cum am spus, voiam să fac cu Jean W ahl o teză despre Rilke şi Heidegger, fiindcă Heidegger zicea că Elegiile exprimau în formă poetică ceea ce a vrut el să spună în Fiinţă şi Timp.
Wahl s-a întristat foarte tare când am renunţat şi a fost furios pe Raymond Bayer: ,,Nu se mulţumeşte să-mi fure timpul (Bayer depăşea întotdeauna cu cel puţin un sfert de oră timpul alocat cursurilor sale, Jean Wahl urma după el), îmi fură şi studenţii!". Nu ştiu dacă Heidegger ar fi aprobat versul din a şaptea Elegie: ,,A fi este aici o splendoare", dar
8 6 FILOZOFIA CA MOD DE VIAŢĂ
mi-l repetam adesea. Am citit şi Scrisori către un tânăr poet, Însemnările lui Malte Laurids Brigge, Cartea orelor. Se vorbeşte mult în ele despre Dumnezeu, dar în cu totul alt mod decât în creştinism; se vorbeşte despre un Dumnezeu care va veni, despre un Dumnezeu pe care noi începem să-l realizăm prin existenţa noastră, despre un Dumnezeu care trăieşte toate vieţile, chiar şi pe cele mai umile. Prin critica civilizaţiei industriale şi tehnice, Rilke m-a făcut să simt de asemenea foarte puternic ruptura care s-a produs între om şi pământ, între om şi natură, între om şi unitatea cosmică. Entuziasmat de Rilke, am făcut prin 1950 câteva pelerinaje rilkeene la Sierre, unde am vizitat Castelul Muzot şi unde l-am întâlnit pe Rudolf Kassner, un prieten de-al lui; la Raron, unde i-am văzut mormântul. Si, în tot acest
'
peisaj din Valais, pe această vale a Ronului, înainte să se verse în lacul Geneva, simt în continuare prezenţa lui Rilke.
Regret că n-am văzut peisajul de la Duino.
În perioada în care-l descopeream pe Rilke, mai făceam şi o descoperire, cea a romantismului german, datorită cărţii lui Albert Beguin, Sufletul romantic şi visul. De aceea am fost mult timp pasionat de Novalis, în special pentru lucrările sale Discipolii /,a Sais şi Imnurile către noapte, de Schelling de asemenea, de Lichtenberg, care nu e cu adevărat romantic, dar pe care îl citesc şi îl recitesc mereu, într-atât de amuzante, dar mai ales profunde, sunt aforismele lui.
Am început să fiu interesat de Goethe, mai ales după
1968 - m-a împins în această direcţie conferinţa despre filozofia naturii pe care am susţinut-o la Ascona; am fost sedus de întelegerea sa estetică despre stiinta naturii, care
'
'
'
la urma urmei n-are mare valoare ştiinţifică, dar care anunţă
deja, mi se pare, filozofia percepţiei a lui Bergson şi a lui Merleau-Ponty. Mi-a plăcut foarte mult critica pe care o
