pentru că un judecător a considerat că „ar aduce un prejudiciu" inculpatului.
Fotografii ale micuţei Megan, ştii tu, violată, strangulată etc. în Trenton. Aş putea să
dau o căutare despre ea, doar că nu-mi pari genul pasionat de chestiile cu minori, şi pot să respect asta. Oricum, ele sunt, există acolo. Insă, după cum spuneam, e riscant să-mi bag nasul în treburile poliţiştilor şi nici nu mă gândesc să mă apropii de Poliţia Federală. Majoritatea lucrurilor pe care ţi le-am dezvăluit sunt publice. Sper că ţi-am fost de ajutor.
- Da. Mi-ai fost de mare ajutor, a spus Matt, forţându-se să
zâmbească.
Hugo s-a lăsat pe spate în scaunul lui, cu palmele aşezate la ceafă, într-o postură
de mare filozof.
- Profilul pe care i l-am făcut eu omului nostru este că, da, e un artist, dar unul special, care abordează un gen experi
mental. Probabil că nu trăieşte din creaţiile sale. Lucrează în alt domeniu, să zicem ceva care are legătură cu uneltele electrice, îşi foloseşte mâinile. Priceput cu mâinile. Are mâini puternice.
In privinţa vârstei, i-aş da undeva la patruzeci de ani. Ca rasă, mai mult ca sigur că este caucazian. Dacă tragem o linie în jurul „potenţialelor victime", observăm că zona de acţiune nu e prea mare. Bănuiesc că era un puşti de la sud de Jersey în 1976, probabil originar din Forked River. Probabil că frecventa aceeaşi şcoală ca Mason. După asta, s-a tot mutat dintr-o zonă în alta. Se prea poate ca meseria pe care o are să îi permită să se mişte dintr-un loc în altul. Se poate chiar să fie însurat, dar cu o femeie care are un copil. Probabil că ştie cât de cât cum să se poarte, genul de om despre care toţi ar spune „O, eP. O, nu! Nu i-ar face rău nici unei muşte, clar nu este eK"
Hugo a izbucnit în râsul lui animalic, viguros. Dar Matt nu i-a putut ţine isonul.
Cu mâinile tremurânde, notase o parte din cele auzite. De parcă nu le-ar fi ştiut deja.
- Când vorbeam pe internet, spuneai că ai cunoscut-o pe Duana Zwolle? Sau...
nu, că îţi place arta ei? a întrebat Hugo cu ochii sclipind de curiozitate. Cum este?
- Este... foarte specială.
- Si Duana Zwolle? Ea cum este?
- Am... am spus eu că o cunosc? Nu.
Hugo şi-a muşcat buza de jos, reflectând cu voce tare:
- Ei bine, ea este a şasea, cel puţin. Poate că mai sunt şi altele, nu avem de unde şti. Dar sigur nu-s mai puţine. Am o intuiţie infailibilă pentru genul ăsta de lucruri, odată ce încep să le dau de cap. Prevăd că...
Hugo privea la Matt cu ochii mijiţi. Matt era conştient că era examinat şi nu se simţea deloc în largul lui. Ar vrea să creadă că eu sunt Mirele. Aşa ar avea şi el parte de senzaţii tari pe
ziua de azi.
- .. .o să mai facă o victimă, curând. E ceva ce pluteşte în aer.
- Iisuse! Sper să nu fie aşa!
Matt se gândea la Ruellen Zwolle. Este posibil ca Gavin să ştie că ea se află în Weymouth. Şi mai e şi Oriana, bineînţeles.
Hugo continua să vorbească, bucurându-se clar de autoritatea lui. Matt încerca să-i răspundă pe un ton civilizat. De fapt, îi era profund recunoscător lui Hugo L.
Chauncey. Dar atunci de ce avea un impuls copleşitor să-1 împingă pe tânăr din scaunul lui cu rotile? Să-i ardă una peste faţa aia grasă şi soioasă? - Hugo, mi-ai fost de mare ajutor, a spus Matt pe un ton neutru, încercând să pună capăt întâlnirii. Mi-ai permis să observ un tipar clar care a dus la dispariţia Duanei Zwolle. Ea şi cele care i-au precedat au o trăsătură comună: talentul. Vizibilitatea. In timp ce ucigaşul lor este un nimeni, un necunoscut. Poate că-şi spune singur NUME NECUNOSCUT.
Această remarcă stranie nu i-a mişcat nicio cută pe chip tânărului gras care continua să clipească la el, cu zâmbetul lui vag zeflemitor.
- L-ai numit pe acest psihopat artist şi poate că aşa şi este, dar e un artist ratat, a spus Matt. Un ratat absolut. Ca fiinţă umană, şi deopotrivă ca artist. îşi alege victimele din invidie. Din gelozie.
Matt vorbea acum cu vehemenţă. Hugo şi-a aranjat oche-larii pe şaua nasului şi i-a aruncat o privire atentă.
- Nu! a protestat el. Le iubeşte, într-un mod secret. N-ai înţeles, Mathias? Le adoră. Vrea să le devoreze. Vrea să fie una cu ele. Asta-i cel mai înălţător fel de iubire.
- E ridicol! Aşa ceva nu se poate numi iubire!
Hugo s-a ridicat de spate cât a putut de mult şi a rostit cu încăpăţânare:
- Eu cred că este. Din poziţia mea, văd lucruri pe care alţii, aşa-numiţii „oameni normali", sunt prea orbi ca să le vadă. Şi eu asta văd: cum iubeşti atunci când tu nu eşti iubit la rândul tău? Iubirea ta este mai puţin frumoasă? Sau mai puţin valo-roasă? Cum fugi cu iubita, dacă ea nu te vrea? Dacă ea te dispreţuieşte? Trebuie să o iei cu forţa. Că se împotriveşte, refuză, începe să ţipe, se zbate, tu trebuie să o iei cu forţa. Dacă nu faci asta, îţi trădezi propria pasiune. Douăzeci-treizeci de centimetri de sârmă rezistentă...
Hugo a făcut un gest graţios ca şi cum ar pune un laţ de sârmă în jurul unui cap invizibil, strângând cu putere şi încrun-tându-şi chipul de efort.
- .. .şi femeiuşcă e a ta.
Matt a tresărit dezgustat. Era prea mult.
I-a mulţumit lui Hugo şi s-a oferit să-i plătească serviciile, dar Hugo a dat rapid din cap, surprins, ca şi cum Matt i-ar fi aruncat o insultă.
- Nu vrei să-ţi printez ceva din toate astea? Va dura ceva, dar...
- Nu, mulţumesc. Mi-am luat câteva notiţe. Numele, locu-rile si datele... nu-mi trebuie mai mult.
- Pot să ţi le trimit pe e-mail. Nicio problemă, a spus Hugo săritor.
