Luni, 29 august 2005, ora 8.45
Nana a luat o pastilă și a înghițit-o fără apă, numai cu saliva și cu toată agitația ce i se adunase în piept, dându-i ghes să plângă și să aibă în gură un gust metalic, ca și cum ar fi înghițit sânge. S-a sprijinit de perete încercând să se mai elibereze puțin de greutatea ce-i apăsa șoldul drept. Durerea violentă îi străbătea corpul de la călcâi până la mijloc, provocându-i cârcei ce amenințau să o pună la pământ în orice moment. A închis ochii și s-a gândit la efectul calmant al pastilei, ca și cum ar fi vrut să se convingă că deja începuse să acționeze.
Se aflau de trei ore în coridorul din Superdome. Pe la șase dimineața fuseseră
nevoiți să se mute acolo, după ce o puternică rafală de vânt a smuls acoperișul stadionului, lăsându-i în bătaia ploii. Uzi leoarcă și îngroziți, s-au refugiat mai întâi în tunelul de acces, dar încetul cu încetul, împinși de lumea care venea din tribune, au ajuns pe coridorul interior. Bobby a sprijinit de perete scaunul cu rotile în care stătea maică-sa și a ajutat-o pe Nana să se așeze lângă ea, pe jos, pe perna adusă de acasă, cu spatele sprijinit de perete. A stat așa, nemișcată, cu capul sprijinit de roata scaunului Selethei, uitându-se epuizată la oamenii care mișunau dintr-o parte într-alta căutând un loc gol la perete unde să își pună jos lucrurile. Era cald, avea părul ud de la ploaie, dar pata de urină de pe fustă se uscase, lăsând un cerc albicios. Nana și-a frecat dezgustată fusta, până când și-a dat seama că Bobby o privea grijuliu.
– Nu-i nimic, Nana, nu are nici o importanță și aproape că nu se mai vede deja.
În loc de răspuns, ea a închis ochii. După ce reușise să iasă din baia unde o femeie era violată, țipase din răsputeri reușind să atragă atenția unor tineri grupați în apropiere de scări, pierduți printre alte grupuri gălăgioase; când le-a explicat despre ce era vorba, atitudinea lor s-a schimbat brusc și s-au uitat temători spre ușa băii. Doi dintre ei s-au oferit să meargă până la următoarea
poartă de acces, acolo unde, după spusele unei fete, se afla un echipaj de poliție.
Până să se întoarcă, după o veșnicie, Nana i-a văzut pe cei trei bărbați ieșind și pierzându-se în mulțimea din hol, apoi a ieșit și femeia. A privit într-o parte și într-alta, și-a netezit hainele cu o mână, iar cu cealaltă și-a aranjat părul.
Când tinerii au revenit însoțiți de doi polițiști, femeia nu se mai vedea.
– Trei bărbați au violat o fată, dar acum au plecat toți.
Polițiștii au făcut schimb de priviri, au intrat să cerceteze baia și s-au întors în mai puțin de două minute.
– Nu mai e nimeni acolo, a spus unul dintre polițiști, ținând în mână bastonul ei.
– V-am spus că au plecat deja, a spus ea. Erau trei, n-am putut face nimic.
Unul dintre polițiști a observat pata de pe fusta ei.
– Doamnă, sunteți împreună cu cineva? Ar fi mai bine să vă întoarceți la locul dumneavoastră și, vă rog, nu mai mergeți singură la baie, nu e un loc sigur.
Două fete au însoțit-o până la locul ei. Fetele au plecat, Bobby a spus că-i pare rău, iar Seletha a continuat să doarmă. Nimic altceva. Nimeni nu a făcut nimic.
Nu se putea face nimic. A stat acolo nemișcată, gândindu-se la toată mizeria aceea, până când o rafală de vânt a smuls acoperișul stadionului, lăsând ploaia să
se abată peste ei și obligându-i să se întoarcă în coridorul interior.
S-a uitat neputincioasă la balta maronie ce continua să se extindă la picioarele ei.
