Imposibilității de a deschide geamurile i se adăuga căldura trupească emanată de cei treizeci de operatori, care nu se mișcau de la locul lor din fața computerului, plus a încă zece, care treceau pe rând pe la fiecare dintre operatori. La un birou din mijlocul sălii munceau șeful de echipă și ajutorul său, o femeie pe care o cunoscuse în seara trecută, când le-au comunicat genurile de apeluri despre care trebuia să-i anunțe. Femeia a văzut-o pe Amaia, i-a făcut semn să se apropie și i-a turnat dintr-un termos un pahar de cafea rece. Fără să se ridice de pe scaun, a mai târât unul pentru Amaia. Și-a scos casca din urechea stângă.
– Așază-te, aici e nebunie, a spus, arătând cu mâna spre unul dintre ecrane.
O succesiune de rafale cenușii în mijlocul beznei.
– Katrina a ajuns în Louisiana, a pătruns prin Buras, în vestul deltei fluviului Mississippi. Imaginile astea sunt transmise de o cameră de pe autostrada interstatală. Asta e tot ce mai avem, liniile de comunicație au căzut, iar Centrul Național pentru Uragane vorbește despre inundații cu ape înalte de opt metri și jumătate cauzate de ciclon.
Amaia a privit-o impresionată.
– Opt metri și jumătate, asta este…
– Asta este și gata, a conchis femeia, ca și cum ar fi pronunțat o sentință.
Amaia și-a dat brusc seama că femeia era îngrozitor de speriată.
– Nu putem verifica datele care ne parvin, multe dintre informații sunt zvonuri primite de la cei care sună la urgențe. Mijloacele de comunicație cu partea de coastă nu funcționează, însă se spune că Gulfport și Biloxi sunt sub ape. A tras adânc aer în piept. Am prieteni care locuiesc acolo.
A avut impresia că în ochii femeii apăruse sclipirea lacrimilor.
– Care e situația în oraș? a întrebat, mai mult pentru a schimba subiectul.
– În unele zone lumina electrică nu a mai revenit, după pana generală de la ora trei, a spus femeia, arătând spre ecrane, acolo unde se vedeau doar nuanțe de cenușiu. Din fericire, telefoanele fixe încă funcționează. Primim o mulțime de telefoane de la oameni care dau vina pe primărie pentru pana de curent. Îți vine să crezi așa ceva, când suntem în plină furtună? Cei mai mulți dintre ei sunt doar supărați pe situație, însă cu adevărat îngrijorător este că atunci când curentul electric va reveni, s-ar putea ca unele dintre pompele de evacuare a apelor de pe străzi să se fi blocat, să nu mai funcționeze. Centrul Național pentru Uragane estimează că ciclonul va împinge apele lacului Pontchartrain către coastă; am aflat că apele deja se revarsă și că au ajuns la casele cele mai apropiate de lac.
De fapt, a ajuns la porțile stației de pompieri.
Amaia a privit-o suspicioasă.
– Dar lacul nu e chiar așa o problemă; datorită formei lui, apele se revarsă mai domol, s-a mai întâmplat de câteva ori, însă dacă vântul împinge în contracurent apele fluviului Mississippi, cum s-a întâmplat în timpul uraganului Betsy, se pot produce valuri mai mari decât înălțimea digului. Cred că știți că orașul e la doi metri sub nivelul mării. Dacă pompele nu se pornesc și continuă să plouă, străzile vor fi inundate. Daja și centrul acesta a început să fie inundat.
Deocamdată, apa e doar de câteva palme. Însă pe strada 90, apele curg ca un râu furios.
Imediat ce a încheiat fraza, curentul electric s-a oprit din nou, lăsând negre toate ecranele ce atârnau de tavan și terminalele tuturor operatorilor. Cu toții au pufnit frustrați.
– Răbdare, într-un minut se pornește generatorul, a strigat coordonatorul-șef al echipei, încercând să se facă auzit în mijlocul rumorii crescânde. O să folosim
numai jumătate din echipamente, până revine curentul.
Dupree a apărut în ușa sălii și i-a făcut semn Amaiei să-l urmeze imediat. Amaia a ieșit și l-a văzut pe Johnson așteptând în capul scării, împreună cu polițiștii din New Orleans; imediat ce au văzut-o, au început să coboare treptele.
