— Tu o să fii aici pentru totdeauna, spuse el. Iar eu o să am ocazia să plec.
— La închisoare! se răsti ea.
— Aşteptam cu nerăbdare ocazia de a mă preda. Dar şi aşa, tot acolo ajung.
Chiar voia să fie prins.
— Deci e vorba despre faimă aici? întrebă ea. Voiai un număr mare de victime, ca să fii un al doilea Gacy34? Un al doilea Dahmer35?
— Cretinii ăia omorau din plăcere sexuală! zise el.
— Şi tu omori aşa, de distracţie, sau cum?
— Asta nu e distracţie, spuse David, ridicând cuţitul deasupra capului. E
pur şi simplu ceva ce trebuie să fac.
34 John Wayne Gacy (1942-1994), criminal în serie american, condamnat la moarte pentru violul şi uciderea a 33 de băieţi, în perioada 1972-1978. Era cunoscut drept „The Killer Clown”, pentru că obişnuia să poarte un costum de clown.
35 Jeffrey Lionel Dahmer (1960-1994), criminal în serie american cunoscut pentru sadismul său. Obişnuia să-şi canibalizeze şi agreseze sexual victimele, post-mortem, ceea ce i-a adus porecla de „Canibal of Milwaukee”.
VP - 222
CAPITOLUL DOUĂZECI ŞI OPT
Makani se feri când cuţitul se înfipse în dovleacul din spatele capului ei.
Fugi să scape cu viaţă.
Alergă pe cărarea făcută de oamenii îngroziţi din spatele ei – în linie dreaptă, printre tulpinile de porumb. Adidaşii ei loveau noroiul bătătorit în timp ce David dădea buzna printre tulpini groase care încă nu se dărâmaseră.
Ea ieşi în goană din labirint şi ajunse pe o arteră principală uriaşă. Arăta şi mirosea ca un bâlci abandonat. Sticle de suc din plastic, hotdogi, desert la pâlnie, porumb copt – toate aruncate şi călcate în picioare în goana nebună
pentru a scăpa. Mirosul mâncării prăjite era amestecat cu o putoare de bălegar când ea trecu pe lângă padocurile cu animale vii. Capre pitice. O
zebră cocoşată. Nişte coioţi sfrijiţi. Animalele se plimbau de colo-colo şi urlau.
În spatele ei, paşii începură să răsune mai tare. Aruncă o privire în urmă
chiar când David era suficient de aproape, încât sălovească. Ea se feri, se întoarse, apoi derapă spre groapa uriaşă cu boabe. De cealaltă parte a ei se vedea parcarea.
Luă o decizie de o fracţiune de secundă şi se aruncă peste margine.
Porumbul sări peste buza gropii ca dintr-o piscină. Ea se lovi puternic de boabe. Copcile de la braţul ei rănit plesniră; muşchii ei de înotătoare erau slăbiţi pentru că nu-i mai folosise, dar adrenalina îi zvâcnea în sânge. Makani se ridică în picioare, iar boabele-i ajungeau aproape până la pelvis. Alergă
greoi după ajutor.
Camioanele şi maşinile blocau parcarea, în timp ce toată lumea încerca să
iasă deodată. Strigă spre ele, dând din braţul bun, dar strigătele şi claxoanele lor o acopereau.
Privi în urma ei şi-l văzu pe David stând ameninţător la marginea gropii.
Aştepta să vadă ce avea să facă ea, hotărându-se în ce fel avea să
reacţioneze. Se urcă pe margine şi se pregăti să sară.
Dar el nu vedea ce văzuse Makani în spatele lui.
David căzu în faţă, lovit în cap de o piesă de artă populară, un schelet din fier. Căzu cu faţa înainte în porumb. Corpul îi rămase nemişcat.
Makani era şocată de cât era de uşurată.
— Nu ai murit!
— Nu, spuse Darby, nu am murit.
VP - 223
Paltonul lui sport din tweed era plin de pete de noroi, zăpadă şi sânge.
Ţinea scheletul strâns de şira spinării. Arătă cu el spre David.
— Dar ăsta a murit?
Se aplecară spre corpul lui.
— Nu ştiu, spuse Makani, din mijlocul gropii. Nu cred.
