Un camion se îndrepta direct spre ei.
Ei ţipară. Camionul claxonă. Ollie intră direct în şanţul de lângă drum, şi conduse mai departe. Camionul trecu pe lângă el în goană, iar ceilalţi şoferi începură să claxoneze şi să strige cuvinte obscene, în timp ce maşina de patrulă se hurducăia pe lungimea şanţului, ridicând nori de praf spre cerul nopţii.
Maşina se ciocnea, se zguduia, bufnea şi tremura.
— Doamne, Doamne, Doamne! spuseră Makani şi Darby în cor, în timp ce Alex zbiera, undeva între plăcere şi groază.
Ajunseră pe aleea familiei Holt, care era un drum de pământ. Maşina se mai linişti, prinzând putere în timp ce creşteau viteza.
Makani arătă spre o clădire mică, aflată la distanţă de casa principală.
Luminile erau aprinse.
— Acolo! zise ea.
— Ţineţi-vă bine, spuse Ollie, avertizându-i şi dându-le instrucţiuni în timp ce vira spre păşune.
Makani, Darby şi Alex ţipară din nou.
— Scuze! spuse Ollie, în timp ce maşina gonea prin iarbă spre grajd. M-am lăsat dus de val!
— Ce facem? ţipă Darby.
Alex strigă cât o ţineau plămânii:
— Ar fi bine să nu ne înşelăm!
•
Rosemarie nu crescuse degeaba pe la rodeo-uri. Era tare. Fată de la fermă. Şi n-avea de gând să se lase omorâtă de un amărât de băiat cu o porcărie de cuţit.
David păru uluit de furca ce se îndrepta spre el. Se feri, dar nu fu destul de rapid. Dintele din capăt i se înfipse în coastă. Ţipă de şoc şi de durere.
Surprinsă că-l atinsese – că arma ei se înfipsese într-o fiinţă umană vie – o scoase. Corpul lui pleoscăi în timp ce arma-i dădea drumul din strânsoare.
— Aşa-ţi trebuie! spuse Rosemarie.
Striga în continuare la el, dar nu ştia ce spune. Parcă nu se întâmpla nimic din toate astea.
David fugi din grajd, ţinându-se de partea stângă a corpului, care-i sângera.
Caii erau tulburaţi. Nechezau şi loveau cu picioarele în pereţi în timp ce ea îşi analiza repede opţiunile: putea să aştepte să vină semnal şi să sune la poliţie. Sau putea să se asigure că David nu avea să se întoarcă şi s-o omoare mai întâi.
VP - 215
Rosemarie strângea atât de tare mânerul furcii, încât simţea cum i se formează vânătăi. Făcu un pas în faţă, cu grijă. Apoi, altul. Şi încă unul.
Când ajunse la uşa grajdului, o mână apăru ca de nicăieri şi smulse furca –
exact deasupra mâinii ei. Ea strigă în timp ce se chinuia să recapete controlul.
David o trase la pământ. Dintr-un motiv necunoscut, lăsase cuţitul jos ca să apuce furca, şi voia să-l ia din nou în mână.
Avea să-l ia pe naiba!
Rosemarie smulse furca din strânsoarea lui. Şi, în momentul acela, văzu două faruri şi o maşină care gonea direct spre ei.
Amândoi erau uluiţi, dar David îşi reveni primul. Înhăţă cuţitul şi lovi cu el. Lama tăie în carnea de pe coapsa ei stângă. Ea îi trase una cu furca în spinare. Îl văzu chircindu-se, apoi apăru o lumină albă, orbitoare. Apoi nu mai văzu nimic.
VP - 216
CAPITOLUL DOUĂZECI ŞI ŞAPTE
Reflectorul din maşina de patrulă a lui Ollie străpunse peisajul întunecat cu o lumină puternică. La doar câţiva metri în faţa lor, Rosemarie şi David erau chirciţi. Corpurile le erau lipite unul de altul, încrâncenate în luptă.
— M-am răzgândit, m-am răzgândit! spuse Alex. Mi-aş dori să ne fi înşelat!
Makani deschise repede portiera şi o luă la goană prin aerul rece şi prin iarba plină de noroi. Celelalte trei portiere se deschiseră în spatele ei.
David se răsuci în spatele lui Rosemarie, prinzând-o cu braţul de gât. Avea cuţitul îndreptat spre gâtul ei. Era plin de sânge, de parc-ar fi fost acoperit cu o umbră lichidă.
Faţa rotundă a lui Rosemarie părea făcută pungă şi paralizată. Makani îi văzu albul ochilor, ca al unui cal speriat. Părul ei lung şi drept atârna într-o parte în timp ce ea îşi ţinea greutatea pe un singur picior. Se ţinea cu mâna de celălalt.
Totul se întâmplă într-o clipă.
Alex ţipă la David. El se întoarse în direcţia zbieretului ei, îndreptând-o pe Rosemarie spre ea şi rămânând cu spatele laMakani. Makani sări pe el. Toţi căzură la pământ, iar Rosemarie strigă. Picioare, braţe, piepturi se încurcară, iar alte mâini le despărţiră, dar Makani nu-şi dădea seama care erau mâinile prietenilor şi care erau ale lui. Un alt ţipăt străpunse noaptea.
David se eliberă din grămadă. Întoarse capul spre ei din nou, iar ochii-i sclipiră când o recunoscu pe Makani. Era încolţită, iar el era chiar acolo.
