care e o depăşire a sinelui şi totodată recunoaşterea faptului
că o parte din noi înşine e adevăratul nostru eu. Aşa stau
lucrurile la stoici, la Aristotel, la Plotin.
E adevărat că la Aristotel, de exemplu, intelectul apare ca ceva care ne depăşeşte, care este de ordin divin, şi totuşi acesta este adevăratul nostru eu. Ceea ce reprezintă esenţa omului este aşadar ceva care îl depăşeşte. Plotin va spune despre intelect că este o parte din noi înşine spre care ne înălţăm.
Marc Aureliu va vorbi despre daimon, despre o divinitate interioară, care la urma urmei nu este altceva decât Raţiunea, care este în acelaşi timp noi înşine şi deasupra noastră. Când filozoful urmăreşte să atingă înţelepciunea, el tinde să atingă
această stare în care se identifică perfect cu eul adevărat care este eul ideal.
La modul general, personal aş avea tendinţa să-mi reprezint alegerea filozofică fundamentală, adică efortul de a deveni înţelept, ca o deplasare a eului parţial, părtinitor egocentric, egoist, pentru a atinge nivelul unui eu superior care vede toate lucrurile din perspectiva universalităţii şi a totalităţii, care devine conştient de el însuşi ca parte a cosmosului, care îmbrăţişează atunci totalitatea lucrurilor. Am reţinut această frază scrisă de Anne Cheng în cartea sa Histoire de
la pensee chinoise, cu privire la Tao (sau Dao): ,,Orice formă
r . În Sagesses du monde, editat de G. Gadoffre, Paris, 1991, pp.
9-26.
136 FILOZOFIA CA MOD DE VIAŢĂ
de spiritualitate începe printr-un «abandon», printr-o renun
ţare la eul nostru limitat şi limitativ." 1 Remarca mă face să
mă gândesc că această idee a unei modificări a nivelului eului se poate regăsi în filozofii extrem de diferite.
I. Anne Cheng, Histoire de la pensie chinoise, Paris, 1997, p. 198.
6
DISCURSUL FILOZOFIC
CA EXERCITIU SPIRITUAL
ARNOLD I. DAVIDSON
Ce este din punct de vedere filozofic un
