8 JEANNIE CARLIER
despre filozofia antică: Exerciţii spirituale şi filozofie antică
(1981), La Citadelle interieure (1992) şi Ce este filozofia antică?
(1995). Mai degrabă decât să li se spună oamenilor „faceţiaşa", afirmă el invocând „metoda comunicării indirecte" alui Kierkegaard, ,,prin descrierea experienţei spirituale trăitede altcineva, le putem sugera o atitudine spirituală, îi putemface s-o întrevadă, să audă o chemare ... ". Asta au fa.cutcele trei cărţi, cu o erudiţie ireproşabilă, dar mereu limpedeşi niciodată greoaie, iar chemarea a fost auzită, aşa cum odovedesc scrisorile primite. Cartea de faţă merge poate puţinmai departe decât aceste sugestii discrete. Nu se mai puneîntrebarea „ce este filozofia antică", deşi se vorbeşte încontinuare mult despre filozofii greci şi latini. ,,Principalaproblemă care îi apare filozofului", spune Pierre Hadot,răspunzând la o întrebare pusă nu chiar la începutul acestordialoguri, ca un program, ci dimpotrivă, la final, ca unbilanţ (p. 213), ,,este de a şti în mod fundamental ce înseamnă să filozofezi". La această întrebare centrală, ,,Ceînseamnă să filozofezi?", Pierre Hadot dă în cele din urmă
un singur răspuns, dar modulat în forme destul de diferite,ca nişte variaţiuni pe aceeaşi temă. Şi aceste răspunsuri sevor înscrie mai întâi în „parcursul" său intelectual şi moral,relatat în primele două convorbiri, şi apoi în contextulîntrebărilor puse cu ocazia convorbirilor ulterioare, în carese discută despre cum trebuie citită, cum trebuie interpretată
filozofia antică, ce are ea peren şi ce anume, eventual, n-ammai putea accepta astăzi, ce judecată de valoare se poateemite azi cu privire la aceste „laboratoare" experimentale caresunt filozofiile antice, cum anume, într-un cuvânt, ne potele ajuta astăzi să trăim mai bine.
Primul răspuns a venit foarte timpuriu, Pierre Hadot fiindîncă un copil când cerul - cerul înstelat - i-a prilejuit o ex-
INTRODUCERE 9
perienţă de neuitat, inefabilă (deja apare ideea că lucrul celmai important nu poate fi rostit), experienţă în care maitârziu, după ce l-a citit pe Romain Rolland, a recunoscutceea ce acesta numea „sentimentul oceanic": ,, ... am fostinvadat de o angoasă deopotrivă înfricoşătoare şi încântătoare, provocată de sentimentul prezenţei lumii, sau aTotului, şi al prezenţei mele în această lume" (p. 23), ,,Credcă de atunci am devenit filozof', spune Pierre Hadot şaizecide ani mai târziu. Aşadar n-a aşteptat întâlnirea cu filozofiiantici (primul contact avându-l cu tomismul, filozofiesistematică prin excelenţă) pentru a afla că filozofia nu esteo construcţie sistematică, ci o experienţă trăită. Astăzi, PierreHadot identifică „sentimentul oceanic" al lui RomainRolland cu „mistica sălbatică" a lui Michel Hulin, desprecare vorbeşte de mai multe ori aici; iar faţă de mistica nega
ţiei, a respingerii, care l-a fascinat atât de mult la Plotin celaflat la vârsta maturităţii (aphele panta, ,,înlătură-le pe toate!"'),preferă o mistică a acceptării: ,,acceptă toate lucrurile".
Atunci când citim florilegiul superbelor texte pe care le-aales pentru finalul acestui volum, înţelegem bine că experienţa „sentimentului oceanic", trăită de mai multe oride-a lungul vierii,
, n-a încetat să-i alimenteze reflectia
, filo-
zofică. Este singura temă a cărei origine n-o găseşte îngândirea antică: anticii au exprimat în texte admirabileuimirea lor în faţa cosmosului şi conştiinţa vie a apartenenţeilor la acest mare lanţ al fiinţei care ne face să fim solidaricu pietrele, copacii, animalele, oamenii, astrele, dar nu ne-auspus dacă au trăit acest sentiment de contopire în Tot.
Primul contact adevărat al lui Pierre Hadot cu filozofiaantică a fost indirect. Prin intermediul lui Montaigne aI. Plotin, Opere III (49, V3), trad. rom. Andrei Cornea, Humanitas, Bucureşti, 2009, p. 342 (n. red.).
IO JEANNIE CARLIER
descoperit faimoasa definiţie platoniciană: a filozofa înseamnă
a te pregăti pentru moarte. ,,La vremea respectivă poate că
nu am înţeles-o bine, spune Pierre Hadot în prezent, dareste unul dintre textele care m-au făcut să-mi reprezint filozofia altfel decât ca pe un discurs teoretic." Acest text, fecund tocmai pentru că suportă mai multe interpretări atuncicând e luat în mod absolut şi în afara contextului, ajungetreptat chiar în centrul gândirii lui Pierre Hadot, ca savantşi ca om deopotrivă.
Totuşi, nu această frază a lui Platon-Montaigne l-a făcutsă descopere că discursurile filozofice ale anticilor nu erauo construcţie sistematică, ci ceea ce va numi, după reflecţiiserioase şi fără teama de a merge împotriva curentului (pecare n-a avut-o niciodată), ,,exerciţii spirituale". Dimpotrivă,este o constatare de adevărat francez, care a fost învăţat dinclasa a IIl-a 1 să facă o disertatie
' bine structurată, fără repetitii
'
