Hugo i-a aruncat o privire lui Matt, rânjind. Din vecină-tatea ta, Mathias? Corect?
- într-o zi ca oricare alta, fata pleacă de la şcoală şi merge spre casă, dă „bună ziua" profesorilor, se întâlneşte cu priete
nele, o ia pe o alee sau ceva de genul, apoi „dispare" în cinci minute... E clar că s-a urcat în maşina unui cunoscut. în care avea încredere. Are sens, cooorect? Tipul a avut totul pus la punct. Este ca şi cum ar fugi în lume cu mireasa, doar că mireasa nu ştie că e mireasă sau că tipul ăsta este mirele ei, decât atunci când e prea târziu. Ai putea să-ţi imaginezi totul ca pe o piesă de teatru sau ca pe un film, doar că el este cel care scrie tot scenariul, el joacă rolul principal şi nu improvizează nimic odată ce fata e în mâinile lui. în cazul lui Marcey Mason, o torturează sexual, o „mutilează" sexual cu un instrument electric...
- Poftim? Cu un instrument electric?
- Aşa s-ar părea.
Hugo, mijind ochii în spatele ochelarilor, scrola informa-ţiile cu aviditatea unui copil care descoperă lucruri interzise.
- Aceste informaţii sunt clasificate, ceea ce înseamnă că
poliţiştii nu le-au făcut niciodată publice, dar în spaţiul ciber netic poţi ajunge la ele dacă ştii cum. Vezi? - „instrument elec tric". La concluzia asta a ajuns medicul legist care a examinat-o.
L-a folosit în „zona ei genitală", „abdomenul inferior". Nu e ceva original, dar nici prea comun. (Dacă dau clic pe „instru ment electric", nu găsesc prea multe, vezi? Fresno, California, la începutul anilor '80, tipul a fost prins şi cazul, declarat închis.) Ai presupune că instrumentul electric a fost m.o. în acest caz, dar din câte a descoperit Hugo L. Chauncey, a fost prima şi ultima dată. Sau dacă nu e aşa, nu s-a stabilit deocam dată. Cel puţin, în ceea ce priveşte cadavrele descoperite până
acum. Bineînţeles, sunt cadavre dispărute, cadavre care nu au
fost găsite niciodată şi ce le-a făcut acestora nu ştim şi nici nu vom şti vreodată. Şi poate că tipul ăsta nici nu mai este în viaţă, cine ştie? Ce avem aici este sârma; laturi de sârmă încolăcite atât de strâns în jurul gâtului victimei, încât i-a tăiat carnea; şi, după ce victima a murit, i-a smuls corzile vocale, după cum a stabilit medicul legist.
Hugo a râs înfundat, scrolând mai departe.
- O „treabă de mântuială", după cum spune aici. De unde deducem că nu e student la medicină sau medic, cooorect?
- Corzile vocale!
- Este o chestie crucială pentru m.o., după cum o să-ţi demonstrez imediat...
Hugo flecărea mai departe, dar Matt era prea şocat ca să-1 mai audă.
Mai bine de douăzeci de ani bănuise că acea misterioasă „parte din corp" care-i fusese smulsă lui Marcey Mason şi despre care nimeni nu pomenea nimic niciodată
ar fi fost de origine genitală; asta credea toată lumea.
- Corzile vocale! Iisuse! Dar... de ce? se bâlbâia Matt.
Hugo continua să scroleze şi pe ecranul luminos a apărut Marcey Mason în altă postură, o fată drăguţă cu faţa subţire, o fată care ar fi făcut orice să te bucure, zâmbind puţin cam exagerat la aparatul de fotografiat, o fată ca cine ştie câte altele, mii, sute de mii de victime inocente, dispărute, pe care timpul le acoperise cu valul uitării cum apa oceanului spală plaja din Forked River.
Hugo gândea cu voce tare, emiţând tot felul de ipoteze.
