De fapt, în general, ignoranţa pe care o manifestă mulţifrancezi cu privire la realităţile germane mă irită. Mă gândesc,de exemplu, la un eveniment, destul de dramatic la urmaurmei, petrecut în jurul anului 1970. Un tânăr profesor german fusese invitat să ţină o conferinţă la Paris. Cu respectiva ocazie, s-a întâlnit cu un profesor, un istoric franco-evreu,
ÎNTRE SUTANELE B ISERICII 19
ai cărui părinţi muriseră în Holocaust şi care a refuzat să
dea mâna cu colegul său german. Acesta mi-a povestit episodul, spunându-mi că a suferit foarte mult, deoarece tatălsău, comunist, murise la rândul lui într-un lagăr de concentrare. De ce această atitudine obstinată şi oarbă a respectivului profesor francez, care nu cunoştea sau nu voia să ştiecă alţii, în tabăra adversă, au putut să trăiască aceleaşi suferinţe ca şi el? Dar cred că despre acest subiect s-a spus totulîn admirabila carte a lui Alfred Grosser, Le Crime et la Memoire, care, referitor la anumiţi intelectuali, a vorbit despreo „voinţă afişată de a nu voi să ştie".
Mama dumneavoastră era catolică practicantă?
Mama mea era foarte credincioasă; mergea la slujbă în fiecare dimineaţă. Avea o personalitate foarte complexă: erafoarte veselă, cânta mult, uneori făcea în glumă grimaseînfricoşătoare. Foarte sociabilă (comparativ cu tatăl meu,care nu voia să viziteze pe nimeni), ostilă faţă de posturi şipenitenţe exagerate, era totuşi de o credinţă aproape fanatică.
În copilăria mea, simţeam că între părinţii mei exista unconflict. Mama mă punea să mă rog pentru convertireatatălui, care nu mai mergea la biserică şi care uneori făceaaluzii bizare la duhovnicul mamei, părintele de Bretizel.
Ulterior am aflat că, după ce m-am născut eu, mama, carefusese foarte bolnavă, nu mai putea avea copii, iar duhovnicul ei, conform doctrinei Bisericii, i-a interzis să mai aibă
relaţii conjugale: nu trebuie să existe uniune dacă scopulnu este procrearea. Părinţii mei locuiau în camere separate.
Până la urmă, tatăl meu a revenit la slujba de duminică, darmergea singur, pe la şase-şapte dimineaţa. De asemenea, totsingur, în fiecare an îşi lua cele opt zile de concediu, carepe atunci erau un privilegiu pentru angajaţii firmei de
20 FILOZOFIA CA MOD DE VIAŢĂ
şampanie: abia în 1936 angajaţii şi muncitorii au putut aveavacanţe plătite. Îşi petrecea aceste vacanţe fie în Alsacia, fieîn Sarre.
