traditia
' filozofică, retorică sau poetică, si
' conditii
' materiale,
pe de altă parte, adică mediul şcolar şi social, constrângerile din partea suportului material al scriiturii, circumstanţele istorice. Fiecare lucrare trebuie resituată în praxisul din care emană.
Dar, aşa cum spunea Aristotel despre plăcere, efortului obiectivităţii i se adaugă un spor, care este posibilitatea de a găsi în el hrana noastră spirituală. De această dată, într-un sens, suntem implicaţi în interpretare. Dacă încercăm să
înţelegem obiectiv un text, cred că putem să fim conduşi apoi, aproape spontan, să-i descoperim sensul uman, adică să-l situăm, chiar dacă nu e un text edificator, în problematica
INTERPRETARE, OBIECTIVITATE ŞI ÎNŢELEGERE GREŞITĂ III generală a umanităţii, a omului. Putem deci să procedăm, în fond, aşa cum fa.ceau stoicii cu privire la reprezentările lor; mai întâi să începem cu judecata adecvată şi obiectivă: iată ce s-a spus; şi apoi să emitem eventual judecata de valoare: e un lucru care are o semnificaţie sau alta pentru viaţa mea. Aici se poate vorbi de o întoarcere la subiectivitate, o subiectivitate care de altfel se străduieşte să se înalţe la o perspectivă universală.
De fapt, sensul urmărit de autorul antic nu e niciodată
actual. Este antic, şi cu asta basta. Dar pentru noi poate să
dobândească o semnificaţie actuală în măsura în care poate să ne apară, de exemplu, ca sursă a anumitor idei actuale sau mai ales pentru că ne poate inspira o atitudine actuală, un anumit act interior sau exerciţiu spiritual. Legat de asta, mi se pare interesant ce scria Raymond Ruyer 1 : ,,Nimeni, în afară de specialişti, nu este foarte interesat de temeiurile extrase de stoicism din fizica lui Heraclit, sau de cele ale moralei epicureice sau ale atomismului democritian. Dar, ca atitudini, stoicismul şi epicurismul continuă să fie foarte vii." Aşadar, va trebui separată atitudinea concretă actualizabilă de ideologia care o justifica pe vremuri. Pentru a actualiza un mesaj din Antichitate, el trebuie eliberat de tot ce reprezintă o marcă a epocii, de mentalitatea proprie epocii; mesajul trebuie „demitologizat", cum spunea Bultmann cu referire la Evanghelie. Trebuie să urmărim să ajungem la demersul interior, la atitudinea concretă pe care o implică.
Există de exemplu la epicurieni o atitudine de întâmpinare a prezentului care continuă să fie valabilă, dincolo de teoriile asupra minimului şi maximului plăcerii, teorii foarte tehnice, pe care de altfel se pare că Epicur le-a preluat de la Aristotel.
I. R. Ruyer, La Gnose de Princeton, Paris, 1974, p. 220.
II2 FILOZOFIA CA MOD DE VIAŢĂ
În mod analog, atitudinea stoică ce constă în concentrarea asupra prezentului, fără să ne lăsăm copleşiţi de trecut sau îngrijoraţi de viitor, continuă să rămână valabilă. Se poate întâmpla de altfel ca o formulă antică să fie complet liberă
de aceste condiţionări mitologice sau sociologice despre care am vorbit. De exemplu, când Marc Aureliu scrie:
„Curând vei uita totul, curând toti
, te vor uita", aforismul ne
glăsuieşte nouă direct. Am putea spune că are o valoare eternă. Nietzsche vorbeşte despre „cugetarea bună, prea dură pentru a fi înghiţită de voracitatea timpului, nepieritoare în mijlocul a tot ceea ce se schimbă" 1 . Sensul urmărit de Marc Aureliu avea legătură cu nevoia lui de a se îndemna pe sine să se gândească la moarte. În acest sens, aforismul este marcat istoric. Dar poate fi reactualizat, fără nici o dificultate.
Dacă înţeleg bine, înseamnă că după căutarea obiectivităţii, există un al doilea moment de evaluare. Şi pentru a evalua un text antic, trebuie să facem ceva pentru a-l actualiza. Nu trebuie deformat, dar trebuie refolosit într-un alt context, din punctul de vedere al exigenţelor noastre actuale. Asta înseamnă
că ceea ce rămâne important este nucleul de semnificaţie care trebuie reactualizat. Asta duce cu gândul la ideea dumneavoastră că există atitudini filozofice universale, adică un tip de platonism universal, de epicurism universal etc., mereu egal cu sine însuşi, dar mereu într-un context diferit şi care trebuie reactualizat mereu.
Evident, a afirma că există atitudini universale implică ideea unei naturi umane. Să spunem cel puţin că aceste atitudini I. Nietzsche, Humain trop humain, t. II, Fragments posthumes,
§ 168, t. III, 2, Gallimard, Paris, 1988, p. 74.
