Pentru că zile şi nopţi de-a rândul, de când începuse acest nou an, Matt McBride îşi imaginase cu groază jurnalul Duanei Zwolle, încercând să ghicească ce ar putea cuprinde paginile acestuia, a fost un şoc pentru el să primească din partea biroului lui ClifTe un pachet cu doar câteva foi de hârtie, adus de un curier într-o după-amiază
de la sfârşitul lui februarie. Mathias McBride. Confidenţial. A i se înmâna personal.
Evident că fuseseră fotocopiate doar paginile în care apărea numele lui Matt; misteriosul, incriminatorul jurnal; jurnalul care îi adusese la el pe detectivii din Weymouth şi care-i schimbase dramatic cursul vieţii; dar cele mai multe dintre pagini fuseseră mult cenzurate, astfel încât pasaje întregi pluteau printre spaţii goale ca nişte versuri delirante. Totul era scris de mână, cu un scris frumos, neobişnuit de mare, cu un stilou cu cerneală neagră.
Scrisul de mână al Duanei Zwolle, pe care nu-1 mai văzuse înainte.
Pachetul i-a fost trimis lui Matt într-o după-amiază de la începutul lunii februarie, pe adresa biroului de la Krell & Asociaţii. A semnat de primire, încercând să-şi păstreze cumpătul. Imediat ce curierul a plecat din birou, a deschis pachetul, apucând paginile cu degete tremurânde - mai puţin de zece? atât de puţine? - şi a început să citească cu nerăbdare.
NIGHTHAWK: SUNT ATÂT DE FERICITĂ,
CĂ AȘ PUTEA SĂ MOR CHIAR ÎN CLIPA ASTA.
Aceste prime rânduri erau datate 17 iunie 1997, ziua în care Matt o întâlnise pe Duana Zwolle la Galeria Tomato Factory.
Lui Matt i s-a împăienjenit privirea, abia dacă mai vedea să citească. Un telefon a sunat la periferia conştiinţei, călcându-1 pe nervi. Fără să stea prea mult pe gânduri (şi total nechibzuit: era aşteptat în biroul lui Sidney Krell pentru o scurtă consultare asupra unui contract de servicii topografice care avea să fie redactat în cursul după-amiezii), a decis să-şi ia restul zilei liber, să fugă din Weymouth, să urce la volan şi să
ia calea drumurilor de ţară şi să citească jurnalul în linişte.
Acum o să ştiu! In sfârşit.
A fost una dintre experienţele cu cea mai mare încărcătură emoţională trăite de Matt McBride în toată viaţa lui. Când a revenit în Weymouth la începutul serii, a simţit că era un alt
om. îşi vedea casa, familia ca un călător care fusese departe pentru multă vreme.
Davey, băiatul lui de opt ani, auzindu-1 pe taţi parcându-şi maşina în garaj, a alergat la bucătărie ca să-1 întâmpine, pentru că taţi avea să intre în casă pe uşa din spate. Cu toate astea, taţi a mai rămas o vreme în maşină, înainte de a ieşi si de a se apropia de trepte. Davey deschisese uşa, aşteptându-1 cu nerăbdare. Apoi a strigat:
- Taţi, s-a întâmplat ceva?
Matt a intrat în bucătăria inundată de lumină si, clătinân-du-se uşor pe picioare, s-a aplecat să-şi sărute fiul. Sau poate camera era cea care se legăna...
- Taţi, ce ai păţit la ochi? 1-a întrebat Davey.
24
Iată că ţinea în mâini jurnalul fetei dispărute. Matt îl citea fără să-şi dea seama dacă îl fascina sau îl contraria. Oare Duana Zwolle fusese o ţăcănită sau pur şi simplu fusese doar îndrăgostită de el? Adică, îndrăgostită de Nighthawk.
De ceva era sigur: niciunei femei nu-i pasase vreodată atât de mult de el, nu se gândise atâta la el, nu fusese obsedată de el precum fusese Duana Zwolle. Acum, când deja era prea târziu, începuse să înţeleagă ce îi lipsise în viaţă.
Sunt atât de fericită,
că aş putea să mor chiar în clipa asta
Şi
Nighthawk. într-o zi, ştiu că vom fi împreună.
189
Pe lumea asta ori pe cealaltă.
Cele mai multe paragrafe ale jurnalului erau în acest stil, cu o formă poetică, dar cu un enunţ concret. Primele însemnări din materialul dat lui Matt datau din iunie 1997, iar ultimele erau din Ajunul Crăciunului aceluiaşi an. Matt nu mai citise niciodată un jurnal personal şi i se părea că această experienţă îl lasă fără vlagă. „Nu avem niciun drept. Niciunul dintre noi. Să-i violăm intimitatea. Acum că ea este...
acum că ea nu este aici să se apere."
Nighthawk. Nu-mi întoarce spatele,
nu râde de mine cu dispreţ.
înainte ca noi să ne naştem, destinele noastre
au fost menite să fie mână-n mână.
Deşi astăzi, la galerie, te-ai prefăcut
că nu ştii. „Matthias McBride."
L-ai renegat pe Nighthawk & dragostea noastră.
Asa era! Matt îsi aducea aminte: ziua aceea din Galeria Tomato Factory. Privise îndelung la colajul Duanei Zwolle, cu gândurile în altă lume, pierdut în contemplare, minunându-se. Apoi a întors capul şi a descoperit-o pe artistă lângă el ca şi cum ar fi apărut de niciunde, de parcă dorinţa lui ar fi chemat-o.
Nu se ridicase la înălţimea momentului.
Nu fusese vrednic de Duana Zwolle.
Acum o vedea clar, aşa cum fusese în ziua în care pusese aceste rânduri în jurnal: o tânără capabilă de emoţii puternice, cu oase fragile, graţioasă, tristă; cu un temperament melancolic, foarte
diferită de femeia cu care era căsătorit. A fost fascinat de ochii ei. De ochii ei frumoşi şi profunzi. Cu toate astea, s-a simţit stingherit şi a încercat să reziste dorinţei. Proprietara galeriei 1-a prezentat, iar tot ce a făcut Matt a fost să