– Agenta Tucker l-a localizat pe Nelson; e împreună cu echipa la centrul de urgențe de la spitalul Charity. Linia telefonică e sufocată, noroc că șeful pompierilor are conexiune directă prin radio cu directorul de la urgențe. A fost localizat și Meigs, șeful echipei din care face parte Nelson. Vorbim cu el peste două minute.
– Dar cum rămâne cu interzicerea comunicării prin radio? a întrebat Bull, referindu-se la interdicția de a divulga informații prin intermediul mijloacelor de comunicație mai puțin sigure, în ideea că asasinul le-ar putea intercepta.
– Nu vom vorbi pe frecvența oficială, folosim una alternativă. Dacă ascultă, e puțin probabil să reușească să treacă atât de repede prin toate frecvențele. Și, oricum, nu avem altă modalitate.
Pompierii ocupau parterul și primul etaj din clădire. La etaj se aflau bucătăria, sala de mese și o cameră de odihnă pentru cei de gardă. La parter erau garajul, atelierul și hala cu materiale. Dacă urcai cinci trepte, ajungeai la un soi de mezanin, unde se afla o zonă de recepție, despărțită de stradă de un perete de sticlă. Acolo se aflau o mică tejghea, care nu părea să fi fost folosită vreodată
pentru altceva în afară de a lăsa pe ea ceștile de cafea, trei canapele mari așezate în jurul unui televizor vechi și, după un paravan, stația radio.
Prin peretele de sticlă se putea vedea că apa atinsese o înălțime de vreo șaizeci de centimetri, acoperind aproape în întregime cea de-a cincea treaptă. Câțiva bărbați priveau în stradă și discutau cu înflăcărare. Nu se arătau deloc îngrijorați de șuvoaiele din stradă și păreau să fie încântați atunci când valurile stârnite de ciclon izbeau zidurile caselor. Dusă de valuri, o țestoasă de mărimea unei palme de adult s-a lovit cu carapacea de peretele de sticlă. Bărbații au chiuit înveseliți.
Observase și la meteorologul din Kenner: surescitare, la limita bucuriei, adică
exact ceea ce pompierii încercau să-și reprime, compensând glumele și râsetele prin luarea bruscă a unei atitudini pline de îngrijorare bine strunită. Au stat vreo cinci minute ca să se uite la unul dintre pompieri, care, în echipamentul personal
de protecție, a coborât cele cinci trepte și, cu apa ajungându-i până la șolduri, a luat țestoasa pe o lopată și a pus-o la adăpost pe treapta cea mai de sus, stârnind chiote de entuziasm printre colegii săi.
– E o țestoasă carnivoră, a spus unul dintre bărbați întorcându-se spre ea. După
trecerea furtunii, în plus față de toate distrugerile, va trebui să mai înfruntăm și țestoase mușcătoare, furnici de foc, șerpi de apă, nutrii și tot noroiul ăsta adus de ape, care, nu numai că pute îngrozitor, dar mai e și plin de bacterii care-ți pot provoca tot soiul de infecții, a spus arătând spre dârele negre lăsate de ape pe peretele de sticlă.
Șeful pompierilor le-a făcut semn că legătura lor fusese stabilită. A condus grupul până la o mică gheretă de sticlă unde se afla stația radio; operatorul radio i-a salutat, a arătat spre un microfon de pe masă, prevăzut cu un buton roșu și le-a dat instrucțiunile de bază:
– E foarte simplu, țineți butonul apăsat ca să vorbiți și îi dați drumul ca să
ascultați. Nu uitați să spuneți terminat după ce ați încheiat de transmis un mesaj pentru ca ei să știe că vă pot răspunde.
S-a aplecat spre microfon și a apăsat butonul.
Dupree și-a pus telefonul lângă difuzor pentru ca Tucker și Emerson să poată
auzi convorbirea.
– Atenție, Charity, aici sediul central al pompierilor din Lake Marina Tower. Vă
fac legătura cu agentul FBI. Terminat.
– Aici șeful de echipă Meigs, de la centrul de urgențe al spitalului Charity.
