PÂNĂ LA 6 IUNIE
40
Cuvintele stranii, seducătoare îi răsunau în minte. Ca picăturile de ploaie pe acoperişul, parbrizul şi capota maşinii sale rulând cu viteză. In ritmul hipnotic al ştergătoarelor de parbriz. Cum iubeşti atunci când. Nu eşti iubit la rândul tău. Cum iubeşti atunci când. Cum. Iubirea ta este mai puţin frumoasă. Iţi trădezi pasiunea dacă. Matt şi-a scuturat capul ca să îşi alunge gândurile nedorite.
Cerul se umplea de culorile apusului. Autostrada era în penumbră.
Matt se îndrepta spre sud, dincolo de Paramus, New Jersey, într-o imensă mare de maşini în mişcare. Trecând prin Hackensack, care nu diferă cu nimic de Paramus, trecând prin Paramus, care nu diferă cu nimic de Hackensack. Pe Autostrada 80 a luat-o spre est. într-o oră ar trebui să ajungă deja la Weymouth, doar dacă nu va prinde vreun blocaj. O parte din
el credea că ar fi bine să-i transmită urgent surorii Duanei Zwolle informaţiile aflate de la Hugo L. Chauncey, asta în caz că Ruellen nu plecase încă din Weymouth; deşi cealaltă jumătate a creierului, poate partea mai lucidă, înţelegea că ar face o greşeală, ar fi ca şi cum ar intra cu bocancii în sufletul unei femei deja tulburate emoţional, pe care ar supăra-o astfel şi mai tare şi ar compromite orice prietenie normală şi naturală care ar fi putut evolua la un moment dat între ei.
Prima dată, în cazul Duanei Zwolle, dăduse greş. Cu Ruellen, nu avea voie să o dea în bară a doua oară.
Era hotărât să nu o caute pe Ruellen Zwolle la Marrioi l nici la telefon. Trebuia să se stăpânească. Deşi cuvintele îi bubinu i în cap. Vocea înţelepciunii necoapte şi exuberante. O voce prietenească. Batjocoritoare, dar blândă. Cum iubeşti când tu nu eşti iubit la rândul tău? Iată o întrebare normală. Formulată raţioiul Cum iubeşti când? Cum faci sâjugi cu cel iubit când? Când ea tiu livrea? Când te dispreţuieşte?
Când te refuză? Matt şi-a scuturat capul, încercând să împrăştie gândurile care nu-i dădeau pace. Trebuie să o iei cu forţa. Ia-o cu forţa. Ia-o cu forţa.
Da, bine, înţelegea unde era logica. Dar era o logici bolnavă, patologică. Nu era logica lui.
De la telefonul din maşină, Matt a telefonat acasă, acolo unde fusese pentru el acasă, a vorbit scurt şi politicos cu Tess, apoi cu Davey şi Graeme, explicându-le de
ce nu avusese cum si vină să-i vadă în acea zi, dar că avea să încerce să vină în ziua următoare.
- Tati vă iubeşte, DA?
Apropiindu-se de Marriott Inn, care se înălţa prin ceaţa traficului chiar la marginea Weymouthului, într-un impuls de moment, Matt a ieşit de pe autostradă
şi a oprit în parcare. Probabil că nu mai este aici. Probabil că aplecat. Că s-a întors la Santa Monica. Dacă era aşa, atunci avea să îi scrie lui Ruellen Zwolle. Putea să-i explice mai bine într-o scrisoare; ar fi fost mult mai civilizat, o abordare mai umană.
Pe moment, nu credea că era bine să-i contacteze pe detectivii din Weymouth ale căror cărţi de vizită le ţinea în portofel de luni de zile. Ce aflase de la Hugo L.
Chauncey, ce bănuia şi numele celui pe care-1 suspecta - Joseph Gavin. (Dar, după
cum îi spusese şi Hugo, poliţia sigur deţinea deja informaţiile pe care i le dăduse el lui Matt. Aveau acces la dosarele crimelor în serie aşa cum avea Hugo şi ar fi putut să descopere legăturile dintre cazurile si victimele din ultimii douăzeci de ani. Dacă
un amator ca Hugo cunoştea asemenea detalii, mai mult ca sigur că şi experţii din poliţie le cunoşteau, nu-i aşa?) Doar că Matt nu avea prea mare încredere în poliţia asta, care-1 hărţuise pe el şi nu-1 reţinuse pe Gavin, lăsându-1 pe criminal să-şi ia tălpăşiţa. Iar el le trimisese deja o scrisoare anonimă. Nu ar fi vrut să se implice mai mult.
La Marriott, Matt a verificat la recepţie şi i s-a confirmat că, da, domnişoara Ruellen Zwolle era cazată acolo. S-a auzit cerând să i se facă legătura în camera ei.
Nu răspundea nimeni, voia să lase un mesaj?
