Apoi s-a îndepărtat în grabă. Nu s-a uitat înapoi. Matt a privit lung după ea, confuz. Aşa era Ruellen Zwolle în California? Nu o văzuse de luni de zile şi era uimit de cât se schimbase. Părul ei întunecat, încâlcit, îi crescuse până mai jos de umeri, exact ca al surorii ei. Purta o cămaşă subţire de muselină de tipul celor vândute în buticurile ieftine din zona pieto-nală din Santa Monica şi blugi prespălaţi, iar în picioare avea o pereche de sandale.
Şocul de a-1 vedea pe Matt McBride aici, în Santa Monica, era unul real. Deşi părea a fi mai mult vorba de frică decât de mânie, iar lui Matt îi părea rău pentru asta.
In timp, se putea trece peste mânie. Frica e altă poveste.
Se întreba dacă ea se gândise la el adesea, aşa cum el o avea tot timpul în minte.
îl recunoscuse din prima. Deşi slăbise şapte kilograme, iar părul lui, cândva de un argintiu metalic
straniu, era acum aproape alb şi-i lipsea în porţiuni mari înspre frunte; obrajii îi erau arşi şi acoperiţi cu o barbă scurtă, tunsă, care-i oferea o imagine demnă, dar şi jucăuşă, în acelaşi timp. Era un bărbat bătut de soartă, dar chipeş, înalt, suplu, cu alură de fost atlet. Şi optimist!
Optimismul era trăsătura esenţială a lui Nighthawk. Reuşise să fenteze moartea si să rămână în viată.
Matt stătea aşezat pe o bordură din spatele clădirii de birouri a lui Ruellen Zwolle şi în timp ce se îndepărta de el, a avut grijă să rămână pe loc. Fără să ridice vocea, i-a aruncat din spate:
- Bine, înţeleg. Şi mie îmi pare rău.
Era rănit şi dezamăgit. Dar o putea înţelege.
Femeia era speriată de Matt sau de sentimentele pe care le avea pentru el. Nu era nicio îndoială că aveau să fie iubiţi. Uneori, Matt avea impresia că deja erau iubiţi.
Atunci, pleacă. Deocamdată. Nu voi veni după tine. Promit.
Ea conducea o Toyota verde-închis, un model mai vechi. Fără să vrea, Matt a memorat numărul de înmatriculare.
Maşina lui era parcată în apropiere. Dar nu avea de gând să se ia după ea, doar aşa îi promisese.
Şi nu avea s-o aştepte a doua zi la Zodiac Graphics, aşa cum probabil că s-ar fi aşteptat ea. Şi nici în ziua următoare. Avea să lase să treacă o săptămână fără să o caute.
îi va permite, în schimb, lui Ruellen Zwolle să-1 caute în gândurile ei.
Pentru că nu avea nicio îndoială că asta urma să se întâmple cândva. Legătura dintre ei era mult prea strânsă.
Ca rădăcinile copacilor încolăcite sub pământ. Atât de contopite una cu cealaltă, încât dacă ai smulge-o pe una, şi cealaltă s-ar usca.
într-un anticariat de pe Venice Beach, Matt a găsit un exem-plar mai vechi al unei cărţi pe care avea impresia că o văzuse în camera sufocantă şi înţesată de lucruri a lui Hugo L. Chauncey. Era vorba despre Nietzsche, Dincolo de Bine şi de Rău. Un titlu
incitant, dar ce să însemne? Cartea îi aparţinuse probabil unui student, căci era plină
de însemnări şi sublinieri. Matt a răsfoii printre rânduri şi a citit cu voce tare: „în cele din urmă, ajungi să-ti iubeşti dorinţa, si nu obiectul dorinţei."
Să fie adevărat? Fără excepţie?
Şi, dacă era adevărat, mai conta?
După externare, Matt a plecat din Weymouth, New Jersey. Şi-a dat demisia în mod formal, în scris; a fost de acord să renunţe la drepturile asupra casei pe care o împărţise cu Tess (care, într-adevăr, o vânduse în nici cinci ore pentru preţul cerut de ea, de opt sute şaizeci de mii de dolari) şi s-a mutat în Santa Monica, California.
