exerciţiu spiritual? Puteţi să ne daţi câteva exemple?
PIERRE HADOT Din câte ştiu, expresia „exerciţii spirituale"
n-a fost folosită frecvent cu referire la filozofie. În cartea sa din 1954, Seelenfohrung. Methodik der Exerzitien in der Antike ( Călăuzirea sufletelor. Metoda exerciţiilor în Antichitate), Paul Rabbow, care i-a inspirat pe toţi cei care s-au interesat de acest aspect al filozofiei, a folosit expresia „exerciţiu moral", arătând totodată că faimoasele Exerciţii spirituale ale sfântului Ignaţiu se situează în această tradiţie. În 1945, Louis Gernet1 vorbea despre „exerciţiu" cu privire la tehnica de reculegere şi concentrare a sufletului. Iar în 1964, Jean
Pierre Vernant, în Mit şi gândire în Grecia antică2, vorbea despre „exerciţiu spiritual" cu referire la Empedocle şi la tehnicile de rememorare a vieţilor anterioare. Expresia pare rară, dar nu e chiar insolită.
Personal, aş defini exerciţiul spiritual ca o practică voluntară, personală, menită să opereze o transformare a I. Într-un articol reluat în Anthropologie de la Grece antique, Paris, 1968 (a doua ediţie, 1982, p. 252) .
2. J.-P. Vernant, Mythe et pensee chez Ies Grecs, Paris, 1965, t. I, P· 94.
138 FILOZOFIA CA MOD DE VIAŢĂ
individului, o transformare de sine. Jean-Pierre Vernant şi Louis Gemet ne-au furnizat două exemple despre ce poate însemna un exerciţiu spiritual. Alt exemplu, şi el foarte vechi, ar fi cel al pregătirii pentru dificultăţile vieţii, care va fi foarte apreciat de stoici. Pentru a putea suporta loviturile sorţii, boala, sărăcia, exilul, trebuie să ne pregătim gândindu-ne la eventualitatea lor. Suportăm mai bine lucrurile la care ne aşteptăm. Dar exerciţiul este anterior stoicilor. Fusese deja menţionat de Anaxagora şi reluat de Euripide, în piesa sa Tezeu. Anaxagora vorbea de altfel ca un stoic înainte de vreme atunci când, aflând de moartea fiului său, declara:
,,Ştiam că am dat naştere unei fiinţe muritoare." Alt exemplu: formula lui Platon din Phaidon, ,,a filozofa înseamnă să te pregăteşti pentru moarte", adică să te separi de trup şi de perspectiva senzorială şi egoistă pe care ne-o impune. Epicurienii vorbesc şi ei despre exerciţii spirituale: examenul de constiintă,
'
' de exemplu, sau mărturisirea greselilor,
'
meditatia,
'
limitarea dorinţelor.
Ceea ce am spus la modul general în cărţile mele despre exerciţiile spirituale ar putea să dea senzaţia, chiar dacă am încercat să evit asta, că exerciţiile spirituale sunt ceva care se adaugă la teoria filozofi.că, la discursul filozofic, că este o practică ce-ar completa doar teoria şi discursul abstract. De fapt, întreaga filozofie este un exerciţiu, atât discursul destinat învătăturii,
'
cât si
' discursul interior care ne orientează
acţiunea. Evident, exerciţiile se realizează de preferinţă prin şi în discursul interior - există chiar o formulă consacrată
pentru asta, termen direct folosit foarte des de Epictet în Manualul său: epilegein, ,,a însoţi situaţia cu un discurs lăuntric". De exemplu, ne repetăm nouă înşine o maximă
precum: ,,Nu trebuie să ne dorim ca ceea ce se petrece să nu se petreacă, ci trebuie să ne dorim ca ceea ce se petrece să
DISCURSUL FILOZOFIC CA EXERCIŢIU SPIRITUAL 139
se petreacă aşa cum se petrece." Folosind aceste formulări lăuntrice, dispoziţia individului se schimbă. Dar există şi exerciţii spirituale în discursul exterior, în discursul destinat învăţării. Şi cred că e foarte important, pentru că ce am vrut eu să arăt e tocmai că ceea ce se considera drept pură teorie, abstracţie, era de fapt ceva practic, atât ca mod de expunere, cât şi ca finalitate. Când Platon îşi scrie dialogurile, când Aristotel îşi ţine cursurile şi îşi publică notele de curs, când Epicur îşi redactează scrisorile sau chiar tratatul despre natură, care este foarte complicat şi foarte lung - dar care din nefericire a ajuns la noi doar parţial, în mici fragmente găsite la Herculanum -, în toate aceste cazuri, e adevărat că