- Nu, mulţumesc. O să revin mai târziu, a spus Matt în grabă.
Deci încă se afla în Weymouth.
Undeva prin Weymouth.
La cocktail lounge-ul din foaier, a văzut o femeie suplă şi brunetă stând singură
la bar. O femeie atractivă cam de vârsta lui Ruellen Zwolle, dar care nu era Ruellen Zwolle. Lui Matt i-a crescut pulsul instant, în mod absurd. Nu vreau să trec prin aşa ceva. Iisuse, doar nu sunt copil. Indiciile erau evidente, dar ce putea face? Matt a comandat ceva de băut de la bar, un pahar cu vin alb. Un singur pahar. Era surescitat, dar reuşea să se stăpânească. Tânjise după ceva de băut toată după-amiaza.
(întâlnirea aia cu Hugo L. Chauncey! Camera neaerisită, moni-torul strălucitor al computerului pe care se derulau informaţiile dezgustătoare, de-a dreptul tulburătoare, pe care Hugo le făcea să apară voios cu vârfurile degetelor. Mirele, aşa cum îl numise el pe criminal, aproape cu afecţiune. NUME NECUNOSCUT, Matt ştia că el e. Şase victime, cel puţin. Şase! Şi nenorocitul dracului încă umbla liber şi avea să ucidă din nou dacă nu era oprit.)
Oamenii intrau în cocktail lounge, cupluri care vorbeau şi râdeau. Matt a privit în jur neliniştit. Ce era cu locul ăsta, de ce era el aici? Casa lui, unde erau soţia şi copiii lui, era la mai puţin de douăzeci de kilometri. Cu toate astea, trebuia să facă eforturi
să-şi aducă aminte, de parcă toată viaţa şi truda acelei vieţi nu ar fi fost ale lui, o viaţă de care acum Matt nu mai era interesat.
Se întreba dacă nu cumva şi ea se gândea la el... Ruellen Zwolle. Când se văzuseră
pe stradă, atunci când el se plimba cu Davey şi Graeme, ea îl privise lung. Privirea aia de pe chipul ei... Şocată şi consternată. Tu!Ai copii.
Citise jurnalul Duanei. îl numise Nighthawk. Credea că a fost iubitul surorii ei.
Matt va trebui să-i scrie şi despre asta. Va trebui să fie cât mai sincer posibil şi să
nu-i ascundă nicio fărâmă de adevăr. In măsura în care cunoştea si el adevărul.
îşi amintea, brusc excitat, cum o împinsese pe Ruellen Zwolle la perete, atât de repede, că nici nu-şi dăduse seama ce făcea, apăsându-i gura cu palma lui. O făcuse să-i curgă sânge din nas. Ar fi vrut să-i poată linge sângele, să-1 simtă pe limbă. Nu te zbate. Nu te teme. Nu vreau să te rănesc.
Doar că: poate totuşi Matt McBride voia să o rănească pe Ruellen Zwolle? îi citise furia pe faţă, în ochii ăia strălucitori. Ea sigur ar fi vrut să-1 rănească pe el.
Se teme de mine. Dar şi eu mă tem de ea. Matt a golit paharul cu vin şi a ieşit din cocktail lounge. Dar nu era în stare să iasă din Marriott, nu încă. S-a îndreptat fără
ţintă undeva spre spatele hotelului. La piscină?
Matt avea să-şi spună ulterior că n-ar fi avut de unde să ştie. Nu fusese nici instinct, şi nici noroc chior. Pentru că habar nu avea că Duana Zwolle era înotătoare.
Cu toate astea, nu a fost surprins să dea peste Ruellen Zwolle la piscină. A recunoscut-o din prima, deşi purta o cască neagră şi făcea ture de bazin într-un stil crawl rapid şi perfect coordonat. Fruntea îi era încruntată, brăzdată de gânduri, ochii, îngustaţi şi pielea, măslinie. Nu erau decât trei adulţi în piscină, dar ea era singura care lua înotul în serios. Matt privea cu admiraţie la tânăra care înota de la un capăt la celălalt al bazinului, fără a-şi părăsi culoarul şi privind drept înainte. Privirea ei avea o intensitate aproape pătimaşă, iar Matt bănuia că de fapt nu vedea nimic din ce se întâmpla în jurul ei. Spera să nu îl observe. Cât de fine şi de frumoase îi erau braţele şi umerii, chiar dacă erau musculoase; cât de puternice îi erau picioarele graţioase şi lungi. Gura ei fermă şi rotundă. Ce-ar mai fi sărutat acea gură, ce-ar mai fi forţat-o să se deschidă pentru el. Este Duana care s-a întors la mine. Deşi o Duana cu mai mult sex-appeal, mai periculoasă. Matt era de părere că şi dacă nu ar mai fi văzut-o niciodată pe Ruellen Zwolle, tot ar fi fost fascinat de ea, aşa cum era acum.
