CERCETĂTOR, PROFESOR, FILOZOF 87
aduce pălăvrăgelii umane, inutilă şi nătângă, pe care o opune tăcerii şi gravităţii naturii, care se exprimă în desene elocvente. Începând de atunci am citit şi răscitit Afinităţile elective, Wilhelm Meister, Faust, mai ales Faust II, în care am regăsit moştenirea ideii epicuriene şi stoice a valorii clipei prezente. Este o operă inepuizabilă. Datorită lecturii lui Goethe şi a cărţilor despre Goethe, mi-am dat de altfel seama că el nu era olimpianul pe care ni-l imaginăm de obicei. Era un personaj puţin dezamăgitor pe plan uman, adesea lipsit de curaj, înclinat puţin spre băutură, cu idei ciudate, ca aceea de a-i oferi fiului său o ghilotină pe post de jucărie.
Mai ales, nu există seninătate goetheană, ci dimpotrivă, aşa cum sper să pot arăta într-o lucrare viitoare, un om sfâşiat între groază şi uimire.
Mai e un autor pe care l-am citit şi răscitit, e vorba de Nietzsche, dar nu în întregime. În cele din urmă, sunt departe de a cunoaşte fondul gândirii sale. La început l-am descoperit printr-o carte a lui Ernst Bertram, Nietzsche. Essai de Mythologie, care m-a încântat în primul rând prin forma sa: cartea are originalitatea de a regrupa tot felul de detalii semnificative ale operei lui Nietzsche în jurul unor teme, unor simboluri unificatoare, ca de exemplu tabloul lui Diirer „Cavalerul, moartea şi diavolul", sau chiar figura lui Socrate sau peisaje precum cele din Portofino, Veneţia. Cred că această metodă e fecundă, pentru că pune în legătură
opera unui autor cu experienţele diferite pe care le-a avut.
Independent de această formă neobişnuită, cartea mi l-a revelat pe Nietzsche însusi
' în extraordinara bogătie
' a vierii
'
lui interioare. Această carte a lui Bertram, pe care Thomas Mann o admira, a fost foarte contestată de specialiştii gândirii nietzscheene, în special de Charles Andler, pentru că
neglijează prea mult doctrina lui Nietzsche. Dar, personal,
88 FILOZOFIA CA MOD DE VIAŢĂ
cred că omul Nietzsche se revelează bine în carte, cu toate contradicţiile sale. Datorită lui Bernard Condominas, am avut şansa de a contribui la reeditarea traducerii lucrării (care apăruse în 1932), precedând-o de o prefaţă în care am vorbit mai ales de Bertram şi de cercul lui Stefan George, de care acesta aparţinea; un Bertram a cărui viaţă şi ale cărui idei le putem într-adevăr critica. În ce-l priveşte pe Nietzsche însuşi, îl citesc aşa cum se citesc aforismele, delectându-mă
mereu cu perspicacitatea şi luciditatea lui.
Într-o cu totul altă ordine de idei, dar voi vorbi totuşi despre asta, există un romancier modern pe care îl ador, este vorba despre David Lodge, datorită adevărului şi umorului relatărilor sale despre mediul universitar, dar şi despre cel catolic. Este în acelaşi timp amuzant şi profund.
Chiar dacă aţi ieşit la pensie, continuaţi să studiaţi mult.
Într-adevăr, profit de această libertate pentru a scrie cărţi ce aşteptau de mulţi ani să fie scrise: traduceri comentate din Plotin, un studiu despre Marc Aureliu (La Citadelle interieure), o traducere a primei cărţi din Marc Aureliu (restul va urma în curând, sper). Am fost de asemenea fericit să pot scrie mica lucrare Ce e filozofia antică? Încerc de asemenea să închei un studiu, început acum aproximativ treizeci de ani, consacrat temei vălului Naturii. Nepotul meu, care are opt ani, îmi acaparează o bună parte din timp. Uneori, îmi cere să scriu pe calculator poveştile pe care le inventează şi pe care mi le dictează măsurând în lung şi-n lat biroul meu. Sunt foarte fericit şi mândru de asta.
