DE LA SOCRATE LA FOUCAULT. O LUNGĂ TRADIŢIE 193
lui Heidegger. A fost un mare noroc, pentru că pe vremea aceea Heidegger era greu accesibil. Doar mici texte fuseseră
traduse în franceză. În anul în care mi-am dat licenţa, existau cursurile lui Jean Wahl despre Heidegger - din nefericire, din motive pe care nu mi le mai amintesc, n-am putut să le frecventez. Poate tocmai pentru a suplini această lacună, am citit cartea lui Waelhens, care avea avantajul de a fi clară - de altfel m-am străduit să şi traduc din Heidegger, nu Sein und Zeit, ci lucrarea despre Platon. Trebuie să
mărturisesc că am fost destul de dezamăgit, pentru că iniţial am avut senzaţia că textul era complicat în mod inutil, iar apoi că uneori raţionamentul era cam simplist, cel puţin în ce-l priveşte pe Platon. Până la urmă, cartea lui Waelhens mi-a dezvăluit lucrurile pe care le consider eu esenţiale la Heidegger, sau cel puţin lucrurile foarte importante pe care cred că mi le-a adus Heidegger: anume mai ales distincţia dintre cotidian, sau impersonalul „se", cum spune Heidegger, şi existenţa autentică. Pe de o parte, Heidegger descrie excelent ceea ce numim cotidian, pe care şi Bergson l-a descris arătând că, în viaţa curentă, deciziile noastre, reacţiile noastre nu sunt foarte conştiente, că ele nu pornesc din adâncul nostru şi din personalitatea noastră, ci că e vorba despre reacţii stereotipe, pe care le poate avea oricine: în viaţa cotidiană există un fel de depersonalizare. Iar Bergson opunea acestei atitudini atitudinea conştientă a omului care priveşte cu naivitate în el însuşi şi în jurul lui, care îşi transformă
complet percepţia despre lume. La Heidegger, aceasta devine opozitia
, dintre cotidian, banal, si
' o stare în care suntem
constienti
'
, de existentă
, si,
' asa
, cum am mai spus, constienti
'
,
că suntem sortiti
, mortii
, (este ceea ce el numeste
, fiinta-întru-
'
moarte), aşadar conştienţi de propria finitudine. În acel moment, existenţa capătă cu totul altă înfăţişare, de altfel
