unificatoare. Am spus adineaori că o compară cu un indica-tor care arată drumul, dar nu este drumul, căci drumul este asceza şi calea conformă cu Spiritul. În acelaşi timp, teologia negativă e totuşi strâns legată de experienţa unificatoare.
Se poate spune că acumularea de negaţii provoacă în suflet un vid care predispune la o altfel de experienţă.
Vom regăsi o legătură între „indicibil" şi „mistic" în Tractatus logico-philosophicus al lui Wittgenstein (dar nu putem spune că e vorba de teologie negativă). Wittgenstein scrie aici ( 6. 522): ,,Există, bineînţeles, inexprimabilul. Este ceea ce se arată, este misticul. " 1 Limita limbajului sau, dacă
vrem, indicibilul, care în acelaşi timp este „misticul", mi se pare că este, pentru Wittgenstein, existenţa însăşi, existenţa lumii, când spune, de exemplu: ,,Faptul că lumea există, asta este misticul".
Aţi scris că experienţa mistică vi se pare universală, în timp ce descrierea şi interpretarea acestei experienţe este întotdeauna legată de o tradiţie, de un ansamblu de dogme, un univers de gândire determinat. Cum se pot împăca universalitatea acestei experienţe şi pluralitatea acestor descrieri?
Cred că e vorba de fapt de un fenomen universal: există o imensă literatură mistică în lumea întreagă, în primul rând în Extremul Orient: taoism, brahmanism, budism, în Grecia: platonism şi neoplatonism, apoi în creştinism, iudaism şi islam, de altfel sub influenţa neoplatonismului. La acestea trebuie adăugate experienţele „misticii sălbatice" de care r. L. Wittgenstein, Tractatus Logjco-Philosophicus, trad. rom. Mircea Dumitru şi Mircea Flonta, Humanitas, Bucureşti, 2001, p. 159.
128 FILOZOFIA CA MOD DE VIAŢĂ
vorbeşte Michel Hulin. Pretutindeni în descrierile misticilor, experienţa mistică apare cu aceleaşi caracteristici fundamentale: este indicibilă, aduce cu ea fie angoasa, dar una încântătoare, fie bucuria şi alinarea. În general, apare şi dispare brusc. Dar există şi diferenţe. În primul rând, atenţia misticului se poate îndrepta spre obiecte spirituale, de exemplu la Plotin, Spiritul şi Unul, la Ioan al Crucii, Trinitatea, dar şi spre obiecte concrete, de exemplu în budismul zen, cum spune Pierre Ryckmans 1 : ,,Absolutul lui Buddha se descoperă în absolutul realului banal şi imediat." La Wittgenstein, ne putem gândi că atenţia misticului se îndreaptă către existenţă (,,faptul că lumea există"). De altfel, explicaţiile teoretice sau teologice ale acestei stări sunt foarte diferite în funcţie de tradiţii. De exemplu, Ioan al Crucii şi misticii creştini consideră că aceste stări sunt efectul unei gratii
, divine care asociază sufletul cu viata
'
interioară a Trinităţii, Tatăl, Fiu şi Spiritul Sfânt. Plotin, în ce-l priveşte, explică uniunea amoroasă cu Unul în felul următor: există două aspecte sau două momente ale Spiritului divin sau ale Intelectului divin - momentul în care se naşte pornind de la Unu şi în care nu este încă „gânditor", ci doar „iubitor", într-o legătură de beţie amoroasă
cu izvorul său, şi un alt moment când se constituie ca Spirit gânditor. Sufletul, unit cu Spiritul divin, trăieşte experienţa unificatoare când coincide cu Spiritul iubitor. În alte tradiţii, s-ar găsi explicaţii diferite.
Dar în ce constă în mod real experienţa în sine şi cum se explică? Acesta este aspectul cel mai important, dar sunt total incapabil s-o spun. Am încercat, în lucrările mele despre 1. Shitao, Les Propos sur la peinture du moine Citrouille-amere, Paris, 1984, p. 45.
EXPERIENŢĂ UNIFICATOARE ŞI VIAŢĂ FILOZOFICĂ 129
Plotin, să ofer anumite elemente de răspuns. Dar contribuţia pe care am adus-o este minoră, căci problema este imensă.
Mi se pare că acum pregătirile filozofice - ascetice, morale, intelectuale - sunt pentru dumneavoastră la fel de importante ca experienţa unificatoare. Dar dacă această experienţă nu se produce niciodată, exis tă o valoare în comportamentele care o pregătesc. Ce raport există între posibilitatea unei experienţe unificatoare şi întreaga necesitate a unei vieţi filozofice?
Înainte să-mi spun părerea, voi începe prin a vorbi despre Plotin. Cred că, pentru el, deşi viaţa filozofică pregăteşte de fapt pentru o eventuală experienţă mistică, ea are o valoare în sine. La urma urmei, experienţele mistice ale lui Plotin au fost extrem de rare. În restul timpului, adică
aproape tot timpul, se străduia, după cum zice Porfir, ,,să-şi fie prezent sieşi şi celorlalţi" ( Viaţa lui Plotin, 8, 19), ceea ce este o excelentă definiţie pentru ceea ce ar trebui să fie orice viaţă filozofică.
Dacă luăm acum în considerare problema la modul general, trebuie spus de asemenea că o experienţă extatică, de orice fel ar fi ea, nu face parte integrantă din viaţa filozofică. Este adevărat că dacă ea se produce, sub o formă sau alta, îi poate deschide filozofului anumite perspective asupra misterului existenţei, dar ea nu poate fi un scop, şi ar fi inutil să încerci să-i forţezi manifestarea.
În finalul pos tfeţei la ultima reeditare a lucrării Plotin sau simplitatea privirii (I999),faceţi o uşoară critică a misticismului plotinian. Scrieţi: ,,Respinge totul spunea Plotin; dar, contrazicându-l grăitor, n-ar fi trebuit spus totodată: acceptă totul?"
