180 FILOZOFIA CA MOD DE VIAŢĂ
vârsta de cinci ani, timp de zece ore pe zi. Dar sunt multe alte lucruri de spus despre suferinţele scandaloase pe care le trăiesc în prezent, zi de zi, copii, femei şi bărbaţi, de exemplu tragedia femeilor afgane sau a copiilor palestinieni cople
şi ţi de disperare. Cum să ne păstrăm pacea interioară când simţim cum creşte în noi revolta? Cu toate astea, cred că
fără pace lăuntrică nici o acţiune nu poate fi până la urmă
eficientă. Cum se poate concilia inconciliabilul? Nu indiferenţa va aduce pacea sufletului, aşa cum profesau anumite şcoli filozofice din Antichitate, ci dobândirea ei va fi urmarea preocupării de a acţiona bine, fără a ne lăsa mânaţi de ură, mânie sau milă.
Alifel spus, pentru dumneavoastră practica filozofiei şi căutarea înţelepciunii filozofice nu s e încheie niciodată. Trebuie să exersezi mereu, căci înţelepciunea cere tot mai mult: să mergi mereu mai departe, să continui fără încetare să reînnoieşti practicile filozofice şi viaţa filozofică. ]ankilivitch şi-a intitulat cartea de interviuri Quelque part dans l'inacheve [Undeva în neterminat] . Este un citat din Rilke. Şi pentru dumneavoastră, ne aflăm, să zicem, undeva în neterminat. Sau, pentru a folosi o expresie similară, marele compozitor francez Jean Barraque, din păcate prea puţin cunoscut în zilele noastre, a pus pe muzică cuvintele lui Hermann Broch: ,,neterminare fără încetare''.
Cred că pentru dumneavoastră filozofia, sau filozoful s e află
mereu într-o stare de neterminare. Dar poate că neterminarea este ceva pozitiv în viaţa filozofică.
Sunt absolut de acord. De altfel, problema sfârşitului filozofiei este o problemă interesantă. Cred că am vorbit despre asta în altă parte, cu referire la Wittgenstein, pentru că, în Tractatus, el voia să încheie cu filozofia, pentru a lăsa locul unei înţelepciuni pe care o definea ca o „viziune justă asupra
FILOZOFIA CA VIAŢĂ ŞI CĂUTARE A ÎNŢELEPCIUNII 181
lumii". În paranteză fie spus, ne aflăm aici în prezenţa unui exemplu de înţelepciune „modernă", pe care Wittgenstein a încercat s-o trăiască renunţând vreme de mai mulţi ani să scrie filozofie şi ducând o viaţă obişnuită. Ulterior a revenit la discursul filozofic, ceea ce dovedeşte că nu-i uşor să
pui punct căutării filozofice. Experienţa lui Wittgenstein e interesantă, pentru că arată că-i foarte dificil, poate chiar imposibil, să considerăm că ne-am fixat într-o stare de înţelepciune definitivă. De fapt, ceea ce Wittgenstein considera că e o stare de înţelepciune era o viaţă filozofică, plină de imperfecţiuni şi de eforturi şi însoţită de schiţe de discursuri filozofice, ceea ce l-a îndemnat să reia scrisul filozofic odată
cu Cercetările filozofice.
Experienţa lui Wittgenstein arată aşadar că filozofia se mişcă într-un mod pe care l-am putea numi asimptotic în directia idealului întelepciu�ii, dar că nu e lucru usor s-o
'
'
'
închei cu filozofia. Efortul depus în direcţia înţelepciunii, adică pentru a duce o viaţă filozofică, este mereu neîncheiat.
Ca să luăm un exemplu, ne putem gândi că meditaţia ca exerciţiu spiritual este un lucru admirabil. Dar trebuie să
ne dăm seama de ceea ce se petrece în realitate. Discursul nostru interior e întotdeauna întrerupt, haotic, dispersat.
Cum putem să ne punem în ordine gândurile? E posibil ca efectiv anumiţi oameni să ajungă la o solidă stăpânire a limbajului lăuntric. Ei se află cel mai aproape de idealul de înţelepciune. Vor exista fără îndoială momente în care filozoful va reuşi să-şi redobândească unitatea, să devină
conştient de sine însuşi şi de lume. Dar, pentru a atinge asemenea stări, trebuie să ducă o luptă permanentă, care însă
n-are cum să fie permanentă. Stoicii care-i cer omului o atenţie de fiecare clipă se raportează mai degrabă la un în
ţelept ideal decât la un om concret. Bietul Marc Aureliu