Aici avea să-şi facă mai mult timp pentru pasiunea lui, nu ca în New Jersey.
A obţinut o slujbă ca fotograf la Santa Monica Weekly, cu un tiraj de treizeci şi unu de mii de exemplare. Nu i-a scăpat ironia situaţiei, faptul că în noua viaţă, cea recâştigată, salariul lui era de aproape unsprezece ori mai mic decât cel de la Krell & Asociaţii, dacă punea la socoteală şi comisioanele.
La partaj, Matt a fost de acord cam cu tot ce solicitase Tess. Avea o vagă speranţă
că dacă nu i se opunea, mai stingea din
ura pe care i-o purta, şi poate că aşa a şi fost, sau poate că nu. Ceruse custodia totală a băieţilor, iar Matt nu a obiectat. Ca un gest de conciliere, a acceptat aluziile lui Tess în privinţa presupusei infidelităţi, deşi nu a întrebat-o niciodată cine crede ea că ar fi fost iubita lui: Oriana sau Duana Zwolle? Sau amândouă? Matt era hotărât să încheie căsătoria în mod oficial înainte de a se muta definitiv în Santa Monica.
înainte de a o căuta pe Ruellen Zwolle.
De fapt, nu-şi permitea să locuiască nici măcar în cea mai modestă zonă din Santa Monica. A închiriat un apartament ieftin cu trei camere într-un cartier urât mirositor din Venice Beach, aflat în apropiere. Locuinţa era mobilată şi nu departe de plajă şi avea o cameră fără ferestre pe care o putea folosi ca studio foto şi era fericit acolo, o fericire stranie de care nu avusese parte în casa frumoasă şi luxoasă din Weymouth, New Jersey. în locul unui nou model alb de Acura, conducea un Volkswagen din 1994, cu caroserie de oţel maro, vopsită manual. Cu părul şi barba de un alb strălucitor, cu tenul tânăr şi rumen, în tricou şi hanorac, şort sau pantaloni lungi kaki, ori în blugi şi cu încălţăminte sport uzată din cauză că făcea jogging pe nisipul de pe malul oceanului, Matt s-a transformat într-un californian tipic. Nici tânăr, dar nici de vârstă
mijlocie. Un solitar în cea mai mare parte a timpului, dar rareori singur. La volanul Volkswagenului, făcea incursiuni nocturne pe stră-zile din Los Angeles şi ajunsese să
iubească aerul parfumat învăluit în smog, gustul lui acid pe vârful limbii. Normal că
avea tot timpul la el aparatul de fotografiat. California era locul perfect ca Nighthawk să renască din propria-i cenuşă; Nighthawk avea să devină oficial fotograf; cariera lui Nighthawk era abia la început. Lui Matt i se părea remarcabil că, în cele din urmă, la vârsta de treizeci şi şapte de ani, era plătit să facă fotografii. Chiar şi sarcinile plictisitoare şi repeti-tive reuşeau să-l ţină-n priză. Căci cum altfel e viaţa, dacă nu uneori plictisitoare, alteori repetitivă, iar mintea-i zbura la scânteile care au explodat
şi la flăcările mistuitoare ale hamba-rului în care i-a fost destinat să fie ars pe vecie, dar cu toate astea, a reuşit să-şi înşele soarta, neavând să afle niciodată prin ce minune. Neavând să afle niciodată de ce. Ştiind doar că nu există niciun motiv anume.
Va veni şi ziua în care-i va explica lui Ruellen Zwolle aceste lucruri. Vor sta întinşi unul lângă celălalt, ţinându-se în braţe. Iar ea îşi va trece cu veneraţie şi precauţie vârfurile degetelor peste cicatricile de pe faţa, umerii şi spatele lui. Fără vreun motiv anume. Suntem doar noi.
Acum, ea nu mai putea să-l ignore! Observându-l cu coada ochiului, oriunde s-ar fi dus. îl aşteptase. încă din aprilie. Ştiuse că bărbatul avea să vină după ea.
Deşi, întorcându-se brusc în loc pe stradă, gata să acuze... se simţea ca o proastă
când el nu era acolo.
Câutându-l cu privirea prin jaluzelele ferestrelor cu vedere la stradă, chiar dacă
