ne ajuta să reconciliem anumite aşteptări cu privire la noiînşine? Şi de unde credeţi că a apărut această fixaţie?
,..,
Malcolm Gladwell: Poate fi o ficţiune utilă, iar atuncicând este adevărată, chiar foarte benefică. Permiteţi-misă vă dau un exemplu. Sunt un alergător împătimit. Noi,alergătorii, credem în progres, pentru că an de an vedemcum recordurile mondiale sunt doborâte, corect? Şifiindcă vedem recordurile prăbuşindu-se, participăm, casă zic aşa, la o mare iluzie: credem că întreaga comunitatea alergătorilor face un pas înainte în fiecare an, că avemperformanţe superioare celor ale predecesorilor noştri.
Dar oare devine o cursă de 100 de metri mai interesantă
numai fiindcă un alergător o încheie în 9,5 secunde, înloc de 9,51? Este câştigătorul mai mulţumit? Sunt miile despectatori mai emoţionaţi? Situaţia nu schimbă niciunuldintre lucrurile semnificative. S-ar putea să însemnedoar că vreun tip inventiv a modificat vârful pantofilorde sport ori că suprafaţa pistei a fost puţin diferită. Credcă există un punct în care fetişizăm noţiunea de progres,chiar şi atunci când acesta nu face nicio diferenţă relevantă între persoana care am fost şi cea care suntem.
Rudyard Griffiths: Mi se pare interesant că ai menţionatalergarea. Consideri că progresul e legat de preocuparea,colectivă sau personală, de a ieşi victorios? Întotdeauna nedorim să câştigăm, nu să pierdem.
Malcolm Gladwell: Îmi place argumentul pomenit anterior fiindcă îi va face pe adversarii noşt:ri să pară incredibil de superficiali şi insensibili, ceea ce cred că ar fi ointerpretare adecvată a motivaţiei lor. Totodată, ne va facepe Alain şi pe mine să aratăm - cum să spun? - foarteevoluaţi, ceea ce, probabil, este adevărat.
MALCOLM GLADWELL
75
Rudyard Griffiths: Glumind puţin, să conchidem că
echipa voastră va progresa, în vreme ce a oponenţilor varegresa. Malcolm Gladwell, îţi mulţumesc că ai venit laToronto şi te asigur că mă. bucură mult participarea tala această dezbatere.
Malcolm Gladwell: Plăcerea e de partea mea.
ALAIN DE BOTTON
Rudyard Griffiths: Îl avem alături de noi pe Alain deBotton, scriitor renumit, filozof şi - acum - membru alechipei care, alături de Malcolm Gladwell, va lupta împotriva moţiunii propuse de tema dezbaterii, ,,Pro saucontra: Urmează cele mai bune zile ale omenirii?" Alain,bine ai venit la Toronto!
Alain de Botton: Mulţumesc foarte mult.
Rudyard Griffiths: Spune-ne câte ceva despre manieraîn care veţi aborda dezbaterea din seara aceasta. Cred că
ai putea fi îngrijorat că echipa lui Steven Pinker şi · MattRidley are parte de consens social - mă refer la faptulcă majoritatea oamenilor au tendinţa de a gândi pozitivatunci când vine vorba de viitor, de ceea ce va urma.
Alain de Botton: Trăim într-o lume susţinută din spatede două forţe teribil de puternice, care induc optimism:afacerile şi ştiinţa. Într-o societate a comerţului, precumcea de azi, dacă vrei să-i vinzi cuiva un lucru, trebuie să
spui ceva pozitiv despre tine, despre viitorul şi perspectivele tale. Aşa că mediul în care trăim arată extrem devesel. Apoi, ştiinţa ne uimeşte şi ne promite mereu schimbări colosale. În ciuda acestor două forţe foarte puternice,
ALAIN DE BOTTON
77
vreau să spun că există piedici care apar ciclic, obstacolerezistente ce se ridică în faţa împlinirii şi a unei vieţi cuadevărat fericite.
Când oamenii se gândesc "la ceea ce este în neregulă culumea şi propun modalităţi de îmbunătăţire, menţionează aspecte precum educaţia. Ei susţin că nu ştimsuficiente lucruri şi că, dacă am putea face astfel încât sistemul de învăţământ să meargă mai bine, totul va fi înregulă. Dar drumul acesta nu se sfârşeşte niciodată! După
aceea oamenii spun că, dacă vom dezvolta economia şivom pune capăt sărăciei, atunci lucrurile vor funcţiona.
Apoi sugerează că încheierea războaielor, a conflictelor,ar fi, de fapt, soluţia. Şi că există mari speranţe legate demedicină, că vom pune capăt multor suferinţe dacă vomreuşi să obţinem progrese în domeniul medical. .. Şi totaşa, la nesfârşit.
Eu sunt elveţian - iar când vii din Elveţia, vii dintr-o ţară
care a rezolvat toate aceste probleme în cel mai bun modde care a fost capabilă omenirea. În privinţa dezvoltării, Elveţia este, poate, cu 500 de ani înaintea unor stateprecum Uganda sau Liberia. Cu toate astea, există încă
multe probleme şi în ţara mea natală, iar eu sunt interesat de aşa-numitele probleme de mâna a doua14• Adesea,abordarea lor e dezaprobată, hulită, de parcă ar fi inexistente. Însă nu este aşa: ele au o abilitate izbitoare de a persista. În seara asta voi acorda o atenţie deosebită acestorprobleme de mâna a doua, statorniciei lor şi felului în careîngrădesc unele dintre viziunile noastre măreţe de a faceperfectă viaţa pe Pământ.
14 În original, ,,first-world problems" - probleme considerate false ori minore, cu care se confruntă ţările foarte dezvoltate. (N. trad.)
78
URMEAZĂ CELE MAI BUNE ZILE ALE OMENIRII?
Rudyard Griffiths: Poţi să ne dai un exemplu? Mă referla o problemă de mâna a doua care este, de fapt, serioasă
şi substanţială, nefiind dbar rezultatul faptului că se află
în vârful piramidei.
Alain de Botton: Una dintre tragediile reale ale dezvoltării economice îşi are rădăcinile în faptul că ne-amînchipuit că, dacă vom îmbunătăţi starea materială a oamenilor, aceştia _vor fi mai fericiţi. Însă un economist penume Richard Easterlin a făcut, în urmă cu peste 40 deani, un studiu devenit faimos despre relaţia dintre veniturişi fericire. El a constatat că, deşi o societate ajunge să fieextrem de bogată, dorinţa oamenilor de a avea mai multva exista în continuare, crescând invidia, simţul statutului şi anxietatea. Nu se pune capăt insatisfacţiei financiarenumai prin îmbogăţirea unui popor. Comparaţiile sunto pandemie societală, iar invidia, gelozia şi sentimentelede inadecvare se nasc frecvent p:i;intre miliardari. Cred că
aspectul ar trebui să ne dea de gândit.
Acesta este doar un exemplu. Chiar dacă am transformaîntreaga lume într-una de miliardari, oricum ar persistabizareriile de natură economică, nefericirea şi durerea.
Nu spun că n-ar fi bine să urmărim acest lucru - bineîn
ţeles că ar trebui să încercăm -, dar nu vă aşteptaţi catotul să fie perfect numai pentru că întreaga populaţie aglobului ar avea parte, bunăoară, de nivelul veniturilorunui stomatolog elveţian - ceea ce s-ar putea întâmpla înurmătorii, să zicem, 500 de ani.
