INTERPRETARE, OBIECTIVITATE
SI ÎNTELEGERE GRESITĂ
'
'
'
ARNOLD I. DAVIDSON
Un întreg curent contemporan insistă
asupra faptului că interpretarea obiectivă a unui text e imposibilă, că interpretarea e întotdeauna dependentă de punctul de vedere al celui care interpretează. Această problemă hermeneutică trebuie pusă în raport cu întrebarea următoare: ,, Cel mai important lucru pentru a înţelege un text este să înţelegem voinţa autorului, ce a vrut să spună autorul sau autonomia textului însuşi?'' În consecinţă, pentru a interpreta un text, trebuie să încercăm să identificăm intenţia autorului şi putem face aceasta într-un mod mai mult sau mai puţin obiectiv?
PIERRE HADOT E o întrebare pe care mi-am pus-o adesea după ce am citit teoriile lui Hans Georg Gadamer, care, aşa cum spuneţi, arată că subiectul interpretează textele în funcţie de subiectivitatea sa, precum şi foarte interesanta Introducere în filozofia istoriei de Raymond Aron, care vorbeşte despre dificultatea de a fi obiectiv. Trebuie să recunosc că aceste teorii au un merit: ele au arătat, pe drept cuvânt, iluziile pe care ni le putem face cu privire la obiectivitatea istoricului, fară să tinem cont de influenta pasiunilor
'
'
lui, a ranchiunelor sale, a situaţiei sale sociale şi a opţiunilor sale filozofice asupra interpretărilor sale. E foarte adevărat, dar este doar un aspect al problemei. Cred Într-adevăr că
acest relativism e periculos pentru că a ajuns repede la o
102 FILOZOFIA CA MOD DE VIAŢĂ
poziţie pe care, într-un sens, Foucault însuşi a acceptat-o la un anumit moment dat: pe de o parte, exegetul este incapabil să ştie cu adevărat ce voia să spună autorul şi, pe de altă parte - şi mai ales -, autorul nu mai există. În consecinţă, putem emite interpretări în care să spunem orice despre orice. Nu sunt singurul care consideră că aşa ceva e foarte periculos, şi numeroase exemple o demonstrează. Am fost frapat în mod deosebit de remarcile lui Gombrich într-una din cărţile sale despre artă 1, cu privire la sensul statuii lui Eros amplasată în Piccadilly Circus, încununând o fântână
realizată între 1886 şi 1897 în memoria celui de-al şaptelea conte de Shaftesbury, mare filantrop. El enumeră interpretările succesive date acestui monument. La vremea respectivă, sculptorul Albert Gilbert declarase că a vrut să simbolizeze caritatea creştină a lui Shaftesbury cu ajutorul figurii lui Eros. Ulterior însă, au fost propuse interpretări de tot felul, pe care nu le putem enumera acum. Inspirându-se din acest exemplu, Gombrich enunţă ferm principiul conform căruia, pentru a interpreta o operă de artă sau un text, trebuie, înainte de orice, cercetată intenţia autorului. În acest sens, citează
o carte foarte importantă a lui D.E. Hirsch2 referitoare la interpretarea operelor literare. Hirsch face acolo distincţia între sens şi semnificaţie. El arată că există un sens voit de către autor, o intenţie pe care trebuie să ne străduim s-o înţelegem. Dar recunoaşte apoi că putem descoperi semnificaţii diferite pe care diferiţi oameni le pot da operei. Asta poate explica interpretările succesive ale statuii lui Eros din Piccadilly Circus. Pe de altă parte, o expresie sau alta, un simbol sau altul pot avea prin ele însele implicaţii diverse.
1. E. H. Gombrich, Symbolic Images, Studies in the Art of Renaissance, II, Phaidon, Oxford, 1978, pp. 1-5-2. D.E. Hirsch, Validity in Interpretation, New Haven, 1967.
INTERPRETARE, OBIECTIVITATE ŞI ÎNŢELEGERE GREŞITĂ I03
De exemplu, alegerea figurii lui Eros poate să aducă cu ea, din cauza reprezentărilor colective referitoare la figura sa, anumite implicaţii care n-au fost în intenţia autorului. Aşa cum spunea Andre Gide în Paludes: ,,Dacă ştim ce vrem să spunem, nu ştim dacă nu spunem şi altceva; întotdeauna spunem mai mult decât ne dăm seama că o facem." Există
şi o altă contribuţie importantă adusă de cartea lui Hirsch.
El insistă cu putere asupra faptului că sensul unui text, vrut de autor, depinde cu stricteţe de genul literar în care se plasează acel text. Se vede că această carte, care este într-adevăr foarte nuanţată, merge împotriva curentului modei actuale.
Oare de asta n-a fost încă tradusă în franceză, în ciuda eforturilor pe care le-am făcut în această direcţie? S-ar părea că
nu numai la Roma există o Congregaţie a Indexului.
Oamenii care critică ideea că putem avea acces la sensul unui text prin intermediul voinţei autorului concep voinţa autorului ca pe o realitate psihologică secretă, care trebuie scoasă la iveală.
