Rudyard Griffiths: Vorbeşte-ne puţin despre ceea cecrezi că veţi auzi de la oponenţii voştri în seara aceasta -
presupun că vor veni cu o argumentaţie destul de puternică. Probabil că vor aborda subiectul eradicării unor bolifatale, al reducerii sărăciei acute în ţările aflate în curs de
ALAIN DE BOTTON
79
dezvoltare şi al măsurii în care speranţa de viaţă a crescut pe întregul mapamond. Dacă cercetezi o bază de datedin ultimii 100 de ani, sau cam aşa ceva, constaţi că acelegrafice arată destul de impresionant, indicând un progresfrumuşel. Cum vei răspunde la o astfel de provocare?
Alain de Botton: Ceea ce le scapă, de regulă, optimiştiloreste_ înţelegerea perversiunii minţii omeneşti. Fireşte că
nu vom nega curba ascendentă spre care vor arăta respectabilii colegi din echipa adversă, dar va trebui să echilibrăm aspecte precum abilitatea de a spori standardeleeducaţionale şi de a mări substanţial cunoştinţele pe careoamenii le au la îndemână prin sublinierea faptului că idioţenia şi ignoranţa vor persista în ciuda educaţiei. Marelevis al Iluminismului a constat în ideea că, prin educaţie,oamenii îşi vor abandona prejudecăţile, ideile putrede şiimpulsurile periculoase, că acestea se vor topi în luminaraţiunii precum ceaţa la apariţia soarelui. Lucrurile nufuncţionează astfel. Şi am văzut cu toţii conflicte după
conflicte la popoare educate - aşadar, educaţia nu este unpanaceu.
Şi despre medicină se pot spune lucruri asemănătoare.
Pe lângă descoperirile bine-venite din domeniul medical, există un lucru - un singur lucru - care ne priveştepe absolut toţi, rânjindu-ne în faţă, şi anume dispariţiapersonală. Fiecare dintre noi ne confruntăm cu propriulArmaghedon miniatural, cu propria apocalipsă. Desigur,este minunat că facem progrese în cunoştinţele privindbolile cardiace, în tratamentele pentru cancer şi altele asemenea, dar nu am rezolvat şi nu vom rezolva niciodată
problema fundamentală.
Da, pot fi optimist în privinţa unei specii diferite deHomo sapiens. Cred că ar fi posibil să creăm cândva, în
80
URMEAZĂ CELE MAI BUNE ZILE ALE OMENIRII?
viitor, o specie care nu cunoaşte moartea, una capabilă
să folosească adecvat cunoştinţele, să fie fericită şi inerentnon-agresivă. Dar nu va ff Homo sapiens, ci o altă specie.
Aş fi optimist, dar nu în numele umanităţii. Ar fi vorbadespre un Homo proiectat mai bine, c·are ar putea să apară
la un moment dat, în următorii 500 de ani. Nu am fi noi.
Rudyard Griffiths: Am impresia că o parte din argumentaţia ta se va referi la calitate şi la măsura în care suntemobsedaţi de cantitativ în lumea modernă. Avem tendinţasă ne concentrăm pe evaluarea empirică pură a noastră
comparativ cu ceilalţi, a societăţii noastre spre deosebirede alte naţiuni, în timp ce tu eşti de părere că dimensiunile calitative ale vieţii personale, ale sinelui propriu,sunt, într-un fel, asemenea unui câmp.lipsit de recoltă.
Alain de Botton: Multe lucruri alunecă prin plasa statisticilor. Nu poţi trage pur şi simplu o linie sub sănătate,venit, statut social, după care să afirmi că persoanele situate deasupra acestei linii vor fi fericite, deoarece multeaspecte au de-a face cu o variabilă interioară complicată -
iar aici vorbesc despre ceea ce numim aşteptări.
Trebuie reţinut că, dacă presupui că lumea nu se va îmbunătăţi, asta nu înseamnă că eşti o fiinţă depresivă, unsuflet lipsit de orice bucurie. Ceea ce vreau să-i comunicaudienţei din această seară e că abilitatea de a privi în faţă,deschis, aspectele sumbre ale existenţei oferă o anumită
mulţumire, precum şi capacitatea de a depăşi problemeledificile.
O parte din fragilitatea şi dezamăgirea lumii moderne arelegătură cu aşteptările care nu au fost împlinite şi cu sentimentul că drepturile ne-au fost încălcate. Iar aici mi separe înţelept să aruncăm un ochi la stoicii antici, care aupledat pentru o abordare filozofică a vieţii: să ne aşteptăm
ALAIN DE BOTTON
8 1
ca multe lucruri să nu meargă bine, ştiind însă că le vomsupravieţui, iar dacă nu, că sfârşitul poate fi rapid.
Şi asta pare a fi o filozofie foarte stranie, mai ales aici, înAmerica de Nord, dar cred că este cea mai bună atuncicând vorbim despre speranţă. Nu am convingerea fermă
că oamenii care sunt pesimişti au renunţat la ideea evolu
ţiei. Ba chiar sunt de părere că poţi crede cu tărie în progresul societăţii, păstrând totodată în vizor şi aspectelenegative. Prin urmare, aş vreau să salvez grupul anti-progres de la o viziune a întunericului şi de la o cădere în depresie. Malcolm şi cu mine nu suntem depresivi. Suntemnişte realişti binedispuşi.
Rudyard Griffiths: Corect! Dar ce spui de faptul că penoi, oamenii, ne obsedează progresul de aproape două
milenii? Am avut o teorie creştină despre progres, iar teoriile din secolul al XX-lea s-au construit în jurul uneianumite dinamici interne a istoriei. Sunt convins că înseara asta îl vom asculta pe Matt Ridley explicându-necă evoluţia socială este noua rampă de lansare pentruprogres. Ce înseamnă asta? De ce am fost intens obsedaţide această idee atât de mult timp?
Alain de -Botton: Ei bine, Rudyard, ai scos în evidenţă unlucru foarte important _menţionând religia şi conectareaei cu ştiinţa. Ştiinţa este o versiune secularizată a naraţiunii creştine a desăvârşirii omenirii, ceva care a înflăcăratimaginaţia occidentală de când lumea. Astfel ne putemînchipui perfecţiunea, care are de-a face cu faptul că deţinem instrumentele foarte puternice ale imaginaţiei şi nune vine greu ca, pur şi simplu, să dăm la o parte tot ce enegativ în propriile caractere, în propriile societăţi, imaginându-ne raiul pe Pământ - Noul Ierusalim.
82
