- Ruellen, dar nu te-am ameninţat cu nimic.
- Felul în care te uiţi la mine. Ca şi cum ai avea dreptul. Ai fost iubitul Duanei, nu al meu.
- Dar eu n-am fost iubitul surorii tale. Nu aşa cum crezi tu că aş fi fost.
- Ai fost iubitul Duanei, era nebună după tine. Am citit jurnalul. Am citit jurnalul de zeci de ori. Nighthawk... şi nici măcar nu te-ai deconspirat atunci când ea... când s-a întâm-plat, nu-i aşa? Mi-au spus detectivii. Nu te-ai dus tu la ei, ei au trebuit să
vină la tine. Dacă ai fi iubit-o cu adevărat pe sora mea, te-ai fi purtat altcumva.
- Am iubit-o pe sora ta, dar...
- Dracu să te ia! Nu mă poţi iubi!
Femeia cuprinsă de furie 1-a împins din nou pe Matt. I-a zgâriat faţa cu unghiile.
Gata, era destul. A prins-o în braţe şi şi-a lipit gura de a ei suficient de tare încât să-i înăbuşe cuvintele; ţinând-o strâns în braţe, dorindu-şi să o rănească, s-au împleticit şi s-au clătinat împreună ca un cuplu rănit. Era ca şi cum un val de uitare şi-ar fi aruncat aripa asupra lor. Ca un văl de ceaţă sau ca un ascensor de sticlă care se ridică rapid, prin-zându-i în cuşca lui invizibilă. Dar Ruellen se zbătea ca un animal cuprins de panică, iar Matt s-a grăbit să-i dea drumul.
S-a îndepărtat de el, implorându-1:
- Nu pot. Mi-e frică de tine. Sunt speriată de... tot ce s-a întâmplat.
Am fost surori, gemene identice. Ştiu că Duana nu ţi-a vorbit niciodată despre mine.
Dacă aş fi fost în locul ei, nici eu n-aş fifacut-o.
Nu este ceva despre care să vorbeşti cu iubitul. Că mai e cineva ca tine. Că
Dumnezeu nu te-a făcut unic.
In familia Zwolle, circulă povestea că nu se ştie care dintre noi s-a născut prima, Duana sau Ruellen. Cel puţin aşa susţineau părinţii mei. Nu au vrut să pară că ne-ar favoriza pe vreuna dintre noi. Deşi cred că pe mine m-au iubit mai mult decât pe Duana. Pentru că eram cineva pe care-l cunoşteau, al cărui talent putea fi măsurat.
Ca sufletul meu. Eu eram ca o apă lină, iar Duana ca o mare adâncă.
La Duana, o piatră ar fi căzut şi-ar fi căzut şi iar ar fi căzut şi niciodată nu ar fi ajuns la fundul apei.
Duana era mister. De la început. Din leagăn. Oamenii sunt intrigaţi de mistere, dar dacă nu le pot dezlega, sunt speriaţi de ele. Le urăsc. Şi, în orice caz, oamenii sunt speriaţi de gemenii identici. E adevărat: e ceva îngrozitor în lucrurile care au o dublură, ca în orice fel de reproducere. Oamenii primitivi îi distrugeau pe gemenii identici, uneori pe ambii gemeni, sau îi transformau în zei, ceea ce reprezintă un alt mod de a distruge.
Vrei să ştii dacă exista între noi vreo legătură extrasenzorială, telepatică? După ce am crescut, nu. Asta a fost dorinţa mea, nu a Duanei. Şi eu aveam o repulsie pentru legătura dintre gemeni.
M-am mutat în California. Acolo unde nu mai exista alta ca mine... Ruellen Zwolle.
Mii de kilometri între noi. Aşa că nu aveam să mă nimeresc într-o încăpere în care să dau peste sora mea. Acolo nimeni nu avea să afle că nu sunt unică!
