— În acest weekend, catedra noastră de teatru va organiza o strângere de fonduri pentru familiile victimelor!
Urale.
— Iar mâine seară, echipa noastră de fotbal va intra pe teren pentru meciurile de departajare!
Urale de nebuni de legat, să dea dracii-n ei!
Directorul era un bărbat cu început de chelie, bine legat trupeşte, care-şi purta masculinitatea ca pe o medalie de onoare. Zachary îl detesta. Stanton era o lepădătură care-l pedepsea pe Zachary pentru toate încăierările, chiar şi pentru cele începute de alţi elevi. În ziua aceea, directorul părea mai degrabă sfidător decât respectuos, iar spectatorii păreau mai degrabă
agresivi decât dornici de a oferi încurajare. Tot oraşul clocotea de revoltă, în VP - 172
timp ce teama cetăţenilor atingea punctul maxim.
Ce apăruse prima, revolta sau teama?
Doamna Clearwater, consiliera lui favorită, îi dădea koanuri Zen, ca să-i ţină mintea ocupată. Dar koanurile erau ghicitori paradoxale, ceea ce însemna că nu era un exemplu potrivit. Zachary ştia din experienţă că teama apărea prima.
Trecu prin mulţimea agitată. Fiecare discuţie era despre David. O femeie de vârstă mijlocie vorbea cu voce tare cu oricine asculta:
— Aţi văzut cum poza cu leşul ăla de cerb?
— Dubios zâmbet avea, zise un tip rămas fără dinţi din cauza metamfetaminei. M-a luat cu toate alea.
— Familia lui merge la biserica la care merg şi eu, spuse o voce de bărbat, complice.
— Taică-său mi s-a părut mereu foarte dubios. Şi maică-sa e o înţepată.
Niciodată nu pare fericită.
Zachary încetă să mai rătăcească în momentul în care ajunse la margini.
Se simţea mult mai în largul lui în afara oricărei mulţimi. Sprijinindu-se de faţada din cărămidă a magazinului Dreams Bridal, buticul demodat de vizavi de Greeley’s Foods, îşi verifică mesajele, să vadă dacă prietenii lui veneau să
se uite la circ.
Să dea dracii!
Drew şi fratele lui se duceau la un meci de lupte libere în afara oraşului, iar pe Brittani mama ei o băgase în carantină până când criminalul avea să
fie în spatele gratiilor.
David Thurston Ware se născuse la două zile după Zachary. Zachary rămăsese repetent în clasa a opta, deci încă era doar un boboc, dar petrecuseră destul timp împreună ca să ştie că David nu era ceea ce părea a fi. Locuitorii oraşului Osborne erau chitiţi să facă dezvăluiri rău-prevestitoare despre caracterul lui, dar chiar în seara dinainte, erau confuzi.
Nu-mi vine să cred! spuseseră ei. Părea un adolescent cu totul normal.
Cu ani în urmă, Zachary şi David fuseseră vecini. Ca toţi copiii care sunt vecini din întâmplare, se şi împrieteniseră. Zachary şi-l amintea pe David drept un copil tăcut, care avea obiceiul de a răbufni brusc. Spre deosebire de Zachary, care ţipa, ameninţa şi-i teroriza pe copiii din cartier, David îşi ţinea furia în el până când nu mai putea. Până când ceda.
Zachary nu era vreun model de urmat, trebuia să recunoască. Dar tot nu credea că era sănătos să ţii furia în tine. Nu avea să uite niciodată ziua în care împrumutase bicicleta veche a lui David fără să ceară permisiunea, lucru pe care-l mai făcuse de zeci de ori, iar David îl îmbrâncise şi-l doborâse la pământ. În urma căzăturii, Zachary se alesese cu mâna ruptă, dar nu asta-l VP - 173
speriase cel mai tare. Îl speriase furia dezlănţuită întipărită pe faţa lui David.
La momentul acela, Zachary trecuse totul cu vederea. Ce era corect era corect. Dar, în adâncul sufletului, îl tulbura faptul că David părea să fi apărut de nicăieri. Probabil că sărise din tufişuri. Aşteptase. Dar geografia fusese mai puternică decât prietenia lor. Când mama lui Zachary se recăsătorise, familia lui se mutase în parcarea de rulote, iar povestea cu David ajunse la sfârşitul ei firesc. Ultima dată când îşi amintea Zachary că vorbise cu el era cu doi ani înainte, când se întâlniseră la raionul cu dulciuri de la farmacie.
Dezbătuseră punctele forte ale bomboanelor de ciocolată şi ale jeleurilor, aşa cum făcuseră în copilărie.
Un mesaj nou vibră în mâna lui Zachary:
TE-AM PRINS. TE-A VĂZUT ERIKA LA COMEMORARE! MIŞCĂ-ŢIFUNDU-ACASĂ ÎN CLIPA ASTA!!!
Nu era Drew, nu era Brittani.
Era Amber. Mama. Erika era colega mamei de la Curiz and Cutz. Era doar cu câţiva ani mai în vârstă decât el, şi era bună rău de tot. Avea părul de culoare închisă şi un tatuaj sexy. De ce-l dăduse în gât? Dă-o-n mă-sa! Ducă-se dracului amândouă! Nici vorbă să se fi dus acasă să petreacă momente frumoase cu Terry. Amber îşi alegea cele mai proaste momente ca să-i pese cât negru sub unghie de el.
Pe scenă, directorul Stanton ieşi ca să-i facă loc pastorului Greeley de la Grace Lutheran, care-l prezentă pe fiul lui, Caleb.Familia Greeley conducea oraşul Osborne. Fratele pastorului deţinea alimentara şi câteva clădiri din centrul oraşului. Tatăl lor deschisese alimentara şi fusese primar un număr-record de mandate. Erau opusul familiei lui Zachary, iar Zachary avea resentimente faţă de ei din cauza asta.
Caleb era în ultimul an de liceu, precum Zachary. Aşa cum ar fi trebuit să
fie şi Zachary. Caleb avea faţa pătrată, ochii rotunzi, şi era la fel de direct cum îi era costumul de camuflaj, dar când vorbea despre colegii lui de clasă, părea că nu prea-i cunoscuse. Vorbise despre Haley, Matt şi Rodrigo folosindu-se de citate pe care Zachary le recunoscu de la ştiri.
Zachary deveni din ce în ce mai iritat. Apoi, plictisit. Privirea îi umblă de colo-colo, până când se opri asupra unei fete foarte drăguţe – a unei fete foarte drăguţe care se îndrepta direct spre el.
•
Caleb Greeley sări de pe camionul cu platformă cu toată demnitatea şi respectul faţă de morţi de care era în stare. Se îndreptă cu paşi lejeri spre marginea mulţimii, apoi, în timp ce tatăl lui ridica mâinile ca să li se adreseze, alergă pe aleile lăturalnice spre parcarea magazinului alimentar.
Caleb cânta la trompeta principală. Nu voia să piardă actul al doilea.
VP - 174
