geometriei şi axiomaticii lui Euclid. Am amintit deja despre existenţa unui gen literar filozofic, pe care-l putem califica drept sistematic, care consta în a deduce din principii şi axiome fundamentale toate consecinţele ce puteau fi extrase din ele.
De fapt, acest efort de sistematizare era destinat să-i permită
discipolului să stăpânească dogmele fundamentale care călăuzesc acţiunea şi să dobândească certitudinea de neclintit pe care o dă senzaţia de rigoare logică şi coerenţă. Lucru adevărat pentru stoici, celebri pentru coerenţa doctrinei lor, dar şi pentru Scrisorile lui Epicur, în care s-a putut identifica urma modelului reprezentat de Elementele lui Euclid.
Aşadar, pentru a rezuma, voi spune două lucruri: pe de o parte, în eforturile mele de interpretare, am descoperit că, dacă vrem să interpretăm o operă filozofică din Antichitate, trebuie în primul rând să ne străduim să urmărim mişcările, meandrele gândirii autorului, adică, de fapt, exerciţiile dialectice sau spirituale la care filozoful îşi supune discipolii, reluând, de exemplu, expunerea pornind mereu din alte
142 FILOZOFIA CA MOD DE VIAŢĂ
Puncte initiale, cum e cazul la Aristotel, exercitii succesive
'
'
care nu sunt în mod necesar riguros coerente; şi, pe de altă
parte, că atunci când filozoful urmăreşte să fie sistematic, cum e cazul în anumite texte ale lui Epicur sau ale stoicilor, adesea e vorba despre practicarea unui exerciţiu spiritual, mnemotehnic am putea spune, menit să permită o mai bună asimilare a dogmelor care determină un mod de viaţă
şi de a le stăpâni cu certitudine lăuntrică.
N-am putea spune oare că scopul unui sistem modern este să
ofere o explicaţie a lumii, a omului şi că, dimpotrivă, scopul principal într-un text filozofic antic este să transforme auditorul?
Cred că am mai menţionat-o, dar voi reaminti formula absolut extraordinară a lui Victor Goldschmidt referitoare la dialogurile lui Platon: ,,Aceste dialoguri vizează nu să informeze, ci să formeze." Şi cred că asta e adevărat pentru întreaga filozofie antică. Evident, discursul filozofic oferă şi informaţii despre fiinţă sau despre materie sau despre fenomenele celeste sau despre elemente, dar în acelaşi timp rolul său este să formeze spiritul, să-l înveţe să recunoască problemele, metodele, raţionamentele şi să permită orientarea în gândire şi în viaţă. Cred că Werner J aeger a avut o intuiţie excelentă atunci când şi-a intitulat cartea în care expune întregul univers al gândirii arhaice şi clasice, Paideia, cuvânt care înseamnă „formare": pentru greci, ceea ce contează este formarea trupului şi spiritului. Adesea, când vorbeşte despre filozoful care a fa.cut progrese, Epictet spune că acesta este pepaideumenos, că e „format". Poate că asta este marea diferenţă faţă de o anumită filozofie modernă, această
atitudine cu privire la formare.
Asta înseamnă că, dacă scoatem formulele filozofilor din contextul în care au fost enunţate, pentru a vedea în ele expresii