Dar când Duana a fost răpită de descreieratul ăla şi torturată şi ucisă... ei bine, da, a existat o legătură telepatică între noi. Ca o pânză de păianjen. O pânză de păianjen scânteietoare care ne-a atras pe amândouă în capcană. Eram îngrozită, simţeam că
n-am scăpare. Până când ea a murit şi eu am fost eliberată şi am simţit că respir din nou.
Da, cred că acum o să spun adevărul. Ţie. Pentru că tu ai fost iubitul Duanei si chiar dacă nu ai cunoscut-o cu adevărat, ea te iubea. O să-ţi spun cum au stat lucrurile. Nu le voi spune asta niciodată părinţilor. Acum, mama este bolnavă, iar dacă se însănătoşeşte, nu va vrea să ştie mai multe decât ştie acum.
Pentru că ăsta-i adevărul: am fost recunoscătoare când în sfârşit Duana a murit.
De parcă am fi fost surori siameze, împărţind acelaşi trup. Nu am vrut să mor împreună cu ea.
Primul lucru pe care l-am făcut când Duana a dispărut a fost să zbor înapoi spre Coasta de Est. întotdeauna a fost o persoană ciudată, care s-a luat după instinct - era foarte posibil să fi fost alegerea ei, „să dispară". Dar curând ne-am dat seama că o luase cineva. Fusese răpită. împotriva voinţei ei. Am venit cu toţii la Weymouth şi am ţinut un priveghi pentru ea. Au fost nişte clipe de coşmar. Aveam nişte vise oribile.
Chiar şi atunci când eram trează, aveam tot felul de halucinaţii. Ca-ntr-un vârtej, ca-ntr-o demenţă.
Ştiam că îmi torturează sora şi că o va ucide. O auzeam ţipând. Ca şi cum eu aş fi ţipat. I-a scos ochii. Ştiu sigur asta. A violat-o, de mai multe ori. Cu ceva tare, ascuţit.
Şi, în cele din urmă... a omorât-o. A strangulat-o. A murit sufocându-se, fără aer, iar eu... aproape că am murit. Unele dintre acestea le-am spus şi detectivilor şi poate că
m-au crezut sau poate că doar s-au prefăcut că mă cred. Şi pe bună dreptate, fiindcă
am făcut o criză de nervi, am fost „isterică". Dar ştiu că sora mea este moartă, a omorât-o în seara zilei de 31 decembrie. In ajun de Anul Nou. Nu poate fi o coincidenţă, nu-i aşa? Nu ştiu unde este trupul ei. Mă tem că nu vom afla niciodată.
Agonia ei a durat câteva ore şi când în cele din urmă s-a sfârşit, am fost inconştientă
optsprezece ore. Părinţii mei au crezut că am făcut un accident vascular sau o hemoragie cerebrală. Dar mi-am revenit. Sunt puternică. Ştii asta deja, nu-i aşa? Sunt o femeie puternică. Nu sunt slabă. L-aş putea omorî cu mâinile goale. Dacă aş avea ocazia.
Atunci aş simţi din nou că pot să trăiesc. După ce ucigaşul ei va fi mort.
Să-ţi mai spun ceva: adesea îmi venea în minte gândul că „Duana o să moară
prima". Gândul ăsta mă entuziasma. Ca şi cum un cer opac s-ar fi luminat brusc.
Pentru că în copilărie am fost atât de apropiate, încât simţeam că mă sufoc. Imediat ce am învăţat să vorbim, eu şi Duana ne-am inventat un limbaj al nostru. Mulţi gemeni fac aşa. începe încă din leagăn şi poate dura ani buni. Părinţii noştri se temeau de noi, de legătura strânsă dintre noi. De secretele noastre. Mulţi ani, la şcoala primară, eu şi Duana trebuia să fim tot timpul împreună. Plângeam dacă eram
despărţite. Simţeam că ne dăm putere una celeilalte. Ca şi cum ne năşteam a doua oară. Oamenilor le plac gemenii, cel puţin la