- Fata era cântăreaţă. La liceu. Toate articolele de ştiri menţionează acest detaliu. Deci tipul care a răpit-o, să-1 numim Mirele, a vrut ceva care să-i aducă aminte. O auzise pe Marcey Mason cântând şi a fost impresionat. Poliţiştii nu au divulgat informaţia asta, sau cel puţin au încercat.
Matt simţea că i se face râu. Privea pierdut la monitor la chipul zâmbitor al lui Marcey Mason, chiar dacă Hugo scrola şi dădea clic după clic. Se gândea că nu fusese în stare să o salveze. Nici n-ar fi avut vreo şansă. Fusese doar o fantezie adolescentină
ridicolă. Marcey Mason fusese speriată, suferise într-o singurătate cruntă şi murise în chinuri şi nimeni nu fusese în stare să o salveze, cel puţin nu Matt McBride.
Şi nici pe Duana Zwolle. Cu tot devotamentul lui nebu-nesc, cu toate că îi distrusese viaţa, Matt McBride nu ridicase un deget nici pentru Duana Zwolle.
Şi dacă l-aş ucide pe Gavin. Dacă l-aş ucide pe nenorocit.
La ce bun?
în sfârşit, Hugo ajunsese la ultimul material despre Marcey Mason.
Cu multă dexteritate, a mai tastat o comandă. Imaginile de pe monitor se succedau una după alta. Aşteptând să apară informaţia căutată, Hugo a spus:
- Mi-am făcut temele, Mathias. M-am axat pe un m.o. care include „strangulare, sârmă", „haine arse", „părţi din corp extir pate". Desigur că cele mai multe nu duc spre nicio pistă. Ştii cum funcţionează internetul. Dar am ajuns la concluzia că mai există cel puţin alte două posibile... mirese ale Mirelui nostru.
Ai auzit vreodată de...
Monitorul s-a luminat şi a apărut o imagine alb-negru şocantă a unei tinere îmbrăcată cu un body.
- Luciile Rideau? Vara lui 1981. Era o dansatoare din Philadelphia, răpită şi omorâtă în Mountainhome, Pennsylvania. în Munţii Poconos. Multe detalii de aici mă trimit cu gândul la Marcey Mason.
Matt s-a aplecat şi a privit de aproape imaginea unei tinere pe care era sigur că
nu o mai văzuse niciodată. Hugo a dat clic şi au apărut mai multe fotografii, unele
color: tânăra suplă şi graţioasă, cu plete roşcate fusese o cunoscută dansatoare din Philadelphia Dance Troupe.
- Mă tem că n-am auzit niciodată de Luciile Rideau.
- încă un caz rămas nerezolvat. La fel ca şi Mason, într-o zi, Rideau „a dispărut". De la casa ei de vacanţă. în cele din urmă, trupul i-a fost găsit la numai câţiva kilometri, în pădure, pe unul dintre versanţii muntoşi; a fost strangulată în acelaşi mod ca Mason, cu acelaşi tip de sârmă făcută laţ, eficientă, dar nu neapărat rapidă, încât tipul să aibă vreme să înregistreze totul, poate chiar să facă un videoclip. „încheieturile de la mâini şi glez nele legate", „mutilare sexuală" (dar niciun instrument electric utilizat de data aceasta sau cel puţin nu a fost identificat). La fel ca în cazul lui Mason, hainele ei au fost stropite cu benzină şi arse pe un fel de rug funerar din apropierea trupului. De data aceasta, omul nostru „a încercat să îndepărteze" tendoanele muşchilor de la ambele gambe - îmi închipui ce chestii lungi şi franj urate -, fiecare dintre ele de vreo treizeci de centimetri, dar din nou se vede că nu s-a priceput deloc. Fără pic de îndemânare. Fără
instrumente chirurgicale, ci doar cu ceva ce seamănă cu un cuţit de eviscerare a peştelui, din câte a constatat medicul legist.
- Tendoanele de la picioare? a spus Matt gâtuit.-