Afară, mareea de furtună și creșterea apelor făcuseră ca la un moment dat canalizarea să dea pe dinafară. În ultima jumătate de oră, veceurile și chiuvetele din Superdome începuseră să vomite ca niște gheizere pestilențiale. Era atât de supărată încât nici măcar nu și-a dat seama când perna de sub ea începuse să se îmbibe de mizerie. Bobby a ajutat-o să se ridice în picioare, scuzându-se încontinuu, de parcă el ar fi fost de vină că veceurile dăduseră pe dinafară. A luat de jos perna Nanei, i-a scos fața pătată și apoi i-a dat înapoi perna, care avea o mică pată gălbuie la unul dintre colțuri.
Bobby a întins mâna și și-a pus palma pe fruntea umedă a mamei lui.
– Cred că are febră.
– E foarte cald aici, a spus Nana, deși era convinsă că Bobby nu se înșela, dar încerca și ea să facă tot ce putea pentru a trece mai ușor peste întreaga situație.
– Mamă! Trezește-te! Mamă, mamă…
Bobby s-a aplecat cu urechea la buzele ei ca să-i audă respirația. I-a deschis pleoapele ca să-i vadă pupilele, care s-au dovedit a fi inegale și lipsite de reacție la lumină. A strâns-o de mână, continuând să o strige.
– Mamă, trezește-te, mamă, te rog trezește-te, repeta el tot mai neliniștit.
I-a apucat un deget și a apăsat cuticula până când i-a apărut o picătură de sânge.
Ochii Selethei nu au reacționat deloc.
– Nana, cred că mama a intrat în comă.
32. Anșoa și măsline
Miami, Florida
Prin geamurile fumurii ale furgonetei, agenta Tucker vedea câțiva nori cumulus uriași, întinși pe cerul albastru din Miami. Ușa casei lui Nelson era pe jumătate ascunsă de intrarea de la casa vecină. Era un duplex destul de nou și nu arăta rău, chiar dacă era vizibilă diferența dintre casa alăturată, mult mai bine întreținută și împodobită cu ghivece de flori, și casa lui, care nu avea nici măcar perdele la ferestre. Se aflau acolo de aproape o oră, iar cele douăzeci de grade din exterior se transformau într-o temperatură greu de suportat în mașina cu motorul oprit.
Tucker încercase să se concentreze la dosarul primit de la Amaia, care conținea informațiile pe care le aveau până acum. O picătură de sudoare i-a alunecat pe frunte dându-i senzația că o insectă i se mișca pe piele. A oftat resemnat și și-a lăsat privirea să alerge prin interiorul furgonetei. Căldura emanată de trupuri, plus mirosul de transpirație al celor trei însoțitori, începeau să fie insuportabile.
Folosiseră un dispozitiv de ascultare de la distanță, iar unul dintre agenți, dându-se drept un operator de telefonie, sunase la telefonul fix al lui Nelson până când intrase robotul. Dar asta nu era concludent. Se putea foarte bine să fi văzut numărul apelantului și să se fi hotărât să nu răspundă. Apoi l-au sunat pe mobil din partea companiei de telefonie: „Numărul la care ați sunat nu este disponibil sau nu are semnal“.
A răsuflat ușurată când a văzut scuterul cu portbagajul pentru transportat pizza, condus de falsul curier cu vestă roșie și șapcă colorată. A rulat foile de pe care citise și le-a făcut un semn tehnicienilor să mai verifice încă o dată comunicarea prin stația radio, pentru a fi siguri că agentul de afară îi auzea bine, apoi au început. Tânărul agent a parcat scuterul lângă trotuar, a străbătut aleea cu pietriș
și apoi zona verde din fața intrării în casă.
– Dă-i drumul, i-a ordonat Tucker prin stație.
Agentul a apăsat butonul soneriei o singură dată. Nimic. Încă o dată. Nimic.
– Mai sună, i-a cerut Tucker.
Nimic.
