Darby păşi ezitant în faţă, apoi dădu înapoi, îngrozit.
— Io-mi bag picioarele, spuse el, dând drumul scheletului. Ne vedem de partea cealaltă!
Apoi plecă, ocolind perimetrul în fugă.
Mintea lui Makani îi striga să fugă.
Instinctul îi şoptea că David era în viaţă.
Îşi văzu bunica zăcând în spital. O auzi pe Alex strigând în gura mare în noapte. Îl simţi pe Ollie chircindu-se la pământ, lipit de ea.
O siluetă cu glugă ieşi de după un ceas cu pendul. O siluetă cu glugă ieşi, o siluetă cu glugă ieşi, o siluetă cu glugă ieşi, o siluetă cu glugă ieşi. .
— Ce faci?
Vocea lui Darby părea înăbuşită.
— Nu!
Parcarea era încă plină de oameni, iar autostrada era blocată. Makani nu auzea nicio sirenă. Dacă fugea, s-ar fi putut ca David să mai omoare pe cineva.
David avea să mai omoare sigur pe cineva.
Makani se îndreptă greoi spre corpul lui întins la pământ. Avea mâinile goale. Disperată, ea căută până când îl găsi: un ciot de plastic negru care se iţea din porumbul galben.
Ea se năpusti după mâner. Îi alunecă din mână în timp ce David se rostogolea pe spate. Avea ochii tulburi. Ea stătea ameninţător deasupra lui.
Îi transpira mâna. Era mai greu decât se aştepta ea, decât cuţitul din amintirile ei.
David începu să clipească în timp ce-şi venea în fire. Aruncă o privire în sus, spre ea. Lama sclipi în lumina unui stroboscop din depărtare. Era lungă, ascuţită şi nemiloasă.
— Nu te ţine, spuse el.
— Nu mă cunoşti.
*
David nu o cunoştea, dar Makani se cunoştea pe sine însăşi.
Şi niciunul dintre ei nu era un monstru. Ea era o fiinţă umană care făcuse o greşeală cumplită. El era o fiinţă umană care îşi plănuise faptele îngrozitoare.
O să fii aici pentru totdeauna, spusese el. Iar eu o să am ocazia să plec.
VP - 224
În timp ce stătea deasupra lui, îşi dădu seama că era vorba despre Osborne. Toţi cei aflaţi pe lista lui David fuseseră meniţi să se mute de-acolo
– fie pentru că se îndreptau spre lucruri mai mari, fie, cum era cazul ei, nu fusese niciodată locul lor acolo.
Când creşteai într-un oraş precum Osborne era dificil să pleci de-acolo.
Era uşor să te legi de familie, de pământ sau de comunitate. Cu toţii depindeau de ceilalţi pentru a supravieţui.Era nevoie de o persoană cu o hotărâre şi o ambiţie enorme ca să spargă tiparul.
Haley, Matt, Rodrigo, Caleb, Katie şi Rosemarie – erau ambiţioşi. Se ridicaseră deasupra colegilor lor. Makani fusese ambiţioasă, dar David nu ştia asta. O vedea ca fiind temporară, atâta tot.
De aceea o şi alesese în locul lui Darby, şi chiar al lui Ollie.
Ei visau la alte locuri, dar pentru cineva care nu-i cunoştea, probabil că şi ei erau meniţi să rămână blocaţi acolo. Poate că păreau prea pasivi. Dar era imposibil să ştii ce era înăuntrul unei persoane, sau cum s-ar putea schimba în timp.
Cu ani înainte, mama lui Makani fusese suficient de ambiţioasă încât să
plece din Osborne, dar pe cât de repede plecase, pe-atât de repede se ataşase de alt loc. Nu se schimbase absolutdeloc. Poate că de-asta avea resentimente faţă de Makani. Când o privea, avea în faţă pierderea libertăţii ei, şi era prea egoistă ca să observe ce câştigase.
David avusese de gând să se predea. Ştia că avea să fie trimis la Tecumseh State Corectional Institution, aceeaşi închisoare de maximă securitate pe care-o vizitase Chris cu câteva zile înainte, în interes de serviciu. Ollie îi spusese că era la doar două ore şi jumătate distanţă.
Pentru o clipă – toate acestea îi trecură ca o flacără prin minte preţ de o clipă – lui Makani îi păru rău pentru David.
Faptul că fugea de-acasă nu făcea ca un om să fie mai puţin nevoit să
trăiască în propria piele. Makani învăţase acest lucru, chiar dacă mama ei poate nu-l învăţase niciodată. Schimbarea venea din interior, pe o durată
lungă, şi cu foarte mult ajutor din partea celor dragi. Nu Osborne era problema lui David. Pentru Makani, Osborne fusese chiar binefăcător. Faptul că era psihopat era problema lui David.
David era problema lui David.
Poate că mai erau oameni pe lista lui, sau poate că ea şi Rosemarie erau singurele care mai rămăseseră. Poate că avusese o copilărie grea, poate că
aşa se născuse, sau poate că pur şi simplu se simţea captiv. Oricare i-ar fi fost planurile, oricare i-ar fi fost motivele – nu mai conta. Îşi luase deja hotărârea.
