Despre constanţa înţeleptului sau Înţeleptul este liber etc. De fapt, sunt descrieri ale filozofului desăvârşit, aşa cum ar trebui să fie. De aceea am spus că în Antichitate figura înţeleptului era o normă, un ideal transcendent. Platon, în Banchetul, a spus explicit că înţelept e numai Zeul şi că
omul nu poate fi decât filo-so/, adică „iubitor de înţelepciune", ,,în căutarea înţelepciunii". Stoicii, insistând asupra rarităţii extreme a înţeleptului, fac şi ei din înţelepciune un ideal transcendent. Când Lucreţiu, în poemul său despre Natură, face elogiul lui Epicur, pe care discipolii lui îl considerau un înţelept, el descrie în realitate filozoful ideal. Aşadar, care sunt calităţile pe care Lucreţiu le admira la Epicur?
Prima este iubirea lui faţă de oameni. Când şi-a expus doctrina, a vrut să salveze specia umana căzută pradă terorii superstiţiei şi frământării patimilor. O a doua trăsătură caracteristică înţelepciunii sale este curajul viziunii cosmice: Epicur, spune Lucreţiu, a trecut cu ajutorul spiritului dincolo de barierele arzânde care limitează universul şi a parcurs imensitatea întregului. O a treia trăsătură: este liber, fără
frică, într-o pace lăuntrică asemănătoare cu cea a zeilor, despre care putem spune, conform doctrinei sale, că nici o grijă nu le agită pacea sufletului. De fapt, aceste trei trăsături se regăsesc în figura înţeleptului, descrisă de toate celelalte şcoli, exceptându-i pe sceptici. Conştiinţă cosmică, aşa cum bine a arătat Groethuysen 1, ,,El e clipă de clipă conştient în mod constant de Tot"; deţine conştiinţa unui rol de îndeplinit faţă de ceilalţi oameni, pentru a-i elibera de ignoranţă, de frici şi de patimi, ajutându-i să descopere acest cosmos pe care el a reuşit să-l descopere; în fine, are libertatea inexpugnabilă şi de neînfrânt a unei citadele interioare, libertate r. B. Groethuysen, Anthropologie philosophique, Paris, 1952, p. 80.
178 FILOZOFIA CA MOD DE VIAŢĂ
care conferă o pace absolută. Aceste caracteristici sunt la urma urmei cele ale filozofului ideal. În Întreaga tradiţie occidentală regăsim figura înţeleptului antic, de pildă sub trăsăturile omului liber al lui Spinoza sau sub forma Ideii de filozof, despre care vorbeşte Kant şi despre care spune, anunţându-l astfel pe Kierkegaard: ,,Un filozof care să
corespundă acestui model nu există, la fel cum nu există
un adevărat creştin. Ambii reprezintă norme. "1
Mă întrebaţi dacă această figură, încă vie în vremea lui Kant, mai e actuală? În ciuda zâmbetelor răutăcioase pe care naivitatea mea le-a provocat unora, vă voi răspunde că da, cu condiţia de a ne aminti în primul rând că figura înţeleptului nu e decât un model, un ideal care orientează şi inspiră
modul de a trăi şi că trebuie ţinut cont, pentru a concepe această figură, de noile condiţii istorice. Cred că nimic nu-i mai ridicol decât a declara pe cineva înţelept sau sfânt. Aici voi fi ceva mai dur. Mi-am amintit că, recent, cardinalul Danielou a vrut să-l canonizeze pe de Gaulle. Faptul că a putut să aibă o asemenea idee mi se pare de neconceput.
În aceeaşi ordine de idei, au avut loc nişte canonizări recente: cea a lui Pius IX mi s-a părut incredibilă. În ce-l priveşte pe Ioan XXIII, vreau să vă povestesc o mică anecdotă. Când eram la parohia Saint-Severin, el era nunţiu papal la Paris şi a venit în inspecţie la parohie pentru că preotul paroh a introdus anumite inovaţii liturgice. Trebuia să ia masa la prezbiteriu. Preotul era evident îngrozit: nu e treabă uşoară
să primeşti un nunţiu papal. S-a gândit să-l pună să servească
la masă pe un laic care trăia la prezbiteriu şi care, caz destul de neobişnuit, era un ofiţer englez care ajuta parohia în multe privinţe. Ofiţerul a acceptat cu amabilitate. A venit momen-1. Kant, Vorlesungen . . . (citat n. 17), p. 8 .
FILOZOFIA CA VIAŢĂ ŞI CĂUTARE A ÎNŢELEPCIUNII 179
tul servirii vinului. Dar cum omul nostru nu învăţase să
servească la masă, ofiţerul l-a servit pe nunţiu prin dreapta, sau poate prin stânga, nu mai ştiu, neştiind nici eu cum trebuie procedat. Şi viitorul Ioan XXIII s-a înfuriat, spunând că nu aşa se serveşte vinul; era furios. Pentru mine, nunţiul papal a fost definitiv clasat. Să te înfurii pentru un lucru atât de mărunt! Putea avea cel puţin tactul de a nu spune nimic, de a nu remarca atât de apăsat o greşeală minoră. În mici detalii de genul ăsta se vede personalitatea oamenilor.
Ceea ce nu ştirbeşte cu nimic meritul celui care, devenit Ioan XXIII, a decis să convoace Conciliul Vatican II. Dar chiar dacă a fost beatificat recent, în ochii mei nu e un sfânt.
După această mică paranteză mai amuzantă, să revenim la figura înţeleptului. La drept vorbind, dacă ne gândim bine, e posibil ca acest cuvânt, ,,înţelept", să fi îmbătrânit rău. Cuvântul ne face să ne gândim la un fel de inerţie uşor egoistă, cu totul opusă caracterului paradoxal şi activ al lui sophos din Antichitate, pe care uneori îl încarna vicleanul şi aventurierul Ulise. Să renunţăm la cuvânt, dar să vedem care poate fi conţinutul cuvântului. Ideea de pace şi de libertate interioară mi se pare în continuare actuală. De altfel, conştiinţa cosmică despre care vorbea Groethuysen mi se pare un dat capital. Dar am vorbit deja despre asta. În primul rând grija faţă de celălalt se cere intensificată. Georges Friedmann 1 a spus: ,,Înţeleptul modern (dacă ar exista) n-ar evita cloaca oamenilor." E cu neputinţă ca filozoful să uite mizeria generalizată din lume, suferinţele de tot felul care-i oprimă pe oameni, şi să nu sufere în faţa neputinţei sale de a face o schimbare. Schopenhauer vorbea despre scandalul copiilor puşi la muncă, închişi în ateliere de filatură de la 1. G. Friedmann, La Puissance et la Sagesse, op. cit., p. 360.
