— Nu.
Cei trei făcură schimb de priviri îngrijorate.
— Chris a spus c-a vorbit cu tine, zise Ollie. Mi-a zis c-a sunat la tine-acasă.
— O fi sunat la mine-acasă, dar să dea dracii dac-am vorbit! O fi vorbit cu Terry.
Ollie se încruntă.
— Cine-i Terry?
— Iubitul maică-mii.
Se-auzea după tonul lui că era vorba de un om de tot rahatul.
— Ce ţi-ai făcut la păr?
— L-am vopsit, spuse Ollie, cu o faţă inexpresivă.
Ollie se pricepea la asta, la a fi inexpresiv. Zachary nu era-n stare să-şi ascundă emoţiile nici dacă l-ai fi omorât.
— Ştiu asta. De ce?
— Chiar nu contează absolut deloc chestia asta în momentul ăsta, spuse Makani.
Pe faţa lui Ollie apăru pe neaşteptate un zâmbet. Spusese ea ceva.
— Voi doi, spuse Zachary, făcând un gest între ei, v-o trageţi!
Makani tresări. Zâmbetul lui Ollie se răci.
Ai un punct, Zachary. Şi aşa-ţi trebuie dacă-mi tulburi singurătatea!
— Ştii, zise Darby, dacă n-ai fi pe cale să fii omorât, poate-am pleca de-aici VP - 179
în clipa asta.
Zachary ridică din sprâncene.
— Eşti tare-n gură!
La câţiva metri distanţă stătea o familie mare cu câţiva copii. Tatăl se uită
urât la Zachary peste umăr. Nu-şi dăduseră seama că mulţimea se oprise din vorbit ca să privească fanfara defilând pe stradă. Dar apoi se întâmplă ceva ciudat. Tatăl o văzu pe Makani şi fu luat prin surprindere. Îi dădu un ghiont nevestei lui şi-i şopti ceva la ureche.
Zachary îi arătă degetul mijlociu.
Tatăl se întoarse repede în direcţia opusă. Dar, apoi, le mai aruncă o privire, iar Zachary avu un sentiment nebunesc că un murmur îşi făcea loc prin mulţime.
Makani se apropie. Era atât de concentrată asupra lui Zachary, încât părea că privirea ei se ferea de altcineva. De acel tată, oare?
— Auzi, zise ea, încet, avem motive să credem că tu o să fii următoarea victimă a lui David.
— Puţin probabil, spuse el. Eu şi David ne ştim de o grămadă de timp.
Ea păru surprinsă. Până când îşi dădu seama de umbra de îndoială pe care el nu reuşise s-o mascheze, apoi prietenii ei începură să facă şi ei presiuni asupra lui, şuşotind ceva despre o teorie conform căreia David îi omora pe toţi cei care fuseseră vreodată agresori.
Zachary îşi strivi ţigara cu piciorul ca să-i îndepărteze.
— Păi, dacă-i adevărată chestia asta, n-o să mai treacă mult şi David o să
se sinucidă. Problemă rezolvată.
Makani făcu o grimasă – iar el îşi aduse aminte. Aşa se explica de ce se holba toată lumea la ei. Aşa se explica de ce murmurul devenea o mică
rumoare.
— Căcat!
Zachary coborî în sfârşit vocea.
— Tu ai fost aia atacată azi-noapte.
Ea mări ochi, enervată.
— Deci.. stai aşa! Dacă teoria ta-i corectă, atunci şi tu eşti o dobitoacă!
Făcu o pauză ca să rânjească drăceşte.
