Tipul cu hanoracul rânji.
— Uuuuu!
— Voi nu-nţelegeţi! spuse Darby. David e înăuntrul lanului. Tocmai mi-a măcelărit cea mai bună prietenă.
— Uuuuu! făcură cei trei, mai tare. Dădeau din mâini, făcând semnul universal pentru ceva înfricoşător.
Makani nu-şi mai permitea să le acorde timp.
— Pe unde au luat-o?
Darby avu prezenţa de spirit necesară pentru a se uita la pământ.
Rădăcinile ieşeau din pământ, asemenea unor degete umflate. Ştiuleţii căzuţi de porumb arătau ca nişte dinţi înnegriţi şi capete scofâlcite, iar mătasea le atârna precum părul deşirat. De-a lungul cărării era mai puţin noroi –
fuseseră aruncate paie peste tot –, dar era destul de cleios, iar adânciturile făcute de două perechi de urme de paşi care alergaseră se vedeau clar.
El arătă cu degetul.
— Pe-aici!
Urmele duceau în direcţia opusă punctului prin care Makani şi Darby intraseră în Ian.
— Mergeţi şi căutaţi! O să le vedeţi! strigă Makani la cei trei în timp ce ea şi Darby o luau din loc.
În timp ce ajungeau după colţ şi dispăreau, Makani îl auzi pe unul dintre ei întrebând:
— De ce nu erau costumaţi, ca şi ceilalţi?
O luară pe urmele duble, iar şi iar. De fiecare dată când cineva ţipa, Makani tresărea. După un viraj brusc la dreapta, un adolescent plin de sânge, care ţinea un brici în mână, le sări în faţă. Makani şi Darby zbierară şi tresăriră. Dar era într-un costum victorian, iar sângele nu era adevărat.
— Care vasăzică, l-aţi găsit pe bătrânul Sweeney, spuse băiatul, cu un VP - 219
accent bolovănos, undeva între cockney33 şi australian. Dar oare-i veţi descoperi şi secretul?
Darby ridică din sprânceană, recunoscându-l.
— Jonathan?
— Nu-i nimeni aicea care să fie ştiut după numele-ăsta, pretenaş. Mă
cheamă Todd. Sweeney Todd, şi..
— Jonathan!
Makani nu ştia cine era Jonathan, ştia doar că era clar că era de la clubul de teatru.
— I-ai văzut? L-ai văzut pe Ollie sau pe David?
Jonathan îşi ieşi imediat din rol. Chiar şi în lumina stroboscopică violentă, sub machiajul lui care semăna a aluat de clătite, ea văzu încrederea – şi groaza – întipărindu-i-se pe faţă.
— E aici? David Ware e aici?
— Du-te, spuse Darby. Du-te!
Jonathan se îndepărtă cu paşi repezi, iar Makani şi Darby o luară din nou la goană pe potecă.
— Ieşiţi din lan! strigară ei către toţi! Plecaţi de-aici, acum! David e aici!
Nu îi luă nimeni în serios. Ori credeau că Makani şi Darby erau actori, ori că se purtau ca nişte adolescenţi enervanţi şi lipsiţi de bun-simţ.
Ningea mai tare. Fulgii cădeau şi făceau rotocoale în jurul lor. Makani se aplecă în timp ce alerga, astfel încât să vadă în continuare urmele pe pătura albă. Chiar când se temea că alergau după urmele greşite, dădură buzna printr-un alt perete. Şi iată-i! Se luptau, ca la şcoală, pe vremuri.
David era deasupra, dar Ollie reuşise cumva să-i imobilizeze încheietura dominantă. Cuţitul tremura în mâna lui David, dar el nu-i dădea drumul.
Makani ţipă din nou şi îi grăbi. David o privi în ochi chiar în timp ce ea-l lovea cu piciorul în frunte. Muşchii i se relaxară. Corpurile îşi schimbară
poziţia. David se rostogoli, iar Ollie se îndepărtă împleticindu-se prin paie.
Amândoi erau plini de noroi.
Makani se puse între ei. Darby strigă, se auzi şi un alt glas strigând, apoi Makani fu doborâtă la pământ. Vântul îi ieşi din plămâni.
David era deasupra ei. Cuţitul lui era deasupra ei.
Ea închise ochii în timp ce cuţitul coborî spre inima ei.
Un val de sânge îl izbi pe David în cap şi i se revărsă ei pe faţă. Ei rămaseră cu gurile căscate, iar ea scăpă de presiunea corpului lui. Cineva o ridică în picioare şi o ţinu strâns, cuprinzându-i cu braţele talia şi pieptul.
