- Ce fel de artist?
Hugo a ridicat din umeri.
- Un artist al cărui material brut sunt alţi oameni, asta-i clar. Corpurile lor, carnea lor, sângele... orice. Dar mai ales sufletele lor.
A pronunţat suflete cu un fel de veneraţie stranie. Dezgustat, Matt a spus:
- Acest monstru bolnav, acest psihopat care a omorât o fată
lipsită de apărare precum Marcey Mason, şi probabil că şi pe altele, este un artisfi.
- Păi, na, nu o fi chiar Grandma Moses1, dar, da. Aşa cred.
1 Pseudonimul unei artiste americane cunoscute, pe numele real Anna Mary Robertson Moses (1860-1961), care s-a apucat de pictură după vârsta de 78 de ani.
{N. trad.)
Matt era furios. Fiindcă ştia că NUME NECUNOSCUT chiar era „artist". Şi ce s-ar mai fi falit NUME NECUNOSCUT dacă ar fi auzit această conversaţie!
Dar Hugo nu mai voia să dezbată problema. îşi sugea buzele cu o încăpăţânare copilărească. De ce să-şi bată capul să-1 convertească pe Mathias McBride la modul lui de gândire? Se simţea prea bine şi se bucura de toată puterea pe care o deţineau braţele şi degetele lui în timp ce tasta comenzi, făcea clic şi accesa imagini, fotografii şi articole.
Matt a încercat să spună pe un ton mai potolit:
- Presupun că orice facem ar putea fi interpretat drept
„artă". Orice nu face parte din rutină. Aceasta este o definiţie minoră şi acceptabilă a artei. Şi eu sunt artist, nenorocitule. Ştiu despre ce vorbesc.
Dar Hugo a clătinat capul cu încăpăţânare. Animat de o pasiune bruscă, punându-şi o mână în dreptul inimii, a spus:
- Orice are legătură cu frumuseţea, chiar şi cu o frumuseţe respingătoare, este artă. Orice ne străpunge inima, ne face pulsul să o ia razna, ne şochează profund în cel mâi misterios şi inefabil mod şi ne face să ne întrebăm De ce suntem aici? Cine suntem? Ce iţe ne leagă? Care este destinul omului? Asta, Mathias
McBride, este arta.
Matt a privit îngrozit la Hugo L. Chauncey. Ar fi zis că tipul e nebun.
„E unul dintre noi. Ştie", si-a zis el.
- Arta şi-a avut dintotdeauna duşmanii ei infiltraţi printre autorităţile statului, printre aşa-zişii lideri religioşi şi mora lişti autoproclamaţi, a continuat Hugo aprins. Şi ce dacă?
Noi ştim.
- Ştim... ce? a întrebat Matt înspăimântat.
Dar Hugo, zâmbind superior la monitor, şi-a mai domolit elanul. Fiind sigur pe el, îşi putea permite să lase opozantului puţin spaţiu de manevră.
- Nu contează, Mathias, e posibil să fi exagerat. M-a mai luat valul şi în alte daţi pe internet pentru că am tendinţa să
„romanţez" - acolo unde alţii nu văd decât pură întâmplare, eu văd interese şi tipare. Recunosc că am tendinţa asta, la fel ca şi alte persoane care suferă de această maladie misterioasă, cunos cută de cei afectaţi sub numele de MS1, ceea ce, Mathias, s-ar putea citi Mult Rahat2, fiind legat de scaunul cu rotile de la vârsta de şaisprezece ani şi având anumite limite în ceea ce priveşte mobilitatea. Şi oportunităţile.
- înţeleg, a încuviinţat Matt.
- Ei, bine... poate că înţelegi sau poate că nu, a spus Hugo răbdător. Nimeni care stă pe propriile picioare nu ştie cum e să stai într-un scaun ca ăsta, metafizica acestui scaun, pentru că şi dacă te-ai aşeza în acest scaun, prietene, nu ai face decât să şezi; gen să te odihneşti. Ai spune în mintea ta cum ar fi să stai încontinuu într-un scaun ca ăsta, dar dacă ai sta tot timpul în scaunul ăsta, nu ţi-ar trece aşa ceva prin minte.
Cooorect?
Matt se simţea agresat şi plin de resentimente. Dar a trebuit
să fie de acord:
- Da. Ai dreptate. îmi pare rău.
- Pentru ce îţi pare rău? a chicotit Hugo. Pentru că ai picioare?
- Nu, dar...
1 Prescurtare de la multiple sclerosis, scleroza multiplă. {N. trad.) 2 În original, Much Shit (engl.). {N. trad.)
- ...pentru că tu nu eşti într-un scaun cu rotile? Aşa, ca mine?
-Nu, dar eu...
- Hai să schimbăm subiectul. Nu o să ne schimbăm felul de a gândi, pentru că gândurile acestea vin din corpul nostru şi chiar dacă nu ne putem schimba corpul, putem schimba subiectul, uite aşa.
Hugo a apăsat mai multe taste şi Matt s-a aplecat spre monitor şi, spre uşurarea lui, a văzut că imaginea încă o înfăţişa pe Marcey Mason. Hugo, cu ochii mijiţi, scrutând ca un vânător orizontul, scrola şi scrola informaţii peste informaţii brute.
- Ce altceva mi-ai mai putea spune despre Marcey Mason? a întrebat Matt ezitant.
- O mulţime. Unele lucruri deja le ştii, altele ar putea fi chestii noi. O să ţi le scot la imprimantă înainte să pleci. De exemplu, iată o constatare a poliţiei locale din Forked River, care voia să creadă că fata a fost răpită de un străin, poate din Atlantic City; dar poliţiştii din New Jersey au avut motivele lor să creadă că ar fi vorba despre cineva care locuia în vecinătate.
