96 FILOZOFIA CA MOD DE VIAŢĂ
Cartea lui Marc Aureliu este un exemplu cu totul privilegiat pentru a ilustra această problemă a genurilor literare.
La urma urmei, diferiţi istorici, de-a lungul anilor, au înţeles cugetările lui Marc Aureliu în funcţie de propriul lor ideal filozofic. De altfel, ceea ce e remarcabil este că englezii care l-au studiat atât de bine pe Marc Aureliu în secolul al XVII-lea, adică Thomas Gataker şi Meric Casaubon (care nu era englez, dar trăia în Anglia), au văzut ambii, imediat, care era adevăratul gen literar al scrierilor lui Marc Aureliu: au folosit cuvântul grecesc hypomnemata, care desemnează
însemnările personale ale cuiva, şi au observat foarte bine că e vorba de îndemnuri pe care Marc Aureliu şi le adresează
lui însuşi. Spre deosebire de ei, tot în secolul al XVII-lea, un francez, Jean-Pierre de Joly, îşi închipuia că aparentul caracter dezlânat al cugetărilor lui Marc Aureliu venea din faptul că
el a scris un tratat sistematic care a fost apoi fragmentat, iar cineva a urmărit să le repună în ordine, oarecum la fel ca în cazul Cugetărilor lui Pascal. În perioada romantică s-a crezut că e un jurnal intim, asemenea jurnalului lui Amiel sau al lui Maurice de Guerin: Marc Aureliu, seara după luptele de pe Dunăre, îşi nota în el tristeţea, dezgustul de viaţă.
S-a revenit recent la poziţia lui Gataker şi Casaubon, în special într-un articol al lui Brunt1 şi în cartea lui Rutherford2, precum şi în lucrările mele: s-a regăsit astfel ideea că Marc Aureliu se străduia să trezească în el dogmele stoice care trebuiau să-i guverneze viata,
' dar care îsi
' pierdeau din farta
'
persuasivă; trebuia aşadar fară încetare să încerce din nou I. P.A. Brunt, ,,Marc Aureliu in his Meditations", journal of Roman Studies, 64 (1974), p. 1-20.
2. R.B. Rutherford, The Meditations of Marc Aureliu, Oxford, 1989.
