— Ce? De ce? N-ai voie să mergi în campus!
Alex încercă să-i alunge îngrijorarea lui Makani cu un zâmbet reconfortant.
— Cântăm la comemorare. Ne lasă să intrăm doar ca să ne luăm uniformele.
— Stai liniştită, zise Darby, ducând-o pe Alex de-acolo şi ţinând mereu cheile în mână. O duc pe ea acasă şi pe urmă o să fim în siguranţă în mulţime.
•
Când Makani şi Ollie se întoarseră în salonul bunicii Young, patul ei dispăruse. Asistentele îi informară că fusese luată ca să i se facă o analiză.
Stăteau şi ciuguleau mâncarea rece pe care Ollie o adusese mai devreme de la cantină. Cum erau singuri, Makani voia să discute despre trecutul ei – voia să fie alinată –, dar Ollie era căzut pe gânduri cu privire la altceva. Chiar nu părea a fi momentul potrivit.
Vibraţia era slabă, dar ei se ridicară ca din puşcă.
— E Chris, spuse Ollie, verificându-şi telefonul.
Makani se ridică şi se duse spre oglinda de deasupra chiuvetei, ca să-i acorde un spaţiu de câţiva metri de intimitate. Jucându-se cu fusta, aruncă o privire spre reflexia lui Ollie. Sprâncenele lui palide erau încruntate, lucru care se potrivea cu tonul frustrat al conversaţiei pe care o purta. Apelul fu scurt.
— Poliţia nu poate face multe, spuse Ollie. Nu vor să bage pe nimeni în sperieţi. Dar Chris a verificat ce face Zachary şi e în siguranţă. E acasă cu iubitul mamei lui.
— Şi... asta e?
Maxilarul lui Ollie deveni rigid.
— Dap.
— Credeam c-o să trimită o maşină de patrulă ca să-l supravegheze, sau ceva de genul ăsta.
— Poate dac-am fi fost o secţie mai mare. Sau dac-am fi avut măcar o umbră de probă. Dar acum sunt la limită, şi trebuie să se ocupe şi de comemorare. Chris deja-i acolo.
Makani se pleoşti.
VP - 170
— O să-i anunţ pe Darby şi pe Alex.
Răspunsul lui Darby veni imediat: Dar tocmai l-am văzut!
Ei i se tăie răsuflarea.
z ela comemorare?
Da, l-am văzut cum mergea către strada principală. E o GRĂMADĂ de lume aici. Tocmai am lăsat-o pe Alex, deci o să mă duc să-l găsesc, ca să-şi dea seama cât de gravă e situaţia!
nu!! dacă se ţine david după el? vă ajutăm noi!! venim imediat!!
Ollie îi citi mesajele peste umăr.
— Şi cu bunica ta cum rămâne?
Makani se opri, la jumătatea drumului spre uşă. Jurase să fie mai deschisă
faţă de bunica ei. Ce scuză putea găsi pentru că pleca de la spital chiar în momentul ăla?
— Lăsăm un mesaj pentru asistente, spuse el, observându-i expresia tulburată. O să spunem că am vrut să aducem un ultim omagiu, că ne întâlnim cu fratele meu şi că ne întoarcem imediat ce se termină. Nimic din toate astea nu-i minciună.
Nu era minciună. Dar nu era plăcut.
VP - 171
CAPITOLUL DOUĂZECI ŞI UNU
Zachary Loup era fumat. Venise la comemorare doar pentru că era mai bine decât să fie acasă, decât să fie cu iubitul libidinos al mamei lui. Zachary vedea ura care ardea în ochii lui Terry de fiecare dată când Amber nu se uita. Ce fel de bărbat era gelos pe fiul iubitei lui? Ce fel de bărbat se simţea ameninţat de o relaţie de genul ăsta? Zachary se ruga ca Amber să aibă
destulă minte în cap, încât să nu se mărite cu Terry. Primul tată vitreg al lui Zachary fusese destul de nasol. În momentul acela snopea din bătaie altă
familie.
Funde negre de satin erau legate pe fiecare stâlp de telefon de pe strada principală şi fluturau în vântul aprig, muşcător. Fanfara se încălzea în parcarea magazinului alimentar. Alămurile murmurau, iar tobele mari bubuiau. Poliţiştii patrulau pe strada cu două sensuri, care fusese blocată
traficului. Autostrada demodată cu taxă era plină de localnici din comitat, care fremătau de furie şi dorinţă de dreptate, dar şi de echipe de la toate canalele de ştiri şi de la ziare, care veniseră în goană din Nebraska pentru a transmite informaţii despre eveniment.
Comemorarea ar fi trebuit să fie o aducere-aminte plină de demnitate a victimelor, dar şi Zachary vedea că nu tocmai asta se întâmpla. De pe scena improvizată, o camionetă cu platformă parcată în faţa vechii bănci, directorul Stanton striga declaraţii către public:
— În această primăvară, fântâna şcolii va fi transformată în monument pentru victime!
Urale.
