor primi din partea agenților care au grijă de ei un dosar complet cu investigațiile inspectorului Scott Sherrington și ale metodologiei victimologiei stabilite de el, atât în ceea ce privește modelul comportamental, cât și geografic. Studiați-l, va face subiectul următorului seminar. Consider conferința încheiată.
Agentul special Dupree a părăsit scena prin același loc pe unde venise.
Participanții la conferință au rămas tăcuți câteva clipe, până când lumina slabă
cerută de Dupree a crescut în intensitate, făcându-i să-și mijească ochii.
Amaia s-a ridicat în picioare și a rămas așa, fixând cu privirea locul pe unde Dupree ieșise de pe scenă, tânjind în sinea ei după atenția aceea inexplicabilă, care o făcuse să se simtă stingherită și inexplicabil de flatată. Atunci și-a dat seama că nu observase dacă Dupree se folosise sau nu de vreun document scris.
Investigatoarea germană a bătut-o cu palma pe umăr în timp ce i-a zis:
– Asta numesc eu să captezi atenția!
Gânditoare, l-a auzit pe Emerson:
– Hei, doamnă subinspector Salazar, se pare că l-ați impresionat pe șef.
Tonul lui trăda o notă de rivalitate nesănătoasă.
Amaia, ca și cum ar fi ieșit din transă, l-a privit cu atenție pe Emerson. Ceva era schimbat la el. Formal în fiecare clipă, își îndeplinise cu asupra de măsură rolul; când a fost desemnat agentul ei de legătură, în ziua în care a ajuns, a simțit din partea lui o anumită lehamite, pe care a pus-o pe seama faptului că dintre atâția polițiști tocmai lui i-a picat pe cap o polițistă. Dar mai apoi a părut mulțumit de faptul că ea obținea cel mai mare punctaj la toate secțiunile, ceea ce l-a făcut să-și recapete buna dispoziție, făcând-o pe Amaia să își spună că era, de fapt, unul dintre acei indivizi super competitivi, cărora nu le place deloc să piardă. De câteva ori observase cum încercase să o farmece, combinând zâmbetul său, mult prea larg, cu priviri intense, direct în ochi. Dar acum gura lui afișa un rictus drept, ca tăietura unui bisturiu. Pieptul umflat, bărbia ușor înălțată. Un cocoș.
Amaia a ridicat mâna, l-a atins ușor pe umăr și l-a îndepărtat din drumul ei. A
trecut de el, lăsându-l uluit și ofensat, de parcă în locul arătătorului ea ar fi folosit țeava unei arme. Făcând slalom printre agenții care stăteau de vorbă pe culoarul dintre șirurile de scaune, a părăsit sala și a căutat ușa din late-ralul scenei.
În spatele ei l-a auzit pe Emerson, care-i spunea:
– Salazar, nu puteți pleca acum! Seminarul începe peste cincisprezece minute, în sala trei, care se află în cealaltă parte a clădirii, abia avem timp să ajungem.
Emerson a ajuns-o exact în momentul când ușa care dădea pe scenă s-a deschis.
Dupree a apărut însoțit de o agentă. Mai mulți bărbați care stăteau pe coridor l-au salutat, plini de atenție, în timp ce înaintau spre capătul coridorului.
Amaia a ridicat o mână, atrăgându-i atenția.
