124 FILOZOFIA CA MOD DE VIAŢĂ
nu se bazează pe o transformare efectivă a individului, în cadrul unei pregătiri morale şi ascetice, ele au în cele din urmă
drept rezultat faptul că individul cade pradă unei senzaţii de ireal, cade pradă disperării, angoasei, astfel că la urma urmei avem de-a face cu experienţe mai degrabă distructive.
În ce priveşte „sentimentul oceanic", căruia Michel Hulin îi consacră pagini extrem de interesante, am vorbit deja despre el cu privire la experienţele pe care le-am avut, mai ales în tinereţea mea, dar şi de atunci încoace de câteva ori. În general, mai ales la început, ele mi-au apărut brusc, spontan, fară nici o pregătire ascetică sau intelectuală. De atunci, m-am străduit adesea să trezesc constiinta
'
' existentei
'
mele ca parte a universului, pentru a regăsi intensitatea acestei experienţe şi uneori am reuşit. În orice caz, cred că
ceea ce am trăit a fost pentru mine o şansă: ea a stat la baza vocaţiei mele filozofice şi a unei sensibilităţi mai mari faţă
de Natură, Univers si
' existentă. Am senzatia că „sentimentul
'
'
oceanic" este destul de diferit de experienţa mistică, de exemplu de cea creştină sau plotiniană. Evident, se poate spune că cele două experienţe au în comun faptul că eul trăieşte sentimentul unei prezenţe sau al unei fuziuni cu ceva diferit, dar în experienţa mistică de tip creştin sau plotinian mi se pare că există o anumită relaţie personală, adesea exprimată
în termeni împrumutaţi din vocabularul iubirii. Putem ghici această tendinţă către personalizare la Plotin, când vorbeşte despre Unu ca despre un zeu.
Într-adevăr, în experienţa mis tică şi în experienţa amoroasă, termenii folosiţi sunt adesea aceiaşi. Care e de fapt raportul dintre experienţa amoroasă şi demersul mis tic?
Este un fapt că toate misticile, în toate tradiţiile spirituale, descriu trăirile resimţite cu termeni împrumutaţi din
EXPERIENŢĂ UNIFICATOARE ŞI VIAŢĂ FILOZOFICĂ 125
experienţa amoroasă. Este un fenomen universal, de exemplu în tradiţia evreiască, unde Cântarea cântărilor era deopotrivă un poem de iubire şi un poem mistic. E valabil şi pentru musulmani, hinduşi, creştini, căci şi ei preiau expresiile din Cântarea cântărilor pentru a exprima uniunea cu Dumnezeu. Este adevărat şi pentru tradiţia platoniciană, la Platon, în Phaidros şi Banchetul, unde se vorbeşte despre iubirea sublimată. La Plotin, ceea ce este remarcabil e faptul că, spre deosebire de Platon - mi-am dat seama de aceasta studiind tratatul 50 - nu doar iubirea masculină, ca la Platon, ci şi iubirea conjugală putea reprezenta un model al experienţei mistice. Într-adevăr, la Plotin nu există doar o comparaţie între uniunea cu Dumnezeu şi uniunea amoroasă: există ideea că iubirea omenească este punctul de plecare al experienţei mistice, aceasta fiind prelungirea iubirii omeneşti; căci, dacă iubim o fiinţă, este pentru că în primul rând şi în mod esenţial iubim Frumuseţea supremă, pentru că prin această fiinţă ne atrage Frumuseţea supremă, ceea ce anunţă deja posibilitatea unei experienţe mistice. De altfel, unirea trupurilor, faptul de a fi doi în unul, se foloseşte drept model pentru uniunea dintre mistic şi obiectul experienţei sale. Referitor la aceasta, ar trebui abordată o cu totul altă problemă: experienţa mistică ar putea fi, pentru mistic, o compensaţie pentru privarea ascetică de plăcerile iubirii, şi s-ar putea ca însăşi experienţa mistică să fie însoţită de plăceri sexuale, de o repercusiune sexuală în trup. Dar nu sunt suficient de specialist în psihologia misticilor pentru a putea să vorbesc despre asta.
Recent, aţi făcut o distincţie importantă între teologia negativă
şi experienţa mistică. Teologia negativă este o metodă raţională, un discurs filozofic, dar experienţa mistică pretinde dincolo
