DIS CURSUL FILOZOFIC 97
să se convingă pe sine. Scopul său era să aibă la îndemână, într-un mod eficient, dogmele stoice, în special cele trei percepte fundamentale ale lui Epictet: să nu admiţi în mintea ta nimic care nu e obiectiv, să-ţi fixezi mereu ca finalitate a actiunilor
'
tale binele comunitătii
' umane, să-ti
'
)
pui dorintele
în conformitate cu ordinea ratională a universului. Există
aşadar o logică internă a cărţii lui Marc Aureliu. Dar, pentru a putea trezi în toate circumstanţele aceste principii, trebuie adoptată forma aforismului, formula scurtă şi izbitoare care le redă viaţă. Cred că e un aspect foarte interesant pentru a înţelege Într-un mod mai general filozofia antică. În această
privinţă am fost influenţat în tinereţea mea de cardinalul Newman, care a scris Grammaire de l'assentiment, în care distinge asentimentele noţionale şi asentimentele reale; în limba engleză notional şi real ass ent. Asentimentul noţional este acceptarea unei propoziţii teoretice la care aderăm într-un mod abstract, de exemplu, o propoziţie matematică, 2 plus 2 egal 4. Asta nu ne implică cu nimic, e un lucru pur intelectual. Real ass ent este ceva care implică întreaga fiinţă: înţelegem că propoziţia la care aderăm ne va schimba întreaga viaţă. Newman a dezvoltat această teorie din perspectiva apologeticii creştine, dar cred că acelaşi lucru poate fi aplicat şi în cazul particular al lui Marc Aureliu: ceea ce vrea el să facă este să dobândească un asentiment real al dogmelor, al propoziţiilor stoice - de exemplu că nu există bine şi rău decât ca bine şi rău moral şi de asemenea că oamenii se înrudesc între ei prin raţiune, aşa că trebuie iubiţi şi iertaţi.
Pentru a ajunge la acest asentiment real, trebuie utilizate imaginaţia, raţionamentele şi o întreagă disciplină psihologică.
Legat de asta, mi s e pare remarcabil că putem citi Cercetările filozofice ale lui Wittgenstein în acelaşi cadru: nu e deloc un
98 FILOZOFIA CA MOD DE VIAŢĂ
tratat sistematic; dacă-l citim ca pe un tratat sistematic, spunem, aşa cum s e face uneori în Statele Unite, că e înţesat cu incoerenţe, că e prost scris - aceleaşi critici care i s -au adus şi scrierii Lui Marc Aureliu -, când, de fapt, aşa cum au arătat foarte bine Stanley Cavell şi alţii, este un fel de dialog: multe mici dialoguri reluate de fiecare dată, căci de fiecare dată trebuie să depăşim o ispită, să operăm o adevărată terapeutică pentru a schimba viaţa, nu doar opinia interlocutorului, care este totodată Wittgenstein îns uşi şi care trebuie să s e transformepe s ine. Aşadar nu e Lipsit de s emnificaţie că aţi fost primul francez care L-a descoperit pe Wittgens tein: într-un text din I959
sau I960 (,Jeux de Langage et Philos ophie "), aţi folosit, poate pentru prima dată, expresia „exerciţii spirituale "pentru a vorbi de Wittgenstein şi aţi insistat as upra faptului că La Wittgenstein există o întreagă terapeutică, nu un caracter s istemic de tip modern. Asta s ugerează că şi în zilele noastre putem regăsi genul Literar şi tipul de filozofie din Antichitate: în fiecare moment din is toria filozofiei putem găsi artfel un autor care încearcă
să Le reînvie. De ce credeţi că acest model -filozofia ca alegere a unui mod de viaţă, ca necesitate de a s e transforma - rămâne atât de viu, chiar dacă puţin ocultat de toate Lucrurile pe care Le-aţi indicat, Universitatea etc. ?
Aş vrea mai întâi să fac o mică paranteză. Aţi insistat pe faptul că cititorii lui Wittgenstein au descoperit multe incoerenţe în Cercetările filozofice. În ce priveşte felul în care s-a născut la mine noţiunea de filozofie ca alegere a unui mod de viată sau notiunea de exercitii spirituale, trebuie spus că
'
,
,
am început prin a reflecta asupra următoarei probleme: cum se poate explica incoerenţa aparentă a anumitor filozofi? În anii '60, chiar am tinut la Miinchen o conferintă, niciodată
'
'
