fie protejate pe viitor cu plase de siguranţă? Că, apărândfrontierele romane împotriva sarmaţilor, undeva în Balcani,şi-a pus problema legitimităţii acestui război? Asemeneaprincipii şi exemple ar fi utile şi în democraţia din zilelenoastre, fără a mai avea nevoie de vreo „actualizare".
Pe urmele anticilor şi în mod special ale lui Aristotel,Pierre Hadot consideră că această regulă, depăşirea „euluiparţial şi părtinitor", ,,perspectiva de sus", ,,perspectiva universală", i se impune şi omului de ştiinţă: ,,Cine studiază un
INTRODUCERE 13
text, microbii sau stelele trebuie să se desprindă de subiectivitatea lui" (p. 108). În practica democraţiei, ca şi în activitatea ştiinţifică, ,,trebuie să ne desprindem de părtinirea eului individual şi pătimaş pentru a ne înălţa la universalitatea eului raţional". Cu această ocazie, Pierre Hadot combate ideea, atât de la modă, că toate discursurile sunt o apă
şi-un pământ, că toate exegezele sunt la fel de subiective, că e cu neputinţă nu doar să atingi obiectivitatea, ci şi să
te străduieşti s-o atingi. Totuşi să nu ne înşelăm. Fiind vorba despre un istoric, şi mai ales de un istoric al filozofiei, situarea într-o perspectivă universală nu înseamnă
deloc a interpreta textele ca şi cum s-ar afla în afara timpului, locului, societăţii în care au fost produse: Pierre Hadot descrie drumul care l-a dus de la o concepţie atemporală şi atopică a discursului filozofic, pe care o consideră prea răspândită, la o dare de seamă precisă a înscrierii sale în istorie (pp. 137-138).
Pentru antici, această depăşire de sine, această perspectivă
universală nu-l priveşte doar pe omul de ştiinţă şi pe omul politic, ci priveşte întregul neam omenesc: grecii au fost primii care au conceput unitatea comunităţii umane, incluzându-i aici şi pe sclavi, primii care s-au proclamat „cetă
ţeni ai lumii". Întrebat despre sensul acestei „perspective universale" şi despre raportul cu „legea universală" a lui Kant (pp. 207-208), Pierre Hadot subliniază asemănarea: la Kant, ,,moralitatea se creează ea însăşi în saltul neaşteptat şi oarecum eroic care ne face să trecem de la o perspectivă limitată la o perspectivă universală", sau „de la eul care nu vede decât interesul său la eul care se deschide spre ceilalţi oameni şi spre univers". Este moştenirea lui Socrate, care le spunea atenienilor: ,,Cine, mai mult decât mine, a dat uitării propriul interes pentru a vă purta de grijă vouă?"
14 JEANNIE CARLIER
Alte trei teme se împletesc cu cele pe care tocmai le-amamintit şi sunt admirabil exprimate, mult mai bine decâtam putea-o face noi aici în câteva rânduri, în culegerea detexte care încheie acest volum. Peste prima temă, PierreHadot a dat întâia oară la bacalaureat, când a făcut o disertaţie pe marginea unui text al lui Bergson care definea filozofia drept „decizia asumată de a privi în mod naiv în tineşi în jurul tău". Aceeaşi percepţie naivă a întâlnit-o la antici,de exemplu Într-un text al lui Seneca pe care îl citează, darşi la pictori sau la poeţi mai apropiaţi de timpul nostru. Laaceasta se adaugă sentimentul importanţei clipei, exprimatmereu de stoici şi epicurieni (este adevăratul sens al sintagmei carpe diem a epicurianului Horaţiu), dar şi de moderniprecum Montaigne şi Goethe - doar prezentul e fericireanoastră; de această bogăţie a clipei se leagă ceea ce PierreHadot numeşte „pura fericire de a exista", uimirea, dar şi,la moderni, angoasa şi chiar groaza în faţa enigmei existenţei.
Se poate observa că aceste teme se leagă unele de altele:astfel, ,,sentimentul oceanic" este expresia subtilă a ceea cePierre Hadot numeşte conştiinţă cosmică; a resimţi importanţa clipei prezente - singurul timp şi sigurul loc la careavem acces în imensitatea timpurilor şi a spaţiilor din carenoi suntem o parte - înseamnă să trăieşti fiecare clipă caşi cum ar fi ultima, dar şi ca şi cum ar fi prima (p. 253), caşi cum am privi această lume „în mod naiv" pentru primadată. Iar constiinta
'
, de a apartine
'
lumii înseamnă si
, înscrierea
în comunitatea oamenilor cu toate obligaţiile care decurgde aici. Să însemne asta oare că şi Pierre Hadot, la rândulsău, a cedat tentaţiei de a construi un sistem impecabil? Nicivorbă. N-avem de-a face în prezentul volum cu nici o metafizică, cu nici o ontologie. Platon, în trecut, a încercat să
ne demonstreze raţional că virtutea este mai avantajoasă
