suplă. Avea gluga trasă în jos şi capul plecat. Umerii-i tremurau într-un mod care sugera faptul că plângea. Mattnu putea să-şi dea seama dacă era băiat sau fată, dar nu era vreunul dintre coechipierii lui. Era prea mic de statură
ca să poată juca fotbal.
— Hei!
Nu vrusese să sune atât de furios.
Silueta tresări.
Matt încercă să-şi calmeze vocea.
— Cine eşti?
Silueta rămase nemişcată.
Matt îşi strânse din nou prosopul pe el, copleşit de ruşine că i se vedeau organele genitale.
— Hei, spuse el, din nou, făcând un pas înainte.
Avea un ton ceva mai blând.
— Eşti în regulă?
Silueta îşi trase nasul, iar Matt îşi dădu seama că s-ar fi putut să fie unul dintre copiii cu nevoi speciale. Fundaşul de rezervă avea o soră în programul de after-school, deci se întâlneau într-o clasă din apropiere. S-ar fi putut să fie vorba chiar de ea. Uneori, Faith venea după antrenamente şi-i urmărea cum făceau instrucţie, din tribune.
Matt se apropie cu prudenţă, în timp ce ocolea banca de lemn. Silueta încă
avea faţa îndreptată spre podea. Matt îngenunche în faţa persoanei, încercând să o privească direct în ochi.
— Ai nevoie de ajutor? Pot să te ajut cu ceva?
Silueta înălţă capul. Încet. Cu precizie.
Matt se încruntă. Nu era Faith, era..
Cuţitul îi pătrunse în abdomen cu o ferocitate şocantă, şi ieşi din nou, imediat, cu la fel de multă forţă. Matt căzu în faţă, lovindu-se cu capul de bancă, iar mintea îi rămase în urmă.
Ce s-a întâmplat? A fost un accident?
Silueta îl fixă cu o privire plină de ură.
VP - 66
Mintea lui Matt încerca în disperare să înţeleagă ce se întâmpla. Era jumătate pe bancă, jumătate pe podea. Nu reuşea să-i afle numele.
— Tu! Ce mama dracului mi-ai făcut?
Răspunsul fu rapid.. cuţitul îi fu înfipt cu putere în craniu.
Matt urlă.
Atacatorul trase cu mâinile înmănuşate de mânerul cuţitului, până când acesta ieşi din nou, iar restul corpului lui Matt căzu pe dalele tari din ceramică. Încă era conştient în momentul în care o bucată de hârtie mototolită apăru din buzunarul atacatorului său.
Silueta îngenunche în faţa lui. Ţinu foaia de hârtie în faţa ochilor lui. O
netezi.
Era un articol pe care mama lui îl scosese la imprimantă cu câteva săptămâni înainte. Matt îl purtase după el în rucsac timp de câteva zile, până
dispăruse.
Ochii i se măriră de o groază mai profundă.
Silueta, mulţumită că Matt înţelegea ceea ce vedea – cum era violată acea hârtie din punct de vedere personal –, băgă din nou hârtia în buzunarul hanoracului.
Matt vru să vorbească. Nu fu în stare. Ultimul lucru pe care-l văzu fu mâna lui, stropită cu propriul sânge, în timp ce lama zimţată ca un ferăstrău a unui cuţit mare de vânătoare îi ciopârţi circumferinţa capului. Cu un plescăit care semnala eliberarea forţei de sucţiune, acesta se deschise precum capacul unui felinar de Halloween. Creierul îi fu sfârtecat până când deveni un terci.
Apoi, vârful fu pus la loc, cu grijă.
Frumos şi curat.
VP - 67
CAPITOLUL OPT
Poliţiştii îi scoteau pe elevi din sălile de clasă, unul câte unul, pentru a fi cercetaţi. Durase douăzeci şi patru de ore ca să apară memorialul lui Haley, dar partea din faţă a şcolii era deja acoperită de trandafiri roşii, colaje de fotografii pe aviziere şi mingi de fotbal. Zeci de steguleţe roşii, prinse de obicei de maşini şi de camioane în ziua meciului, fuseseră înfipte în pământ şi fâlfâiau în vânt. Meciul din seara aceea – ultimul meci din sezonul obişnuit
– fusese deja încheiat prin abandon. Era primul meci încheiat prin abandon din istoria echipei.
