INTERPRETARE, OBIECTIVITATE ŞI ÎNŢELEG ERE GREŞITĂ w9
situatie
' dată sau care încearcă să nu se lase influentati
' ' de
propriile prejudecăţi fac un exerciţiu spiritual de detaşare de ei înşişi. Să spunem că obiectivitatea este o virtute, de altfel foarte dificil de practicat. Trebuie să ne descotorosim de parţialitatea eului nostru individual şi pătimaş pentru a ne înălţa la universalitatea eului nostru raţional. Eu am considerat dintotdeauna că exerciţiul politicii democratice, aşa cum ar trebui practicat, ar trebui şi el să corespundă
acestei atitudini. Detaşarea de sine este o atitudine morală
pe care ar trebui s-o pretindem atât de la omul politic, cât şi de la omul de ştiinţă.
Să trecem la alt aspect al gândirii dumneavoastră, cel referitor la obiectivitatea interpretării. va citez: ,, Cercetările despre trecut trebuie să aibă un sens actual, pers onal, formator, existen
,tial "Aţi insistat mereu pe acest aspect, şi deci se pune următoarea problemă: cum s e poate concilia o biectivitatea interpretării, fie ea doar probabilă, cu s ensul actual al unui text filozofic?
Mi se pare extraordinar ce aţi scris în prefaţa cărţii lui Bertram despre Nietzsche1: ,,Scrierea istoriei, la fel probabil cu orice activitate umană, va trebui să fie o coincidentia oppositorum, străduindu-s e să răspundă la două exigenţe contrare, ambele la fel de urgente: va trebui, pe de o parte, un angajament con
ştient şi total al eului pentru a percepe şi a evalua realitatea istorică şi, pe de altă parte, o detaşare totală de sine, o o biectivitate şi o imparţialitate voite. Din punctul meu de vedere, numai asceza rigorii ştiinţifice, această detaşare de sine pretinsă
de o judecată o biectivă şi imparţială, ne poate da dreptul să
ne implicăm noi înşine în istorie, să-i dăm un s ens existenţial. "
I. E. Bertram, Nietzsche. Essai de mythologie, Paris, 1990, cu o prefaţă de Pierre Hadot, p. 34.
no FILOZOFIA CA MOD DE VIAŢĂ
Cum e posibil, între aceste două exigenţe, ca un text să aibă
un s ens „actual"?
Nu-mi mai aminteam să fi scris aşa ceva, dar mă bucur că
daţi acest citat, pentru că se potriveşte cu ce simt în prezent despre această problemă. Cred că prima exigenţă pentru un om de stiintă,
'
'
,
)
si nu doar pentru un om de stiintă,
)
pentru
cineva care citeşte un text antic, este să vizeze obiectivitatea şi, dacă se poate, adevărul. Adică nu foloseşte la nimic să
deformezi sensul unui text pentru a încerca să-l adaptezi la exigenţele vieţii moderne sau ale aspiraţiilor sufletului etc.
Prima îndatorire este să vizezi obiectivitatea.
Pe de altă parte, când se poate, trebuie să ne străduim să repunem textul studiat în perspectiva sa istorică. Este extrem de important să nu se comită un anacronism în graba de a-i da unui text un sens actual. Aş dori să amintesc aici pe scurt una din preocupările mele constante în interpretarea textelor, tocmai pentru a evita anacronismul: efortul de a resitua, pe cât se poate, operele în condiţiile concrete în care au fost scrise, condiţii spirituale pe de o parte, adică
