— Scuze!
Bărbatul era trecut de douăzeci de ani şi purta ochelari cu rame de baga.
— Doamne! Îmi cer scuze!
Katie roşi în obraji în timp ce-şi ştergea gheaţa de pe bluză.
— E în regulă.
VP - 176
Bărbatul încercă să o ajute să o înlăture, dar atingerea lui o făcu să
tresară, iar el se îndepărtă, părând şi mai amărât.
Raspberry.
Dintr-un motiv necunoscut, era aroma nepotrivită. Zachary inspiră adânc şi-şi umflă pieptul. Şi deja era un tip mare.
— Ce pana mea faci, bă, aragaz? De ce nu te uiţi pe unde mergi?
— Îl... îl căutam pe vărul meu în fanfară şi...
— Pe bune, îl linişti Katie, e în regulă.
— Ar trebui să fie obligat să-ţi plătească bluza, spuse Zachary.
Bărbatul dădu să scoată portofelul, dar Katie îl opri.
— Se mai întâmplă şi lucruri de-astea! Nu e nevoie.
Când Zachary se umflă din nou în pene, ea zise:
— Sunt bine, Zach!
Tatăl lui îi spunea Zach. Tatăl lui adevărat. Zachary nu lăsa pe nimeni altcineva să-i spună aşa, dar cu părul ei arămiu, şi la cât de înaltă era şi ce picioare faine-avea.. da.
Zachary era înalt, lat şi gras. Fostul lui tată vitreg îl lua la mişto în legătură
cu greutatea. Nenorocitul fusese conştient de ce făcea – ştia că glumele-astea îi afectează la fel de mult pe băieţi ca pe fete. Zachary încercase să le respingă, dar comentariile lui înţepătoare reuşeau mereu să-l afecteze. Era cu totul şi cu totul conştient că gândurile lui erau şi corupte şi nepotrivite, dar fetele înalte îl făceau să simtă că avea mărimea potrivită. Îl făceau să se simtă un pic mai puţin ca o ciudăţenie.
Pieptul i se dezumflă. Trecu rapid cu vederea faptul că ea-i spusese Zach.
Bărbatul cu ochelari fugi şi dispăru în mulţime.
Katie oftă.
— Ar trebui să plec.
— Trebuie să-mparţi lumânările alea.
Dar când Zachary se uită în cutia ei de carton, văzu că era goală.
Ea zâmbi.
— Tu ai fost ultima mea oprire. Trebuie să ajung acasă, atâta tot.
— Te duc cu maşina?
— Nee.
O spuse cu uşurinţă, dar strânse cutia la piept. Întrebarea lui o făcea să nu se simtă în largul ei.
— Locuiesc în apropiere. Am venit pe jos până aici.
— Câţi ani au fratele şi sora ta?
Zachary trebuia să continue discuţia, fie şi numai pentru a demonstra că
nu era genul ăla de individ. Că nu reprezenta un pericol.
— Au şase ani. Sunt gemeni. Tu ai fraţi?
VP - 177
— Nee! făcu el, imitându-i nee-ul de dinainte.
Katie zâmbi din nou, dar de data aceasta, mai era ceva în zâmbetul ei.
